Cititoarea noastră Andreea Mezinoi ne-a trimis două povești de naștere, una în România, alta în Austria. Prima experiență a fost traumatizantă, spune ea, epidurala i-a fost refuzată, iar personalul medical a fost ”rece și nepăsător”. În Austria, însă, a avut o naștere la superlativ, umbrită însă de faptul că micuțul s-a născut cu probleme la inimă. Redăm mai jos cele două povești ale mămicii:
„Prima naștere a fost în România, aveam 21 de ani, nu știam ce înseamnă să naști sau ce urmează după. La 38 de săptămâni și o zi am fost chemată la control fără motiv, a fost prima dată când mă sunau de la cabinet pentru un control. Când am ajuns la control, medicul a spus că am placentă îmbătrânită și sigur nu mai rezist până mâine, pentru că bebe e gata să vină pe lume. A spus că a două zi să vin la spital, unde o să îmi provoace nașterea. (Cu părere de rău, nu eram documentată, habar nu aveam ce și cum se face, eu pur și simplu aveam încredere în medic).
Spre seară, au început niște contracții și, de teamă să nu nasc fără că soțul să fie la spital, pentru că el urma să intre în tura de noapte la serviciu, am decis să merg în acea seară la spital, cu tot cu soț. Când am ajuns, doctorița încă nu era, dar toată lumea se purta urât, erau foarte reci și nepăsători.
Asistenta s-a urcat pe mine și am simțit că mă rupe
Au apucat să îmi facă perfuzii și contracțiile erau deja foarte dureroase. Soțul nu avea voie nici să își bage capul pe ușă să vadă cum sunt, deși el era pe coridor. Eram pusă să mă plimb de la un colț la altul în cameră, în timpul asta eu plângeam de durere și le rugam să îmi facă ceva. Am cerut epidurală, dar nu mi-au dat, se făceau că nu mă aud.
O asistentă cică mă păzea, dar dormea pe scaun lângă mine. Am fost pusă să stau pe o găleată, unde era pusă o pătură. Iar când a venit momentul să împing, doctorița era foarte dezamăgită că nu știam cum se împinge, și țin minte că o asistentă s-a urcat pe mine și împingea cu cotul atât de tare de simțeam că mă rupe pe jumătate. Cât am stat în spital, nimeni nu m-a întrebat cum mă simt, ba chiar am leșinat când am mers prima dată la toaletă singură.
Experiența din Austria. O veste proastă
Am rămas însărcinată a doua oară, a fost o sarcină dorită și abia așteptam să ne vedem copilașul. La al treilea control la ginecolog eram super nerăbdătoare să aflu ce sex va avea copilul. Primul fiind băiat, îmi doream ca de data aceasta să fie fetiță. M-am pus pe pat, țin minte și acum că aveam un zâmbet larg și cred că radiam de nerăbdare, până când medicul s-a apucat de ecografie și, în primele secunde când mi-a atins burta, și-a schimbat expresia fetei.
Brusc, a devenit serioasă și privirea ei mă evita. Atunci am simțit că îmi pică cerul în cap, nu am mai simțit asta niciodată. Știu doar că mă rugam (”Doamne, te rog să nu fie nimic și, dacă chiar e ceva, te rog să nu fie grav). După câteva minute bune, doctorița mi-a spus că este băiat, dar ceva nu este ok cu inima lui. Nu a dat detalii, doar atât.
Acea zi a fost una dintre cele mai dureroase zile din viața mea, am plâns zile întregi după. Într-un final, am aflat că bebelușul are o problemă cardiacă gravă. A fost greu să mă obișnuiesc cu asta, dar toată sarcina am încercat să mă păstrez pozitivă, plus că mai aveam un copilaș de doi ani, care avea nevoie de mine.
Fără epiziotomie, fără rupturi
La 39 de săptămâni am fost programată pentru o naștere naturală provocată. Nașterea a fost una minunată, în comparație cu prima. Nașterea asta a fost una liniștită, cu soțul lângă mine, am apelat la epidurală pentru că am fost traumatizată după prima naștere și am știut că de data asta doresc să fiu calmă și ok pentru bebe. Am născut ușor, fără epiziotomie, fără rupturi, și gata să fiu acolo pentru puiul meu.
Personalul a fost amabil, erau asistente tinere, care îți respectau intimitatea. Pe timpul travaliului, am stat cu soțul într-un salon, iar dacă aveam nevoie de ajutor doar apăsam pe un buton, iar ele veneau într-o secundă. Când am avut nevoie de epidurală, nu a trebuit să insist, nici să aștept mult până să vină să o facă. Aveam voie să mănânc, să beau apă și, cel mai important, să fiu cu soțul lângă mine oricând.
Austriecii sunt reci, dar își fac meseria impecabil
Când s-a rupt apa, moașa a venit să mă schimbe, pentru că aveam epidurală și nu mă puteam mișca foarte bine. Iar când a venit momentul să împing a fost în același sentiment cu mine, a fost acolo să mă încurajeze și să mă ajute să îmi aduc copilul pe lume. După ce am născut, am avut nevoie la toaletă, pentru că mi-au făcut multe perfuzii. M-am dat jos de pe pat și am vrut să închid ușa la baie, dar moașa nu m-a lăsat și, pur și simplu, s-a pus jos lângă mine și a așteptat până am ieșit.
Austriecii, în mare parte nu sunt calzi, ca oameni, ba chiar sunt reci, dar atunci când își fac meseria o fac cum trebuie, indiferent ce fel de naționalitate.
Copilul a fost operat de două ori
Bebe a fost operat după o săptămâna de la naștere. Totul a mers foarte bine, după o lună am fost externați, iar la 3 luni am avut a doua operație, care s-a terminat tot bine, mulțumim lui Dumnezeu pentru asta și, bineînțeles, medicilor. O să urmeze a treia operație, între 3 și 4 ani, și ne rugăm să trecem cu bine și peste asta.
Nu în ultimul rând, vreau să spun că nu m-am gândit nici măcar o secundă la avort, chiar dacă medicii au zis că ar putea să moară oricând. Am ales să îi fiu mama până la capăt, neștiind ce se va întâmpla. Acum are deja 1 an și 5 luni (foto), e super energic, gata să descopere tot ce îl înconjoară”.
Cum a fost naşterea ta? Ai născut natural sau prin cezariană? A fost momentul naşterii aşa cum ai visat tu sau ai rămas cu amintiri triste? Povesteşte-ne cum a decurs momentul în care puiul tău a venit pe lume, în aproximativ 1000 de cuvinte, trimite-ne textul tău la adresa [email protected], cu titlul POVESTE DE NAȘTERE şi, dacă este selectat, va apărea la această rubrică. Dacă ai şi câteva fotografii din maternitate sau din primele voastre zile împreună, ne-am bucura tare să le vedem şi să le publicăm odată cu articolul! Mulţumim!
Dacă ți s-au părut interesante aceste povești de naștere în România și în Austria, te invităm să citești și:
- Poveste de naștere la Londra. „Au fost 26 de ore de chin. Mi-au pleznit venele, eram plină de sânge”
- Poveste de naștere în Germania: „Soțul a divorțat când eram gravidă în 6 luni. Am născut singură, într-o țară străină”
- Poveste de naștere în Belgia: „Am născut cu un picior în mâna soțului și cu mătușa și sora mea pe webcam”
