„Am născut gemeni la Sfântu Gheorghe și am ajuns la Brașov, la Terapie Intensivă. Una dintre fete a fost intubată”

După ce a pierdut inițial o sarcină gemelară, mamei i s-a spus că este aproape imposibil să rămână gravidă din nou cu gemeni. Numai că miracolul s-a întâmplat!

Theodora Fintescu, redactor
copii in incubator
Fetițele au fost spitalizate în Brașov timp de o lună.

Cititoarea noastră Rácz Reka ne-a trimis povestea ei de naștere de gemeni la Sfântu Gheorghe, urmată de un transfer de urgență la o maternitate de rang superior, pentru că fetițele aveau nevoie de aparatură performantă. Redăm povestea de naștere, așa cum a fost scrisă de cititoarea noastră:

„Povestea noastră începe acum 5 ani. Am rămas însărcinată cu gemeni, eram fericită, era visul nostru să avem gemeni. Totul a decurs perfect până în săptămâna 12 când, la consultație, nu se mai auzea nicio bătaie de inimă. Am făcut ulterior analize, care au arătat că am trombofilie. Eram speriată, nu știam ce mă așteaptă, dacă mai am șanse să am copii, iar domnul doctor mi-a zis că a rămâne din nou însărcinată cu gemeni e imposibil.  

După 4 luni, am rămas gravidă din nou, și știind că am trombofile am început din prima zi Clexane. Însă am pierdut și această sarcină, în săptămâna a 8-a. Eram terminată, simțeam că ajung să fac depresie. Au trecut luni bune si încă plângeam, așa că am decis să merg la psiholog, pentru că simțeam că am nevoie de ajutor ca să-mi revin. A trecut un an si am mers la control la ginecolog. Menționez că am schimbat medicul (nu avem nimic cu primul, pur si simplu am simțit ca așa e mai bine).

Mă simțeam „defectă” pentru că nu puteam face copii

Medicul la care am ajuns a cerut niște analize de endocrinologie și a observat că prolactina e aproape de limită (deși domnul doctor endocrinolog a zis că analizele sunt perfecte). Atunci a fost prima oară când un doctor ginecolog m-a consultat și la sâni, iar din cauza prolactinei, care era în limite normale, însă la limită, eu avem secreție la sâni. Eram în stare de șoc, mai ales că aveam și ovarele polichistice. Nu eram bine, m-am simțit „defectă” că nu pot să fac copii, eram tristă.

Soțul era îngerul meu păzitor, m-a luat de mână și mi-a zis așa: ”Vom trece peste, ne va ajuta Dumnezeu să ne vedem de viață, nu putem trăi cu frică și tristețe. Am început să fac mișcare, metoda Aviva, și să călătorim mult, să mergem la festivaluri. Încet, încet, am început să mă simt mai bine.  

În Septembrie 2018, într-o zi de vineri, mă simțeam ciudat și am zis că fac un test de sarcină, care a ieșit negativ și l-am aruncat. Sâmbătă dimineața, când făceam curățenie, am scos gunoiul și am văzut pe test două liniuțe. Era să leșin. Am fugit la farmacie, am mai luat un test care, la fel, avea două linii. Eram fericită. Am început Clexanul și eram nerăbdătoare să ajung la ginecolog.

Îți recomandăm să afli mai multe despre provocările vieții de mămică citind două cărți de referință despre alăptare și îngrijirea bebelușului, scrise de Dr. Jack Newman, respectiv Dr. William Sears. Îți propunem pachetul la preț special ”La început de drum”. Detalii AICI.

„Bufnița” de la ecografie

În săptămâna 5-6 am avut prima programare, unde, la consultație, domnul doctor a zis: ”Aham… aham.. ce frumos se vede bufnița!” L-am întrebat despre ce vorbește și a zis: „Sunt două, așteptați gemene!”. Nu pot sa descriu fericirea pe care am simțit-o. Am avut o sarcină cu risc, nu a fost ușor, dar a fost cea mai frumoasă perioada din viața mea. Doctorul meu era dintr-un alt oraș așa că, în săptămâna 20, de comun acord, am hotărât să schimb doctorul.

În săptămâna 33, într-o dimineață, în timpul micului dejun, am observat picături pe perna de pe scaun. Mă gândeam că poate nu pot să rețin urina, iar în timpul acesta tot continua să picure. L-am sunat pe doctor să-i spun că se întâmplă ceva ciudat, că ceva picură, dar nu știu ce si de unde. Acum râd amintindu-mi, atunci eram ferm convinsă că fac pipi. M-a chemat de urgență la o consultație, iar din analize a reieșit că am lichid amniotic în vagin. Doctorul, când a văzut rezultatul, atât a zis: „Mâine dimineață facem cezariană!”

Era să leșin, nu eram deloc pregătită. Noaptea a trecut foarte greu, nu am reușit să dorm deloc. Dimineața la 7:45 am avut cezariana, iar operația a fost fără complicații. Eram super fericită, și acum le văd, pe măsuță, lângă mine, pe fetele mele micuțe (2,240 kg și 2,280 kg). Abia așteptam să le țin în brațele, însă medicul a zis că trebuie să stea un pic în incubator, iar în 2 ore vor fi cu mine, în salon. Le așteptam, însă nu au venit și nu a venit nimeni cu nicio veste, așa că am început să-mi fac griji.

Lipsa veștilor despre fete durea cel mai mult

La un moment dat, a intrat doamna doctor neonatolog, care mi-a spus că fetele nu sunt bine și trebuie transferate la Brașov, la Terapie Intensivă. Nu mai știu ce s-a întâmplat, am intrat în stare șoc. Soțul a mers cu ambulanța, încerca să afle ce se întâmplă, dar nu reușea. A trecut ziua, a trecut și noaptea. Eu mă rugam într-una să ne ajute Dumnezeu și să fie totul bine. A doua zi dimineața trebuia să mă transfere și pe mine cu ambulanța, m-a ajutat soțul să mă ridic și,  Dumnezeu știe cum, am plecat și eu la Brașov. Pe drum, simțeam că mi se rup toate cusăturile, dar era mai mare durerea de a nu avea nicio veste despre fetele mele.

Am ajuns, m-a preluat un doctor rezident care nu a vrut să mă lase la fete, spunând că trebuie să mă odihnesc după drum. Dar nu m-am lăsat și am ajuns într-un final la secția de Terapie Intensivă Neonatală. Erau în camere diferite și in incubatoarer diferite, pentru că erau prea mari ca să încapă doar în unul. Când le-am văzut, am început să plâng și nu mă puteam opri. O asistentă mi-a spus: „Mami, aici nu ai voie să plângi, că fetele te simt”. Și avea dreptate, m-am oprit și l-am rugat pe Dumnezeu să ne ajute.

Am ajuns acasă după patru săptămâni petrecute în spital

Timp de o săptămână una dintre fete a fost intubată, iar cealaltă a stat cu masca de oxigen. Mergeam din 3 în 3 ore lângă ele, le cântam, le povesteam și mă mulgeam, știam că trebuie să fac tot posibilul să am lapte. A fost greu, foarte greu. Nu avem lapte, doar câteva picături, dar nu mă lăsam. Toate lumea mă întreba cum mă simt dupa operație, dar eu am și uitat de dureri, numai la fete ma gândeam.

După 4 săptămâni, 1 săptămâna la secția de Terapie Intensivă, 2 săptămâni la secția de prematuri si 1 săptămâna la secția de nou născuți, am ajuns acasă. Într-un final, eram numai noi patru, sănătoși și fericiți, acasă. După o luptă enormă, am reușit să le alăptez tandem, cu putină completare, dar am făcut tot ce e posibil ca sa primească lapte matern. Acum au doi ani și jumate, sunt perfect sănătoase, iar eu nu pot decât să-i mulțumesc lui Dumnezeu că nu ne-a părăsit, că a fost și este lângă noi”. 

Cum a fost naşterea ta? Ai născut natural sau prin cezariană? A fost momentul naşterii aşa cum ai visat tu sau ai rămas cu amintiri triste? Povesteşte-ne cum a decurs momentul în care puiul tău a venit pe lume, în aproximativ 1000 de cuvinte, trimite-ne textul tău la adresa [email protected], cu titlul POVESTE DE NAȘTERE şi, dacă este selectat, va apărea la această rubrică. Dacă ai şi câteva fotografii din maternitate sau din primele voastre zile împreună, ne-am bucura tare să le vedem şi să le publicăm odată cu articolul! Mulţumim!

Dacă ți s-a părut interesantă această poveste de naștere de gemeni la Sfântu Gheorghe, îți recomandăm să citești și:

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa