O cititoare Totul Despre Mame, mamă cu epilepsie și HIV, a dorit să împărtășească povestea nașterii băiatului ei la maternitatea din Brașov. În afara crizelor epileptice din primul trimestru de sarcină, lucrurile au decurs bine, iar mama s-a bucurat de sprijinul unor medici dedicați și empatici. Redăm povestea, așa cum a fost scrisă de ea:
„Povestea mea nu este cea a unei sarcini ușoare, dat fiind faptul că sunt o mamă cu epilepsie și HIV. Infecția cu HIV mi-a fost descoperită în 2016, și tot atunci am avut și prima criză de epilepsie. Anul acela a fost greu și nici nu mi-l amintesc foarte bine. Nu îmi amintesc ce mi s-a întâmplat, știu doar că nu mai puteam să vorbesc sau să scriu, spuneam „da” când voiam de fapt să zic „nu”. Norocul meu a fost că soțul și mama au fost alături de mine.
Am făcut CT, neștiind că sunt însărcinată
Mi-am dorit și eu un copil care să fie numai al meu, deși mama soacră zicea că o am pe nepoata mea și că trebuie să îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru asta. Cu infecția HIV nu am mai avut nicio problemă după ce viremia a început să fie nedetectabilă la analize, însă crize de epilepsie tot aveam.
Am aflat că sunt însărcinată în 2022, la începutul lui august. Nu mai avusesem crize de epilepsie de aproape doi ani, când, dintr-o dată, am făcut șase crize una după alta. Nu mi se întâmplase așa ceva până atunci. Am mers la Ploiești, la Urgențe, eu aflându-mă atunci în vizită la ai mei, iar medicii de acolo mi-au făcut un CT și mi-au dat diazepam pe venă, după ce luasem și eu două pastile înainte, când s-au declanșat crizele.
Îți recomandăm să afli mai multe despre provocările vieții de părinte citind cărți de referință despre îngrijirea bebelușului. În ZYX Books găsești „Ghidul pentru alăptare”, de Dr. Jack Newman, și „Soluții blânde pentru somnul liniștit al bebelușilor și copiilor”.
Le mulțumesc medicilor care m-au ajutat să am un copil sănătos
Nu știam de sarcină, am aflat după. Când am ajuns la dr. ginecolog, o doamnă foarte empatică, i-am povestit că luasem medicamente și că am făcut CT (neindicate în sarcină), dar mi-a zis să stau liniștită, că nu aveam de unde să știu și că va face tot ce îi stă în putință să îmi fie bine. Am avut câte o criză lunar, iar după fiecare mergeam la spital sau la cabinet pentru monitorizare. Între timp, eram sfătuită și de fratele doamnei doctor, neurolog, care mi-a suplimentat medicația.
A trecut primul trimestru de sarcină și am aflat că o să am un băiețel. A trecut și al doilea, iar din cauza riscului de naștere prematură, am făcut injecții cu dexametazonă. Am dus sarcina până la 38 de săptămâni, o sarcină fără alte probleme, fără grețuri și fără stări de rău și am născut un băiețel perfect sănătos la maternitatea din Brașov, orașul în care locuiesc. Le mulțumesc din inimă doamnei dr. ginecolog și domnului dr neurolog!”
Cum a fost naşterea ta? Ai avut parte de experiența la care ai visat sau ai rămas cu amintiri triste? Dacă îți dorești să împărtășești povestea ta cu gravidele și mămicile din comunitatea Totul Despre Mame, trimite-o pe adresa contact@totuldespremame.ro. Mulţumim!
Dacă te-a impresionat această poveste, scrisă de o mamă cu epilepsie și HIV, îți recomandăm să citești și:
- Este posibilă sarcina la femeile cu epilepsie?
- HIV/SIDA în sarcină. Riscuri pentru copil și mod de transmitere