Naștere în pandemie.„Am ieșit cu Covid din maternitate, cu fetița nemâncată și deshidratată”

Când a ajuns acasă, fetița nu se mai oprea din mâncat.

Theodora Fintescu, redactor
mama cu coronavirus
Un moment pe care mămica și l-a dorit de uitat s-a transformat în traumă.

Cititoarea noastră Andreea ne-a trimis o poveste de naștere în pandemie, o experiență care a lăsat-o cu un gust amar din cauza modului în care ea și fetița au fost tratate în maternitate și a faptului că a luat coronavirus din spital. Redăm povestea de naștere, așa cum a fost scrisă de cititoarea noastră:

„Am citit foarte multe povești ale mămicilor despre experiențele lor de naștere și am decis să o povestesc și eu pe a mea. Marți, 26 ianuarie 2021, am fost la control la maternitate pentru a afla în ce stadiu este sarcina. Eram aproape de termen. Am discutat pe parcursul sarcinii cu doamna doctor, i-am spus dorința mea de a naște natural, însă de această dată m-a informat că este posibil să nu pot naște natural, din diferite motive. Nu am vrut să insist. M-am gândit că dânsa știe cum e mai bine, dar i-am spus totuși că aș vrea să încerc să nasc natural, iar dacă nu se poate, asta e. Mi-a spus că o să facem tot posibilul.

Asistentele țipau la mine

În data de 30 ianuarie, la ora 10, eram programată din nou la control. Urma să mă interneze și să îmi inducă nașterea, deoarece bebelușa mea era destul de mare si se făceau 42 de săptămâni de sarcină. Seara, pe 29 ianuarie eram pregătită cu bagajul, cu tot ce trebuie. Discutam cu soțul și eram atât de emoționați. Pe la ora 02:00 m-am hotărât să adorm, dar, surpriză! Tocmai mi s-a rupt apa. Fetița mea nu a mai avut răbdare până dimineața și s-a hotărât că e momentul. Tremuram toată de frică și de emoții. Știam că, în sfârșit, o să îmi țin puiul în brațe.

Am ajuns la maternitate, am completat multe formulare, mi s-a făcut testul COVID, iar în acest timp am pierdut tot lichidul. În sfârșit, am ajuns în sala de nașteri. Durerile erau din ce în ce mai puternice. Îmi era teamă. Eram la prima sarcină, nu știam exact ce trebuie să fac. De aici a început chinul. Asistentele vorbeau între ele de-ale lor și țipau la mine că trebuie să împing, dar nu mă ajutau cu nimic. Durerile erau groaznice, din ce în ce mai dese. Am făcut tensiune și nu mai puteam respira bine. În tot acest timp, ele țipau la mine și îmi spuneau că nu împing cum trebuie.

Îți recomandăm să afli mai multe despre provocările vieții de mămică citind două cărți de referință despre alăptare și îngrijirea bebelușului, scrise de Dr. Jack Newman, respectiv Dr. William Sears. Îți propunem pachetul la preț special ”La început de drum”. Detalii, AICI.

Fetița a plâns toată noaptea, nu a venit nimeni să aducă lapte

M-am chinuit așa până dimineață, când a venit doamna doctor, iar după ce m-a văzut a hotărât să intru în operație. Când am văzut-o, m-am liniștit pe loc. O doamnă doctor extraordinară! Am intrat în operație, iar la ora 10:00 îmi țineam îngerașul în brațe. O fetiță perfect sănătoasă de 3,700 kg. Mi-am lipit nasul de năsucul ei pentru a-i simți respirația. Plângeam de fericire. Totul a fost bine până am fost mutată în salon.

Comportamentul asistentelor a fost execrabil. Se purtau foarte urât, veneau rar în salon și atunci degeaba. Nu m-au ajutat cu nimic, îmi vorbeau urât, de parcă ar fi trebuit să știu toate lucrurile despre un copil înainte, ca să nu își mai bată ele capul. După ce asistenta a țipat la mine că de ce mi-am schimbat copilul în haine și nu l-am lăsat înfășat și că nu îl țin cum trebuie la piept, a plecat și câteva ore bune nu a mai venit nimeni. A urmat o noapte groaznică pentru noi. Fetița mea a plâns toată noaptea, până a doua zi dimineața la 5, pentru că îi era foame, iar eu nu aveam încă lapte. În acest timp nu a venit nimeni cu supliment.

Visam la o experiență de neuitat, dar am avut parte de o traumă

Am fost să caut o asistentă pentru a veni să îi dea să mănânce, după atâtea ore în care a stat nemâncată, iar dânsa a venit să îi dea lapte cu seringa. Așa s-a întâmplat în fiecare zi cât am stat acolo. Plângeam și mă rugam să ajung mai repede acasă. Mă simțeam atât de singură. După 3 zile, fetița mea era deshidratată. Avea buzele uscate și plângea în continuu de foame. În tot acest timp, am ținut-o la sân, dar nu aveam încă lapte, iar ea plângea mai tare. Când am ajuns cu ea acasă, nu se mai oprea din mâncat.

Câteva săptămâni după ce am ajuns acasă, plângeam incontrolabil, fără un motiv anume. Să nu mai spun că am ieșit și cu COVID din maternitate și, din cauza tratamentului, nu am reușit să îmi alăptez fetița. Din păcate, ceea ce credeam că o să fie o experiență unică, de neuitat pentru mine, s-a transformat într-o traumă. Dar sunt fericită că fetița mea este bine și pot spune că e tot ce mi-am dorit vreodată!”

Cum a fost naşterea ta? Ai născut natural sau prin cezariană? A fost momentul naşterii aşa cum ai visat tu sau ai rămas cu amintiri triste? Povesteşte-ne cum a decurs momentul în care puiul tău a venit pe lume, în cel mult 1.000 de cuvinte, trimite-ne textul tău la adresa [email protected], cu titlul POVESTE DE NAȘTERE şi, dacă este selectat, va apărea la această rubrică. Dacă ai şi câteva fotografii din maternitate sau din primele voastre zile împreună, ne-am bucura tare să le vedem şi să le publicăm odată cu articolul! Mulţumim!

Dacă ți s-a părut interesantă această poveste de naștere în pandemie, îți recomandăm să citești și:

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa