Mamă suspectă de TBC. „După naștere, mi s-a spus că am TBC și să stau departe de copil. După 18 zile de spitalizare cu chin și plâns, am aflat că sunt sănătoasă”

Medicii i-au recomandat să stea departe de copil, iar dacă se apropie totuși să poarte mască.

Theodora Fintescu, redactor
mama cu mască
Agresivitatea verbală din spital a făcut=o pe mamă să ceară externarea pe semnătură.

O cititoare Totul Despre Mame ne-a povestit experiența ei de mamă suspectă de TBC, care a dus la spitalizare îndelungată, departe de copil. Stresul a fost cu atât mai mare cu cât medicul i-a spus că, dacă se confirmă diagnosticul, mama va trebui să stea 6 luni în spital, fără să-și vadă băiatul nou-născut. Redăm povestea, așa cum a fost scrisă de cititoarea noastră:

„Am născut la Spitalul Județean Galați un băiețel de 3, 500 gr., perfect sănătos. Am avut un travaliu de aproape 12 ore în care am avut impresia că sunt singură în tot spitalul, nu a venit nimeni să mă întrebe dacă sunt bine, dacă vreau apă sau altceva. Nu am putut să nasc singură și am fost ajutată de moașă, care m-a apăsat pe burtă ca să iasă bebe. Am născut, a doua zi m-au transferat înapoi în cameră și mi-au adus copilul. Au trecut primele două zile, iar în a treia zi am început să am o durere de coaste de nu puteam sta în niciun fel. Nici băiatul nu-l puteam ține în brațe.

Băiețelul a avut la naștere 3,500 gr.

Am cerut să mi se facă o radiografie, să vedem de la ce vine durerea și de unde. Mi-am făcut radiografie și după două ore a venit medicul, mi-a spus să îmi pun masca, să îmi fac barajul și să ies pe hol pentru că are ceva să-mi spună. Bineînțeles că m-am panicat și am început să plâng, nu îmi răspunsese când am întrebat de ce. Am ieșit pe hol, stătea la o distanță de 1 metru de mine, și mi-a spus că am TBC, după cum arată radiografia făcută cu două ore în urmă.

Izolată într-o cameră de 2/2 m

Mi-am luat băiatul și am fost transferați la un alt etaj, nu mai țin minte cum se numea secția. Era o cameră fără condiții, adică fără priză, fără bec, fără plasă de țânțari, fără toaletă. Groaznic! Era o cameră cu un pat și o masă, atât. Și patul unde stătea Eric, băiatul meu. Doctorul mi-a spus să țin masca în permanență pe față, să nu ating băiatul și să-l țin la distanță.

În ziua aceea, începuse și furia laptelui și mi-au dat pastile pentru a întrerupe lactația. Când a plecat doctorul, am început să plâng, mi-am sunat soțul, familia, le-am povestit totul. Precizez că eu nu avem niciun simptom de TBC, nu tușeam, nu ma dureau plămânii, nimic. Toate asistentele veneau și mă încurajau să stau liniștită că nu e nimic grav, că o să trec peste, și îmi spuneau să stau fără mască dacă sunt singură în cameră.

Bineînțeles că am stat fără mască atunci când eram doar eu în camera de 2 pe 2 m. Am vrut să plec acasă pe semnătură pentru a mă trata în altă parte. După încă o zi de stat în chin și stres cu gândul că am TBC, a venit doctorul pentru a controla băiatul. Eu eram în pat și băiatul dormea în patul lui, eu eram fără mască, stăteam de vorbă cu mama mea la telefon.

Când a intrat medicul, a început să țipe văzându-mă fără mască, a spus că tinerele ca mine trebuie să facă un curs de igienă, că nu se știu proteja și dau virusul mai departe. Jos, lângă bagaje, aveam o sticlă de dezinfectat pentru mâini. M-a întrebat dacă îmi imaginez că ținându-l acolo cred că îmi trece TBC-ul. I-am spus că vreau să ies pe semnătură și să mă tratez în altă parte. A început să țipe la mine și să ma facă nebună, spunându-mi că nu judec și că să stau până vine asistenta să îmi ia analize (sputa).

Îți recomandăm să afli mai multe despre provocările vieții de mămică citind două cărți de referință despre alăptare și îngrijirea bebelușului, scrise de Dr. Jack Newman, respectiv Dr. William Sears. Îți propunem pachetul la preț special ”La început de drum”. Detalii AICI.

Două zile am plâns în continuu

După ce a plecat, am început să plâng, mi-am sunat soțul și i-am spus că nu mai suport să stau acolo în chin. Soțul meu era foarte stresat, știa povestea și încerca să mă încurajeze, dar nu putea face nimic pentru a mă scoate din spital. Doctorul băiatului nu-și dădea acordul de a ieși pe semnătură din spital. A venit o asistentă, mi-a explicat cum trebuie să dau analiza (sputa), în 5 minute terminasem, trebuia să o aștept să vină să o ia, pentru că eu nu aveam voia să ies din acea camera.

În următoarea zi a venit din nou doctorul, de data asta m-a prins cu masca la gură, nu a avut ce să mai comenteze, dar la întrebarea mea legată de rezultatul analizei, mi-a răspuns dur că nu știe și să stau naibii acolo, să nu mai întreb. M-am simțit atât de prost și atât de neglijată în acel moment. Timp de după două zile am plâns continuu, în care veneau asistentele și îmi spuneau să nu mai plâng și să stau calmă lângă băiat, să am grijă de el. Dar eu eram distrusă, fiind și perioada după naștere, pur și simplu nu puteam să mă calmez.

În următoarea zi mi-au spus că trebuie să mă transfere la spitalul TBC din Galați. Mi-am făcut bagajul, soțul a venit și a luat băiatul acasă, iar eu am mers cu o ambulanță la spital. Acolo mi-au făcut un test Covid-19 rapid, care a ieșit negativ. Am fost tratată foarte bine, asistentele îmi vorbeau foarte frumos și mă întrebau ce caut acolo fără să am niciun simptom de TBC. Le-am spus că nici eu nu știam ce caut.

Mă chinuia gândul că voi sta 6 luni departe de copil

Am fost internată vineri, primele analize mi le-au luat luni, așa că trei zile am stat degeaba. Luni, analiza a ieșit negativă, marți, la fel. Veneau asistentele cu mâncare și mă rugau să mănânc, dar nu puteam să mănânc nimic, știind că eu stau în spital și bebelușul meu acasă. Era groaznic sentimentul. A treia zi a venit rezultatul negativ și am fost trimisă acasă perfect sănătoasă. Nu aveam TBC cum mi s-a spus la Spital Județean unde am născut, pe radiografie se vedea o pată la plămâni și ei au dedus că e TBC.

În total au fost 18 zile de chin, în care am plâns de am zis că intru în depresie. Toată lumea mă încuraja, dar nu puteam să-mi scot din minte că am TBC. Doctorul îmi spusese că pentru TBC trebuie să stau cam 6 luni internată, cu tratament, și după să plec acasă. Numai asta avem în cap, că nu o să-mi pot vedea copilul când crește și că nu pot participa la creșterea lui”.

Poză din sala de nașteri de la Spitalul Județean din Galați

DISCLAIMER: Povestea prezentată este scrisă integral de cititoarea Totul Despre Mame și reprezintă o expunere subiectivă a unui moment trăit de ea.

Cum a fost naşterea ta? Ai născut natural sau prin cezariană? A fost momentul naşterii aşa cum ai visat tu sau ai rămas cu amintiri triste? Povesteşte-ne cum a decurs momentul în care puiul tău a venit pe lume, în aproximativ 1000 de cuvinte, trimite-ne textul tău la adresa [email protected], cu titlul POVESTE DE NAȘTERE şi, dacă este selectat, va apărea la această rubrică. Dacă ai şi câteva fotografii din maternitate sau din primele voastre zile împreună, ne-am bucura tare să le vedem şi să le publicăm odată cu articolul! Mulţumim!

Dacă ți s-a părut interesantă povestea scrisă de această mamă suspectă de TBC, care a născut la Spitalul Județean din Galați, îți recomandăm să citești și:

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa