Naștere la Iași. „După prima sarcină, am rămas o mămică cu brațele goale, dar tot am sperat….acum sunt din nou gravidă”

Ileana Mirescu
naștere la Iași
Din cauza durerii femeia a vrut să fugă din spital cu bebelușul altei femei.

Emina Voduț este una dintre cititoarele noastre care a trecut printr-o adevărată dramă la prima sarcină. Totuși, a reușit împreună cu ajutorul soțului să treacă peste acum moartea copilului.

Redăm mai jos povestea ei plină de speranță.

„Vă urmăresc și îmi place să citesc poveștile altor mămici și aș vrea să vă spun povestea mea. Aș vrea să încurajez mămicile care trec sau au trecut prin ceva asemănător. Nu găsești persoane să vorbească despre asta prea mult… din păcate! 

Povestea mea începe în septembrie 2019 când am aflat că sunt însărcinată. Recunosc, la început nu am fost cea mai entuziasmată, dar zilele au trecut și eram din ce în ce mai fericită și abia așteptam să-mi cunosc băiețelul. 

La morfologia de 22 de săptămâni am aflat că bebelușul meu era bolnăvior. Atunci nu ne-am speriat foarte tare pentru că pentru mine și soțul meu diagnosticul părea inofensiv. Din ce ne-a spus medicul nu am înțeles decât că „rinichii lui bebe sunt dilatați, atât rinichii cât, și vezica, din cauza unei obstrucții nu reușește sa facă pipi cum trebuie”. Ne-am gândit „Eh, nu-i ceva grav! Bine ca nu are vreo malformație sau ceva mai grav.”

De aici a început totul.

O sarcină plină de griji, cu multe drumuri la spitale

A urmat o sarcină monitorizată în trei locuri. Au fost multe drumuri la București (noi locuim în Vaslui) și niciodată vești prea bune. Cu toate astea, noi am sperat că totul va fi bine. N-a fost o secundă în care să mă gândesc la altceva. S-a pus la un moment dat problema unei intervenții intrauterine, dar n-am înțeles niciodată de ce doctorul a considerat că nu e nevoie sa o facă. 

Fiecare control a fost groaznic. În loc să ne bucurăm că îl vedem, eram mereu descurajați. Chiar și cu o zi înainte să nasc la ultimul control, doctorița care îmi supraveghea sarcina mi-a spus în felul următor: „Îți recomand să naști natural pentru că poate îți vei dori în viitorul apropiat să faci alt copil.” 

A doua zi dimineața am început să am contracții. Am rezistat acasă până la ora 1, apoi am ajuns la spital cu dilatație 4. Travaliul a fost relativ scurt, la 9 seara am născut. Totul s-a întâmplat foarte repede chiar, câteva minute. La ora 9 seara a venit pe lume minunea mea, un băiețel de 4 kg. L-am iubit din prima secundă, chiar dacă nu l-am auzit și nu l-am văzut niciodată. Da, din păcate povestea mea nu e una cu final fericit. 

Copilul a fost mutat la alt spital, mama a rămas singură la maternitate

Imediat după ce am născut au văzut că bebe nu putea să respire și l-au preluat cei de la neonatologie. Bebelușul meu a fost transferat mai apoi la un spital din Iași. De aici începe adevărata poveste tristă. Am rămas o mămica cu brațele goale, dar tot am sperat. Am sperat până când m-au sunat a doua zi după-amiaza să îmi spună că băiețelul meu nu avea să prindă dimineața următoare și mi s-a cerut acordul sa fie încreștinat. A fost cel mai dureros moment. Atunci am realizat că nu se mai poate face nimic. Deși starea lui nu se îmbunătățea în nici un fel, speram să se întâmple o minune.

Abia când mi s-a explicat în detaliu ce are de fapt bebelușul meu, n-am mai sperat. A avut parte de un tratament foarte bun și de niște doctori ce și-au dat tot interesul, dar n-a ținut de ei. Eram singură în spital înconjurată de plânsete de copii, mame care nășteau, copilași și mame fericite. Mă simțeam ca într-un film de groază.

„Am vrut să plec din spital ca să nu o iau razna”

Am cerut medicului cu care am născut să fiu externată pe propria răspundere și să merg acasă. Nu voiam să mai aud nimic pentru că simțeam că o iau razna. Simțeam că îmi pierd mințile. O mamă își lăsase bebelușul să îl supraveghez pentru a merge la un control. L-a pus lângă mine. Doamne, ce minune! Mi se părea un lucru de „neatins” să ai copii. Am gândit să-l iau și să fug. Simțeam că înnebunesc. I-am spus doctoriței mele asta și m-a ajutat să plec acasă. 

Aflasem că din cauza problemelor lui, în ultimele luni bebe a avut foarte puțin lichid amniotic, iar plămânii nu s-au dezvoltat. Pur și simplu nu a reușit să-și facă plămânii să funcționeze și să respire. Îmi amintesc că înainte să plec a trebuit să fac un ecograf să vadă doamna doctor că este totul în regulă. A fost un moment foarte greu. Atunci mi-am văzut pentru prima dată burtica „goală”. Nicio inimioară nu mai bătea înăuntrul meu, dar nici în brațele mele.

Cum eram eu „mamică”?! Așa cum toată lumea îmi spunea. A urmat o noapte lungă. Eram atât de demoralizați atât eu cât și soțul meu. Plângeam amândoi ca doi copii. Am reușit să dorm cât de cât, iar pe la ora 4 fără 15 minute m-am trezit plângând. Dimineața la ora 7 am aflat că aceea a fost ora când bebelușul nostru s-a dus. Parca am simțit… 

Soțul a reușit să îi facă o fotografie bebelușului

Am trecut printr-o perioadă foarte grea. Soțul meu a fost în permanență lângă mine și m-a ajutat să trec peste, altfel cred că aș fi înnebunit. Nu cunosc om mai puternic decât el. El a reușit să-l vadă și să îi facă o poză. Atât ne-a mai rămas. O poză. 

Imediat după ce ne-am revenit am știut că ne dorim foarte mult un copil și nimic nu ne poate lua asta. Nici măcar aceasta întâmplare nu ne poate împiedica. Lunile au trecut, iar în august am aflat că o să avem un bebe.

Acum sunt însărcinată în 7 luni cu o fetița pe care o așteptăm cu nerăbdare. Odată cu ea va veni cea mai frumoasă perioadă din viata noastră. Suntem siguri ca bebe Matthias ne-a trimis o surioară să ne facă fericiti. Mami și tati n-o să te uite niciodată băiețelul nostru mic!” 

Cum a fost naşterea ta? Ai născut natural sau prin cezariană? A fost momentul naşterii aşa cum ai visat tu sau ai rămas cu amintiri triste? Povesteşte-ne cum a decurs momentul în care puiul tău a venit pe lume, în aproximativ 1000 de cuvinte, trimite-ne textul tău la adresa [email protected], cu titlul POVESTE DE NAȘTERE şi, dacă este selectat, va apărea la această rubrică. Dacă ai şi câteva fotografii din maternitate sau din primele voastre zile împreună, ne-am bucura tare să le vedem şi să le publicăm odată cu articolul! Mulţumim!

Îți recomandăm și

Te-ar mai putea interesa