Cititoarea noastră Ioana Lazăr, din Deva, ne-a trimis o poveste de naștere în spital Covid, pentru a le încuraja pe mamele care vor naște în astfel de spitale în timpul pandemiei de coronavirus. Redăm povestea de naștere așa cum a fost scrisă de cititoarea noastră:
„Dacă mi-ar fi povestit cineva scenariul acesta înainte de naștere, aș fi spus că face parte dintr-un film horror. Dar dacă l-am trăit pe propria piele, am realizat că mamele pot și imposibilul pentru puii lor. Ca orice mamă, mi-am luat toate măsurile de siguranță încă de când am rămas însărcinată, dar, cum socoteala de acasă nu se potrivește mereu, am ajuns pozitivă exact când eram programată la cezariană.
Planul era să merg la spital privat și am ajuns la naștere în spital Covid
Dacă cea mică îsi dorea, încă mai aveam timp să aștept cuminte în izolare cea de-a doua reprogramare la ”Regina Maria”, după ce aș fi iesit din perioada de izolare și puteam fi asistată de doamna doctor care mi-a urmărit sarcina (Mulțumesc doamnei dr. Daniela Rotar!), însă, nerăbdătoare să mă cunoască, s-a hotărât să vină pe lume înainte de Crăciun, să-mi fie cadou cu suflet sub brad, să ne dea emoții cum n-am mai trăit și să ne bucure în același timp.
Îți recomandăm să afli mai multe despre provocările vieții de părinte citind cărți de referință despre îngrijirea bebelușului. În ZYX Books găsești „Ghidul pentru alăptare”, de Dr. Jack Newman, și „Soluții blânde pentru somnul liniștit al bebelușilor și copiilor”.
Astfel că de la nașterea reprogramată la clinica ”Regina Maria” din Cluj, am ajuns să nasc la cel mai apropiat Spital Covid, Spitalul ”Alexandru Simionescu” din Hunedoara. Dumnezeu mi-a scos în cale oameni buni, de la medicul ginecolog dr. Mihai Cosmin Capațînă, la asistentele și infirmierele care m-au îngrijit, dar separarea de nou-născut din cauza conditiilor Covid mi s-a părut destul de traumatizantă.
Mamă pozitivă – copilul testat ulterior negativ. 4 zile am stat separați și am văzut-o doar pe whatsapp, acolo unde asistentele de la neonatologie se îndurau să ne sune să ni-i arate, pentru confortul nostru psihic. Am apreciat asta! Mulțumesc doamnei doctor neonatolog Roșu, doamnei Diana de la asistență și asistentelor de la neonatologie!
„Cheamă-mă de câte ori te doare! Nu mă deranjezi”
Câte mame nu speră la ora magică? În condițiile date, nici măcar nu am văzut-o, nu că n-am stat cu ea. Operațiile în spital Covid, în combinezoane nu sunt deloc ușoare. În ciuda lipsurilor din spitalele noastre, există medici, asistente dedicați meseriei lor. Mulțumesc domnului doctor Mihai Cosmin Căpățînă și asistentei Gabi în special, deoarece îmi amintesc și acum cum mă vizita noaptea și îmi spunea: „Cheamă-mă ori de câte ori te doare, nu mă deranjezi!” De la câte asistente îți este dat să auzi asta într-un spital de stat ?
După 4 zile de separare, a venit si ziua cea mare a întâlnirii. A fost exact Ajunul Crăciunului când am putut să o strâng în brațe și să mă bucur în sfârșit de Minunea pe care am născut-o! A fost greu, dar a fost magic la final. De fapt, povestea noastră abia acum începe ! Ne așteaptă o viață să ne bucurăm unii de alții!
- CITEȘTE MAI MULT: Minunile pe care le face „ora magică”. De ce să insistați să vă dea copilul pe piept după naștere
Nu m-am dat bătută
P.S Zilele care aveau să urmeze acasă au fost frumoase, dar nu ușoare. M-am întors din spital cu o încărcătură emotională puternică, plângeam din orice, mai ales dacă rămâneam singură, dar nu m-am dat bătută și am stat în telefon cu psihologul meu preferat, Ioana mea Specială. Mulțumesc, Ioana Câmpean!
Am trecut cu bine peste această perioadă, mulțumesc soțului meu care mi-e alături și mă ajută și mă înțelege și tuturor celor apropiați care ne-au stat alături și mă bucur că m-am mobilizat și am găsit resursele necesare să nu cad într-o depresie postpartum.
Am scris povestea mea ca încurajare pentru toate mămicile care se vor afla în situația mea, în cazul unui nefericit al Nu Știu Câtelea Val Pandemic. Nu va fi ușor, dar nici nu va fi imposibil, iar noi suntem înzestrate cu o putere aparte pentru puii noștri! Curaj !”
Cum a fost naşterea ta? Ai avut parte de experiența la care ai visat sau ai rămas cu amintiri triste? Dacă îți dorești să împărtășești povestea ta cu gravidele și mămicile din comunitatea Totul Despre Mame, trimite-o pe adresa [email protected]. Mulţumim!
Dacă ți s-a părut interesantă această poveste de naștere în Spital Covid, îți recomandăm să citești și:
- Naștere în spital Covid, la Roma. „M-au abandonat în durerile mele, de teamă să nu se infecteze”
- Naștere în timpul pandemiei în Italia. „Când am cerut să vină medicul, copilul era deja în suferință fetală”
- Nașterea și Covid-19. O mamă din Texas a născut tripleți după ce a învins noul coronavirus