Încercare de a naște natural după cezariană. „Uterul era crăpat, începuse să se rupă. Am intrat la timp în operație”

Roxana a fost încurajată de personalul maternității să nască natural, însă, în cele din urmă, s-a dovedit că cezariana a fost varianta potrivită.

Theodora Fintescu, redactor
nvdc
Travaliul a fost epuizant, iar Roxana nu mai avea energie pentru a-l continua.

O cititoare Totul despre Mame, care a trecut printr-o încercare de a naște natural după cezariană, ne-a scris cum a decurs travaliul și de ce a ajuns, în cele din urmă, să nască tot prin intervenție chirurgicală. De asemenea, ne-a detaliat și experiența spitalizării la Maternitatea Filantropia, cu aspecte bune și rele, așa cum le-a simțit ea. Redăm integral povestea scrisă de cititoarea noastră:

„Numele meu este Roxana și am avut parte de două nașteri prin cezariană. La prima naștere, la spitalul Cantacuzino, am intrat în cezariană după 23 de ore de travaliu, cu dilatație 8 cm. Când am rămas însărcinată a doua oară, dorința mea a fost să încerc totuși nașterea vaginală, de data aceasta la Spitalul Filantropia. Am găsit un medic care să îmi susțină ideea și chiar am fost surpinsă de reacția extraordinară pe care a avut-o doamna doctor legat de acest subiect.

Epuizarea fizică m-a făcut să cer cezariană

Am decis împreună că voi încerca să nasc natural, și, dacă nu intru în travaliu până la 40 de săptămâni, programăm cezariana. La recomandarea doamnei doctor, având risc de ruptură uterină, am mers la Urgență de câte ori am avut contracții regulate la 5 minute, timp de o oră. S-a întâmplat de trei ori să merg la camera de gardă crezând că am intrat în travaliu.

În ziua de luni, 20 februarie 2023, eram programată la cezariană, însă sâmbătă noaptea au început contracțiile. M-am internat, iar până luni la ora 12.00 eram dilatată abia 4 cm. Am decis să intru în cezariană datorită epuizarii fizice și emotionale, dar mai ales fizice. Eram nemâncată de 24 de ore (în eventualitatea în care era nevoie de cezariană), eram slăbită, cu contracții foarte intense și destul de dese.

Jos pălăria pentru medicii de la Filantropia!

Luni, la ora 14:52, am adus pe lume o fetiță minunată de 3,300 kg, cu părul lung de vreo 10 cm, prin operație cezariană. Doctorul m-a informat că era crăpat uterul și începuse să se rupă, așa că am intrat la fix în operație. Numai Dumnezeu a lucrat în așa fel încât să se decidă operația exact înainte să se rupă uterul.

Până în punctul acesta, totul a fost bine și frumos. În afară de două moașe de vârsta a doua care tot insistau să fac cezariană încă din tura de noapte, majoritatea m-au încurajat și susținut să încerc să nasc natural până la capăt. Sunt niște doctori extraordinari în acest spital, care îți explică cu răbdare tot ce ai nevoie să știi. Te intreabă daca ai înțeles, sunt îngăduitori. Jos pălăria pentru medicii din Filantropia!

Îți recomandăm să afli mai multe despre provocările vieții de părinte citind cărți de referință despre îngrijirea bebelușului. În ZYX Books găsești „Ghidul pentru alăptare”, de Dr. Jack Newman, și „Soluții blânde pentru somnul liniștit al bebelușilor și copiilor”.

Îmi era milă de mămicile aflate la primul bebe

După operație am mers la Terapie Intensivă până la 21:30. Sonda de urină a trebuit să o țin 12 ore, iar pentru evitarea infecțiilor, copiii sunt aduși în salon după scoaterea sondei. Noaptea a fost grea din cauza durerilor, dar a trecut. Dimineața la 10.00, au fost aduși copilașii în salon, iar din acel moment până în următoarea zi nu a mai întrebat nimeni nimic de copii. Venea o doamnă cu seringi de lapte din 3 în 3 ore și atât. Am sunat de 3 ori ca să ne aduca, mie și colegei, fie calmante, fie completare, fiindcă plângea bebe, fie să primim consultație pentru alăptare. Nu a venit nimeni.

Din păcate, a fost un dezinteres total, trebuia să suni de 2-3 ori ca să vină cineva cu ce aveai nevoie. Am fost dezamagită din punctul acesta de vedere, în schimb toate infirmierele și asistentele mișunau pe la rezerve. Mi s-a părut trist. Cel mai milă îmi era de mămicile care erau la primul bebe și nu le băga nimeni în seamă. Colega mea de cameră a rugat o asistentă să vină cineva să o învețe să alăpteze, dar nu a venit nimeni.  

Condiții de nota 10

În schimb, doamna doctor care ne verifica pe noi, mămicile, era super drăguță și respectoasă. Ne-a explicat exact ce să facem cu operația, ne-a informat despre lohii și perioada post-partum. Jos pălăria pentru medicii de felul acesta!

În afară de dezinteresul față de proaspăt mămici, condițiile sunt bune. În sala de travaliu eram singura pacienta și era totul pregătit pentru naștere: măsuța pentru bebe, bara de care să te ții când ai contracții (m-a ajutat extrem de mult), pat electric- ca să se ridice/ coboare spătarul.  

Condițiile au fost de nota 10, asistentele și moașele din sala de nașteri de nota 10, medicii de nota 10, dar asistentele din saloane de nota 4. M-am gândit că poate nu și-au prea bătut capul cu mine fiindcă eram la al doilea bebe și știam ce să fac, dar chiar și așa, măcar o întrebare despre copil puteau să pună. În ceea ce privește condițiile, singurul aspect negativ a fost că eram 4 femei, din două saloane diferite, la o singură baie.

În concluzie, am avut o experiență plăcută a nașterii și aș merge din nou acolo dacă ar fi cazul. Medicii sunt extraordinari, dar mi-ar plăcea dacă și-ar da mai mult interesul doamnele asistente, mai ales că mămicile la primul bebe au foarte multă nevoie de sprijin”. 

DISCLAIMER: Povestea prezentată este scrisă integral de cititoarea Totul Despre Mame și reprezintă exclusiv punctul de vedere al autoarei. Este o expunere subiectivă a unui moment trăit de cititoarea noastră.

Cum a fost naşterea ta? Ai avut parte de experiența la care ai visat sau ai rămas cu amintiri triste? Dacă îți dorești să împărtășești povestea ta cu gravidele și mămicile din comunitatea Totul Despre Mame, trimite-o pe adresa [email protected]. Mulţumim!

Dacă ți s-a părut interesantă această poveste despre o încercare de a naște natural după cezariană, îți recomandăm să citești și:

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa