Cititoarea noastră Gabriela, care a avut parte de o naștere frumoasă în străinătate, așa cum și-ar dori orice gravidă, ne-a scris experiența ei, subliniind atenția de care a avut parte din partea personalului maternității, grija cu care a fost tratată și modul în care i-au fost explicate toate procedurile din timpul nașterii. Deși ar fi vrut să nască natural, având o cezariană relativ recentă medicii i-au explicat că varianta mai sigură pentru ea este, și de această dată, cezariana. Redăm povestea de naștere, așa cum a fost scrisă de cititoarea noastră:
„Pe fondul ultimelor știri despre maternitățile din România, m-am gândit puțin înainte să decid să vă scriu povestea de naștere a fiului meu cel mic, care s-a născut în Germania. Nu aș vrea să mai fac comparații între sistemele medicale, pentru că e deja redundant și nu folosește nimănui, dar consider că mamele din comunitate ar trebui să citească, printre atâtea povești de naștere cumplite și traumatizante, și una care să le dea încredere și să le reamintească ce lucru minunat este să aduci pe lume un pui de om.
Medicul a explicat riscurile, eu am ales tipul nașterii
Sarcina a decurs cum nu se putea mai bine, fără grețuri, arsuri sau alte probleme, cu excepția diabetului gestațional care a fost monitorizat atent de medicul diabetolog. Având deja o cezariană la activ, speram din suflet ca de data aceasta să pot naște natural, și chiar am fost încurajată de doamna doctor ginecolog care mi-a urmărit sarcina. În sfârșit, pe data de 1 august, la trei dimineața, mi s-a rupt apa, dar nu aveam contracții, așa că am plecat la spital. Am fost verificată de o doamnă doctor de gardă, aveam dilatație foarte mică și crampe ușoare, pe care abia le simțeam. Mi s-a recomandat să aștept și să mă odihnesc.
Până la ora 10:00, durerile s-au mai intensificat și am fost anunțată că urma să primesc, în câteva ore, antibiotic pentru a preveni infecțiile. Apoi au venit la mine un medic român și o doamnă doctor ginecolog care este și șefa secției de obstetrică a spitalului. Ea a vorbit în germană, iar medicul român mi-a tradus ce-mi spunea dânsa. Mi s-a explicat că, din cauza cicatricii pe care o aveam și mai ales a faptului că era destul de recentă, era periculos să mi se administreze medicamente care să intensifice contracțiile și că aveam șanse foarte mici de a naște natural, astfel că cea mai bună și sigură variantă pentru mine ar fi fost să fac tot cezariană. Însă mi s-a spus că, dacă voiam neapărat să nasc natural, puteam aștepta ca al meu corp să urmeze cursul naturii. Decizia a fost în totalitate a mea. Pentru că nu voiam să pun bebelușul în pericol și ca să elimin orice risc de ruptură uterină sau alte complicații, am acceptat.
Fiecare medic sau asistentă care trece pe la capul meu, mă mângâia
După o oră, au venit două asistente foarte drăguțe, care vorbeau engleză și care m-au ajutat să mă pregătesc pentru operație. Apoi am fost dusă într-o sală unde mi s-a făcut anestezia, timp în care una dintre asistente mă ținea de mână, iar medicul anestezist îmi explica absolut tot ceea ce făcea, cum îmi număra vertebrele, unde băga acul și de ce era important să stau nemișcată. Eram relaxată pentru că mai trecusem o dată prin asta și știam ce urma să se întâmple.
Am fost dusă apoi în sala de operație, unde toată lumea care se învârtea în jurul meu era nespus de drăguță: fiecare medic și asistentă care treceau pe la capul meu mă mângâiau, îmi spuneau că sunt curajoasă și că o să-mi cunosc în curând fiul. Băiețelul meu a și apărut la ora 12 și 10 minute, un ghemotoc de 3,800 și 52 de centimetri, născut la termen și perfect sănătos. L-am numit Rainer. Imediat mi l-au pus pe piept și am rămas așa cu el câtă vreme am fost curățată și cusută, apoi asistentele l-au luat ca să-l șteargă și mi l-au adus înapoi foarte repede, urmând să fiu mutată în salon cu patul mobil. Pe drumul spre stația de recuperare, toată lumea de pe coridoare mă felicita și îmi vorbea frumos.
Recuperarea, mai ușoară față de cum mă așteptam
La ora opt seara, deja mi-a fost scoasă sonda și m-am dat jos din pat. Am reușit să-mi alăptez copilul fără probleme, chiar dacă îmi era puțin incomod să-l țin pe piept, iar după ce am reușit să mă ridic singură, am folosit pernuța pentru alăptat, care a fost de un real ajutor. A fost o bucurie să descopăr că nu-mi era câtuși de puțin greu, n-aveam dureri mari și mă mișcam destul de bine, iar asistentele veneau din oră în oră să mă verifice, îmi schimbau perfuziile sau îmi aduceau mâncare și apă.
Joi dimineața, am cerut să plec acasă, așa că mi s-a făcut fișa de externare, iar soțul și fiul meu cel mare, de un an și jumătate, au venit să ne ia. Singurul motiv pentru care îmi fusese teamă de cezariană era că n-aș fi putut să mă mai ocup de băiatul cel mare o perioadă, n-aș fi putut să-l ridic sau să-l mai așez în scăunelul pentru mâncat, dar am luat-o treptat și nu m-am forțat deloc, soțul meu fiind un real ajutor în zilele acelea.
Sunt fericită că am plecat definitiv din România
Toată experiența nașterii a fost deosebit de frumoasă pentru mine: personalul medical s-a purtat minunat, toată lumea mi-a zâmbit, m-a mângâiat și am primit ajutor și suport ori de câte ori aveam vreo nevoie. Asta fără să dau vreun ban din buzunar, desigur. Acum, băiețelul meu mic are deja o lună, eu m-am recuperat complet și nu mai simt niciun disconfort, nici măcar când tușesc sau mă aplec, și deja ne-am obișnuit cu familia noastră cu doi gălăgioși mici.
Îmi doresc ca toate mamele să aibă parte de o experiență ca a mea, pentru că orice mamă merită, numai prin simplul fapt că dă naștere, indiferent prin ce modalitate, să se bucure de empatie, înțelegere și blândețe în cele mai importante momente din viața ei. În definitiv, nu prea contează dacă naști natural sau prin cezariană, dacă alăptezi sau nu, ci am realizat, după ce am citit atâtea cazuri tragice, că cel mai important lucru e să ajungem bine acasă cu puii noștri, să fim sănătoase și noi, și ei, și să ieșim din spital pe picioarele noastre, pentru că, oricât de strigător la cer ar fi acest lucru, se pare că nu toate mamele au acest noroc, și îmi pare teribil de rău pentru asta. Sunt fericită că am plecat definitiv din România și nu m-aș mai întoarce să fac acolo nici măcar o injecție, darămite să nasc un copil”.
Dacă ți-a plăcut această poveste despre o naștere în străinătate, îți recomandăm să citești și:
- Naștere în Albacete, Spania. „Mi-aș dori ca și în România să existe cadre medicale ca aici”
- „Nașterea la Filantropia, din București, a fost mai frumoasă decât cea de la Roma”
- Poveste de naștere naturală după cezariană. „Am petrecut travaliul acasă, cu doula, și am pornit spre spital când eram dilatată 8 cm”
