„După naștere, soțul era alb ca varul, iar moașa a început să strige: „Soțul, soțul!!”.

Fetița a avut peste 4 kg și 52 de cm.

Theodora Fintescu, redactor
nou născut
Medicii au fost nevoiți să îi inducă mamei travaliul din cauza tensiunii arteriale crescute.

Cititoarea noastră Gheorghina T. ne-a scris povestea ei de naștere cu epidurală în Italia, după un travaliu dureros. După naștere, soțul ei, impresionat de ceea ce văzuse, a fost la un pas de leșin. Redăm povestea de naștere cu epidurală în Italia, așa cum a fost scrisă de cititoarea noastră:

„Povestea venirii pe lume a fiicei mele este una frumoasă. Am născut într-un spital din Italia la începutul lunii septembrie 2021. Totul a început într-o zi de sâmbătă, când am mers la controlul de monitorizare a copilului, deoarece pe ultima sută de metri aveam tensiunea arterială mărită. Mi s-a făcut și o ecografie, iar medicul mi-a spus că va trebui să  îmi inducă nașterea, fiindcă bebe e prea mare, estimând că ar avea 4.180 grame.

Inducerea nașterii

La momentul respectiv, eu aveam 39 de săptămâni și 3 zile. Zis și făcut! Am mers la spital pregătită pentru internare, cu gânduri pozitive și cu entuziasm că îmi voi întâlni fiica cât de curând. Fiind la prima naștere, nu știam ce mă așteaptă cu adevărat. În seara zilei de sâmbătă au început procedurile de inducere treptată a nașterii și inițial mi s-a introdus „un balon”, pe care l-au umplut cu ser fiziologic, din câte am înțeles.

Au început contracții ușoare, după miezul nopții mi s-a rupt apa, așa că mi-au scos balonul. Contracțiile au continuat până dimineața, iar la control am aflat că dilatația mea era de 1 cm. Medicul de gardă a spus că trebuie să nasc neapărat în ziua respectivă, așa că a trecut la următorul pas, oxitocina. M-au dus în sala de nașteri și mi-au conectat perfuzia, iar după o jumătate de oră au început durerile puternice.

Îți recomandăm să afli mai multe despre provocările vieții de părinte citind cărți de referință despre îngrijirea bebelușului. În ZYX Books găsești „Ghidul pentru alăptare”, de Dr. Jack Newman, și „Soluții blânde pentru somnul liniștit al bebelușilor și copiilor”.

Moașa cea nouă părea mai interesată de cafea decât de durerile mele

Am avut noroc de o super moașă, tânără și dedicată meseriei, care mă încuraja și mă ajuta la fiecare contracție. Durerile începeau a fi din ce în ce mai mari și simțeam că nu mai suport, așa că am cerut să mi se facă epidurală. Doar că atunci când m-au controlat, eu eram dilatată doar 2 centimetri. La insistențele mele (efectiv simțeam că nu se mai poate), mi-au făcut epidurala, dar au pus o doză mică, existând riscul de a se opri travaliul dacă puneau doză mai mare la dilatația de doar 2 centimetri.

Durerile s-au mai diminuat timp de 20 de minute, dar după aceea au început din nou, mult mai puternice. Între timp, s-a schimbat și tura, deci a venit o altă moașă, mai în vârstă, care părea sătulă de această meserie, și preocuparea ei era să își bea cafeaua și să stea la o bârfă cu colegele pe hol. Timp în care eu stăteam singură în sala de nașteri, cu mari dureri. La un moment dat am început să strig să vină cineva, fiindcă simțeam că nu mai pot. Pentru că nu mai trecusem prin așa ceva, rămânând singură, m-am panicat.

„M-a întrebat dacă vreau să simt capul copilului cu mâna”

A venit și moașa într-un final și am mai cerut o doză de anestezic. Controlând-mi dilatația, care era de 6 centimetri, au fost de acord să îmi pună o doză mai mare, care, însă, nu și-a făcut efectul. Existând posibilitatea ca acel cateter din coloană să se fi mișcat, am cerut să vină din nou medicul anestezist, care a fixat cateterul. Dar, din nou, doza de anestezic nu și-a făcut efectul.

Durerile erau foarte intense și, la un moment, dat s-au schimbat (erau dureri și mai mari), semn că începuse travaliul activ și fetița avea să vină pe lume în scurt timp. Îi spusesem moașei că am nevoie la baie, moment în care mi-a controlat dilatația și a constatat că era maximă. De acolo a început distracția împingerilor pe contracții. Atunci a ajuns și soțul meu în sala de nașteri, atunci a văzut și el prin ce trece o femeie care dă viață unui copilaș.

După 40 de minute de împins, moașa m-a întrebat dacă vreau să simt capul copilului cu mâna. Eu, îngrozită, dar și nerăbdătoare, la următoarea contracție am depus toată puterea și a ieșit, în sfârșit, fetița mea iubită. Fetița avea 4.140 grame și 52 de centimetri. În capul meu era un amalgam de sentimente, dar știam un singur lucru, că o iubesc infinit. Ca fapt divers, i-am spus soțului să ia telefonul și să îi facă o poză, pentru a ne anunța familia că s-a născut bebelina. Soțul era alb ca varul, moașa a început să strige: „Soțul, soțul!!”. A apărut o asistentă cu un pat și l-au scos pe hol să-și revină. I s-a făcut rău după tot ce văzuse, sărăcuțul.

Am cerut să fac piele pe piele cu bebelina și am fost lăsați toți trei timp de două ore. Au fost clipe minunate, în care am uitat complet de toate durerile și ne-am bucurat de minunea noastră Maria. Medicii și asistentele au fost foarte atenți și cred ca experiența mea se numără printre cele plăcute”. 

Cum a fost naşterea ta? Ai avut parte de experiența la care ai visat sau ai rămas cu amintiri triste? Dacă îți dorești să împărtășești povestea ta cu gravidele și mămicile din comunitatea Totul Despre Mame, trimite-o pe adresa [email protected]. Mulţumim!

Dacă ți s-a părut interesantă această poveste de naștere cu epidurală în Italia, îți recomandăm să citești și:

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa