O cititoare Totul Depre Mame ne-a scris povestea ei de naștere la maternitatea din Alba Iuluia, o experiență care a făcut-o să regrete că a născut în România, la maternitatea din Alba Iulia, și nu în Franța, unde i-a fost monitorizată sarcina. Mama spune că travaliul a fost greu, cu dureri pe care nu le-a știut gestiona, iar personalul s-a arătat indiferent față de suferința ei. Redăm povestea de naștere, așa cum a fost scrisă de cititoarea noastră:
„Micuța mea a venit pe lume în 2019, la spitalul din Alba Iulia. La începutul sarcinii, la fiecare două- trei săptămâni mergeam la control la un cabinet particular de obstetrică- ginecologie. Eram îngrijorată, eram la primul copil și nu împlinisem încă 18 ani.
Din luna a patra, sarcina mi-a fost monitorizată în Franța
Totul părea în regulă, până când, într-o zi, am ajuns la spitalul de urgență cu stări puternice de greață, însoțite de amețeli și slăbiciune. Mi s-au făcut analize, iar medicii au spus că am iminență de avort și că sunt puțin anemică. Am stat internată două zile, cu perfuzii, iar apoi m-au externat, fără vreo recomandare de tratament. Am mers din nou la medicul de la cabinetul particular, iar el mi-a zis că nu am nevoie de nimic și că totul i se pare în regulă.
În luna a patra de sarcină, am plecat cu soțul meu în Franța, unde am continuat controalele. Am fost luată în evidență de medici foarte buni, care au constatat că aveam anemie foarte mare. Erau foarte atenți cu mine, îmi vorbeau frumos și mi-au făcut tot felul de investigații. La unele ecografii, stăteam și câte două ore.
Nu puteam plânge, așa că pur și simplu urlam
Începusem să iau în greutate și eram foarte bine, atât eu, cât și bebe. În luna a opta de sarcină, am venit în România în vacanță, iar după două săptămâni am început să am contracții. Am mers la spitalul din Sebeș, iar medicul mi-a spus că bebe e foarte mic și a încercat să oprească contracțiile. Mi-au făcut două injecții, dar durerile erau din ce în ce mai mari, așa că m-au trimis la spitalul din Alba Iulia, cu Ambulanța. Începusem să urlu de durere. Eu eram în Ambulanță, mama mea era în mașina din spate.
Când am ajuns, cei patru doctori care m-au văzut au spus că pot naște natural. Am început să mă plimb, pentru că nu mai suportam durerile. Aș fi vrut să plâng, dar nu puteam, așa că pur și simplu urlam. La un moment dat, au ieșit două doctorițe, care mi-au zis să nu mai țip atâta, că cine știe ce or crede oamenii care mă aud că îmi fac ele acolo.
Îmi era teamă să le răspund înapoi
Am mers la un moment dat să cer ajutor și să spun că am o stare de leșin, însă doamna căreia mă adresasem a râs și a întors capul. Imploram să mă ajute și nu mă băgau în seamă. Un medic mi-a zis la un moment dat: „Păi tu vii din Dăbuleni fără niciun pepene?”- asta după ce a văzut în buletin locul nașterii mele. După mult chin și vorbe urâte, cu ajutorul lui Dumnezeu, a venit pe lume micuța mea Patrisia, o fetiță de 2, 500 kg și 54 de cm. Perfect sănătoasă.
Asistenta care a venit să mă ducă din sala de nașteri în salon mi-a zis: „Hai, treci odată! Ce te văicărești așa? La vârsta ta, trebuia să faci avort!” Nu puteam zice nimic, aveam impresia că, daca le voi răspunde, nu se vor ocupa de fetița mea. Vă spun sincer că dacă ar fi să mai am un copil, aș alege nașterea în Franța, nicidecum în România”.
Dacă ți s-a părut interesantă această poveste de naștere, îți recomandăm să citești și:
- Naștere la Alba-Iulia. „La cât sunt de slăbuță, nu credeam că voi reuși să nasc natural un copil de 3, 200 kg și 52 de cm”
- Naștere la 17 ani. ”Fetița mea s-a născut fără un plămân și cu inima perforată. La ecografii, nu au văzut nimic” Naștere la 18 ani. „Nu m-a învățat nimeni să alăptez, aveam răni și dureri îngrozitoare”
- aNaștere la Malaxa. „Nimeni nu mă băga în seamă cu toate că dădusem șpagă tuturor. Aveam 18 ani și nu știam ce înseamnă nașterea”
