Cititoare noastră Daniela Rusu ne-a povestit cele două experiențe ale ei: o naștere la Londra, în 2017, și alta într-o maternitate din România, în 2020, în plină pandemie.
M-am tot gândit să vă împărtășesc experiența celor două nașteri, ambele naturale. Prima dintre ele a avut loc în 2017 la Londra. Pentru că bebe avea o gaură în inimioară (DSV) am fost sfătuită de cei de la spital ca atunci când mi se rupe apa să îi sun și să îi anunț că vin, fără a mai aștepta contracțiile la 4 minute cum se întâmplă de obicei. Exista riscul să nasc pe drum.
- CITEȘTE MAI MULT: Naștere în pandemie în UK. „Soțul a stat cu mine, iar rezultatul la testul meu Covid a venit după naștere, când eram deja acasă”
”Țipam fără ca durerea să fie mare ca să vină asistentele la mine”
Într-o duminică seara la 9:30, în timpul unei crize de fiere mi s-a rupt apa. Am sunat să anunț că ne îndreptam spre spital. Eram împreună cu mama și soțul meu. Acolo m-a întâmpinat o moașă care mi-a făcut toate analizele necesare. Pentru că nu aveam contracții dese încă m-a pus într-o cameră de travaliu.
Tot auzisem povești despre faptul că nimeni nu te bagă în seamă și că nu ți se dau calmante așa că țipam fără ca durerea să fie asa mare. După 6 ore aveam 2 cm dilatație. Mi-au dat gaz și la un moment dat mi-au facut un diclofenac în urma căruia am adormit. M-am trezit cu niște dureri foarte mari și o presiune enormă în șezut, undeva în jur de ora 8 dimimeața.
Eram plină de aparate ce monitorizau bebelușul. Pentru că era schimbul de tură, prima moașă chemată nici nu m-a controlat, spunând că nu am contracții. În mintea mea a fost doar că sigur trebuie să merg la baie dacă asta nu e contracție. I-am spus mamei să o cheme pe cealaltă moașă să mă dezlege de la aparate ca să mă pot duce. Când a venit cea de-a doua, foarte-foarte drăguță m-a întrebat ce simt. Mi-a spus: ”Nu, nu ai nevoie la baie! Tu naști acum!”
Îți recomandăm să afli mai multe despre provocările vieții de părinte citind cărți de referință despre îngrijirea bebelușului. În ZYX Books găsești „Ghidul pentru alăptare”, de Dr. Jack Newman, și „Soluții blânde pentru somnul liniștit al bebelușilor și copiilor”.
11 persoane au așteptat în sala de nașteri la Londra
Soțul era până la magazin. Am sunat imediat să vină. Între timp cât eu împingeam, bebe obosise pentru că el a tot împins până atunci, dar eu am ținut crezând că trebuie sa merg la baie. Eu și bebe nu ne mai sincronizam și lui îi scăzuse pulsul alarmant de mult așa că au sunat să pregătească o sală și m-au mutat ca în filme. Mama și soțul meu au venit după noi.
Ne așteptau acolo neonatolog, cardiolog, asistente, moașe și medicul de gardă. Eram 11 persoane. Într-un final l-au scos cu o ventuza kiwi și la 9:28 l-am ținut in brațe. După ce medicii i-ai verificat starea, mi l-au pus în brațe și am fost transferată pe salon, în cărucior cu rotile, cu el în brațe fără ca cineva să îl mai despartă de mine. Luni la ora 14:00 eram deja acasă.
Nașterea în România în timpul pandemiei, la 38 de săptămâni
Cea de-a doua naștere a avut loc în decembrie 2020 a fost cu epidurală, deși inițial era planul tot fără anestezie. M-am prezentat la spital la 38 de săptămâni și 5 zile. A fost o sarcină mult mai grea. Fetița era întoarsa de la 17 săptămâni. Am decis de comun acord să nasc pe 14 decembrie pentru că exista riscul să nasc fără doctorul meu dacă se rupea apa când el nu era de gardă sau de serviciu. Regula spitalului spune că medicii nu pot fi chemați de acasă în afara programului.
Personalul a fost foarte drăguț și moașele la fel. Inițial au refuzat să imi dea gaz cu aerosoli, din cauza COVID-19, deși făcusem test, iar rezultatul fusese negativ. Mi-a rupt apa, dar nu mă dilatam de la tratamentul cu arefam de pe durata sarcinii. Era ora 1, iar eu aveam 4 cm dilatație și contracții la un minut.
La un moment dat a venit medicul la mine și mi-a zis ”Daca vrei să naști în siguranță, ar fi mai bine să facem epidurala ca să te ajute cu dilatația. Fata împinge și nu are pe unde. Dacă nu, facem cezariană de urgență.” Am acceptat epidurala. A durat mai bine de o oră până a venit anestezista, apoi după epidurală, când dilatația a fost maximă, au început să îmi apese pe burtă și să mă ridice forțat. Acest lucru m-a școcat. Nu înțeleg de ce în România nu lasă ca expulzia să aibă loc în mod natural.
Nu m-au lăsat să stau cu fata decât după ore bune
La ora 15:00 a venit cea de a doua minune pe lume. După ce mi-au pus-o pe piept am mai văzut-o seara la ora 8. Deși am insistat să merg mai repede pe salon, nu m-au lăsat până nu am mâncat ceva. Și de data aceasta a durat până a venit să îmi scoată cateterul, undeva în jur de ora 7 seara.
Stăteam efectiv pe un scaun și așteptam anestezista. O sunau toți și până la urmă a venit o alta. Deși la prima naștere durerile nu au fost atât de mari, chiar fără epidurală, la cea de-a doua am simțit că nașterea a avut loc pe fund, durerea a fost extraordinar de mare și cu epidurala. Nu m-am rupt, am mers din prima clipă la ambele nașteri și am făcut duș imediat după.
Diferența între Anglia și România, e că în UK sunt atenți la nevoile pacienților
Dacă ar fi să compar, nașterea din România e puțin mai agresivă, mai brutală decât cea din Anglia. Pentru mine important este că eu și cele două minuni ale noastre suntem bine.
În Anglia ești întrebat de orice procedură urmează să fie făcută și nu se face nimic fără aprobare. La noi se mai uită treaba asta, deși Filantropia este un spital bine cotat, iar medicii și moașele sunt profesioniști. Totuși, la neonatologie încă mai sunt asistente care așteaptă câte o „atenție”. În UK am fost învățată cum să alăptez, mi l-au pus pe bebe skin to skin, mâncarea era senzațională. Alegeam dintr-un meniu ce aș vrea să mănânc. Asistentele veneau cu zâmbetul pe buze la orice apăsare pe buton și îmi explicau în detaliu tot ce voiam să știu.
- CITEȘTE ȘI: Naștere la Filantropia. ”Copilul urla de foame, era mov la față, iar asistentele refuzau să-i dea lapte”
La Filantropia nimeni nu s-a implicat din acest punct de vedere. Colega de salon făcuse răni de la atașarea incorectă, copilul avea icter și era într-o ușoară depresie când am venit eu în salon. Plângea cu bebelușul în brațe. Am ajutat-o eu cum am putut. Asistentele o puneau să îi dea lapte praf, noaptea dacă le chema erau irascibile că de la 11 noaptea la 5 dimineața nu se dă lapte praf și lista continua. Bine că eram la al doilea copil și știam ce să fac. Una peste alta, am trecut cu bine peste nașterea din pandemie.
Cum a fost naşterea ta? Ai avut parte de experiența la care ai visat sau ai rămas cu amintiri triste? Dacă îți dorești să împărtășești povestea ta cu gravidele și mămicile din comunitatea Totul Despre Mame, trimite-o pe adresa [email protected]. Mulţumim!
