Gravidă cu boală cardiacă. „Când copilul meu lua contact cu lumea de afară, mama lui trecea printr-un infarct”

Medicul ginecolog i-a spus Alexandrei că nu poate garanta faptul că ea va supraviețui nașterii.

Theodora Fintescu, redactor
monitorizare gravidă
Alexandra a fost transferată de urgență la Târgu Mureș, unde se afla și medicul ei cardiolog.

Cititoarea noastră Alexandra Jecu ne-a povestit ce înseamnă să fii gravidă cu boală cardiacă și cum a afectat boala nașterea copilului ei. Alexandra a avut norocul de a fi tratată și monitorizată de cadre medicale care și-au dat tot interesul pentru sănătatea și binele emoțional al pacientei și al copilului ei. Redăm povestea de naștere, așa cum a fost scrisă de cititoarea noastră:

„Dacă ar fi să mă descriu printr-un cuvânt, aș spune ca sunt norocoasă. În 2018 eram însărcinată cu băiețelul meu, o sarcină pe care nu ar fi trebuit să o am (sunt cardiacă, cu o boală care nu îmi permite o sarcină), dar norocul a fost de partea mea. Până în săptămâna 35, sarcina a fost urmărită de un medic excepțional din orașul natal, Brăila. Toate lucrurile duceau spre bine.

În săptămâna 37 am început să pierd dopul gelatinos. Imediat cum am observat, am și mers la spital, iar norocul făcea iarăși ca medicul meu să fie de gardă. Drumul până la maternitate a fost, în schimb, un chin. Câteva ore bune pentru 60 de km, distanța până la spital cu ambulanța, date transmise greșit către ambulanță, dar important e că ajunsesem unde trebuia.

”Nu garantez că supraviețuiești”

Nu eram în travaliu, nu exista dilatație, copilul era bine, inima mea era bine și, cu toate acestea, medicul era sceptic și a zis: „Dimineață facem transfer către București, dacă ai o altă opțiune sunt deschis să vorbim, dar dacă până dimineață ajungem să facem operația de cezariană, nu garantez că tu o să supraviețuiești!” A fost momentul meu de panică, momentul în care am trecut prin contracții puternice și mă rugam să răsară soarele și să fie totul bine, momentul în care am început să sun la medicul meu din Târgu Mureș (acolo fusesem operată la inimă și era unica mea salvare).

Îți recomandăm să afli mai multe despre provocările vieții de mămică citind două cărți de referință despre alăptare și îngrijirea bebelușului, scrise de Dr. Jack Newman, respectiv Dr. William Sears. Îți propunem pachetul la preț special ”La început de drum”. Detalii AICI.

În 1 iulie, la ora 05:45, primesc mesaj de la medicul din Tg. Mureș, care îmi spune că sunt așteptată acolo, să îmi fie făcut transferul de urgență. Cum la noi în unele situații lucrurile decurg mai greu, și transferul meu a fost făcut undeva în jurul orei 11:00. Uraa, am plecat! Ajunsă în Tg. Mures, lucrurile au început să se limpezească. Au trecut imediat la consult, analize, vizită cardiologică. Totul era normal pentru perioada în care mă aflam.

Medicul anestezist și ginecologul mi-au explicat totul

13 iulie a fost ziua cu „pricina”. M-am trezit să merg la micul dejun și nu am reușit să mă mai întorc. Medicii s-au mobilizat frumos, m-au trimis iar la cardiolog, unde am primit vestea: cezariană de urgență! Zis ai făcut, toate acestea au durat 20 de minute. La ora 10:50 mă pregăteau pentru cezariană, medicul anestezist și ginecologul mi-au explicat totul pas cu pas, asigurându-mă că o să fie bine.

La ora 11:00 eram în sala de nașteri, am inspirat de 3 ori prin masca de anestezie și somn! La 11:10, micul Eduard Andrei lua contact cu lumea de afară, iar mămică lui trecea printr-un infarct în fază terminală. Totul a fost bine la sfârșit. M-am trezit după 2 ore și mi-am intrat în rolul de mamă. Tot ce a ținut de personalul de la Terapie Intensiva (unde am stat 5 zile), Neonatologie, Ginecologie, totul a fost bine punctat: controale regulate, îngrijirea copilului, a mea. Am trecut prin furia laptelui, cu o noapte foarte grea, iar asistentele au fost prezente atât pentru mine, fiindcă aveam frisoane teribile și febră, cât și pentru copil.

Au venit toată noaptea să se asigure că cel mic e bine, eu neputând să mă ocup de el.

Explicațiile și sfaturile din partea personalului cu privire la copil erau permanente, recuperarea a fost rapidă și mi-am revenit repede. Pot spune cu ușurare că am avut o experiență plăcută, lăsând problemele de sănătate. Mă simt un om norocos, fiindcă am trecut prin atâtea și am ieșit cu bine din tot”. 

Cum a fost naşterea ta? Ai născut natural sau prin cezariană? A fost momentul naşterii aşa cum ai visat tu sau ai rămas cu amintiri triste? Povesteşte-ne cum a decurs momentul în care puiul tău a venit pe lume, în aproximativ 1000 de cuvinte, trimite-ne textul tău la adresa [email protected], cu titlul POVESTE DE NAȘTERE şi, dacă este selectat, va apărea la această rubrică. Dacă ai şi câteva fotografii din maternitate sau din primele voastre zile împreună, ne-am bucura tare să le vedem şi să le publicăm odată cu articolul! Mulţumim!

Dacă ți s-a părut interesantă această poveste de naștere, îți recomandăm să citești și:

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa