Cititoarea noastră Georgiana a avut parte de o naștere în Ambulanță, în Timișoara, din cauza confuziilor provocate de organizarea spitalelor și a secțiilor în timpul pandemiei de Coronavirus. Redăm povestea, așa cum a fost scrisă de cititoarea noastră:
„În iarna lui 2022 s-a născut cel de-al doilea băiețel al meu, un copil minunat, care a venit pe lume rapid, fără prea multe dureri, la termen, prin naștere naturală.
Până să fac analizele, s-au ameliorat simptomele
Ultima săptămână a lui bebe în burtică a coincis cu un test Covid pozitiv și a trebuit să stăm în carantină. Fiind suspectă și de colestază de sarcină (la primul copil am avut și aveam din nou aceleași simptome), am sunat la Direcția de Sănătate Publică să mă îndrume pentru a putea face analizele. Dacă suspiciunea se confirma, trebuia să iau tratament. Nu au știut să îmi zică, mi-au recomandat să întreb ginecologul.
Am sunat la Ambulanță să mă ducă ei la analize, mi-au spus însă că nu se pot deplasa pentru analize și că, oricum, sunt în carantină. Noroc că simptomele au început să se amelioreze și nu am mai apucat să fac nimic pentru că bebe a început să dea semne că vrea să vină.
Îți recomandăm să afli mai multe despre provocările vieții de mămică citind două cărți de referință despre alăptare și îngrijirea bebelușului, scrise de Dr. Jack Newman, respectiv Dr. William Sears. Îți propunem pachetul la preț special ”La început de drum”. Detalii AICI.
Harababură și dezorganizare
Travaliul a fost foarte scurt, nu mi s-a rupt apa, nu am avut sângerari, iar contracțiile dese și dureroase m-au luat dintr-o dată. Am chemat Ambulanta, am mers către Maternitatea Odobescu, doctorul de pe Ambulanță spunând că acolo este secție de Covid. Medicul care îmi urmărise sarcina era tot acolo. Am ajuns și am tot așteptat, în fața noastră fiind o altă Ambulanță. Eu simțeam că nașterea e aproape și i-am spus medicului acest lucru.
Într-un final, cei de la maternitate i-au spus medicului de pe Ambulanță că nu ne pot primi și ne-au trimis spre Maternitatea Bega, spre care am plecat cu doctorul tunând și fulgerând. Ajunși în fața maternității, nu am mai putut rezista, așa că am născut în Ambulanță. Am fost preluați fiecare și duși separat pentru îngrijiri, iar ce a urmat în spital a fost o nebunie totală. O harababură și o dezorganizare totală, fiecare medic de pe tură având regulile lui.
A trecut un an de atunci și am rămas doar cu amintirea și cu dezamăgirea față de sistemul medical, însă toate acestea pălesc în fața copiilor mei, care cresc frumos și sănătos”.
Cum a fost naşterea ta? Ai născut natural sau prin cezariană? A fost momentul naşterii aşa cum ai visat tu sau ai rămas cu amintiri triste? Povesteşte-ne cum a decurs momentul în care puiul tău a venit pe lume, în aproximativ 1000 de cuvinte, trimite-ne textul tău la adresa [email protected], cu titlul POVESTE DE NAȘTERE şi, dacă este selectat, va apărea la această rubrică. Dacă ai şi câteva fotografii din maternitate sau din primele voastre zile împreună, ne-am bucura tare să le vedem şi să le publicăm odată cu articolul! Mulţumim!
Dacă ți s-a părut interesantă această poveste de naștere în Ambulanță, îți recomandăm să citești și:
- Naștere la 30 de săptămâni, în Ambulanță. Copilul, în stare gravă, a fost salvat după un transfer cu elicopterul la spitalul din Sibiu
- Naștere prematură la Deva. „După ce am așteptat ore în șir Ambulanța, asistenta a refuzat să mă ia, pentru că nu avea incubator”
- Naștere naturală la Timișoara, maternitatea Bega. „Nu mi-e teamă de o altă naștere, ci de cadrele medicale incapabile să-și arate umanitatea”