„Doctorița anestezist m-a privit cu greață și m-a întrebat: «În halul ăsta arăți, măi mamă, la 29 de ani»?”

Faptul că a asistat fără să vrea la o naștere naturală umilitoare a făcut-o pe cititoarea noastră să ceară cezariana.

Theodora Fintescu, redactor
femeie in travaliu
Experiența cititoarei noastre a fost obiectul unei reclamații, la care spitalul nu a răspuns însă până acum.

O cititoare Totul Despre Mame ne-a scris experiența umilitoare pe care a trăit-o la naștere și care a determinat-o să ceară medicului să-i facă cezariană, pierzându-și încrederea în ea și în puterea ei de a naște natural. Mămica a refuzat să dezvăluie numele spitalului în care a avut parte de acest tratament, însă ne-a asigurat că a făcut reclamație scrisă după naștere, la care nu a primit deocamdată niciun răspuns. Redăm povestea de naștere așa cum a fost scrisă de cititoarea noastră:

„De când am aflat că sunt însărcinată, m-am documentat, am adunat informații și am ascultat povesti de nașteri atât de multe încât ajunsesem la concluzia că nașterea naturală o sa fie cea mai potrivită pentru mine. Până la 40 de săptămâni, când am ajuns la spital cu contracții din 10 in 10 minute, am fost ferm convinsă că voi naște natural, fără probleme, că sunt tare, puternică și curajoasă. 

Ceea ce am auzit m-a făcut să îmi doresc să fug din spital

Am fost internată în sala de nașteri (da, fix în sala unde se naște, la acel moment nici nu bănuiam că acolo se naște) pe la ora 23:00, cu certitudinea că a doua zi voi naște sigur, eram în pre-travaliu și nu puteam face nimic altceva decât să aștept. Pe la ora 02:00, mă trezesc în țipete, urlete, nu știam ce se întâmplă, cine tipă și de ce. Spre uimirea mea, de față cu mine, la o distanta de 3 metri, avea loc o naștere.

Pentru mine șocul a fost atât de mare încât mă rugam la Dumnezeu să nu nasc până a doua zi, când avea să vină medicul meu. Experiența acelei femei, vocabularul personalului și tensiunea din cameră m-au traumatizat atât de tare încât îmi venea să fug din spital. Știam că o naștere naturală nu avea să fie ușoară, știam că avea să fie dureroasă, că poate o să dureze mult și poate că o să mă chinui, dar una este să îți imaginezi și să speri că o să fie ok și alta este să vezi pe viu ceea ce o să ți se întâmple și ție după câteva ore. 

„Haide, împinge odată când îți spunem noi, ce, vrei să plecăm mâine de aici?”, „Da’ împinge dragă o dată, nu din gât, din c_r, ca și cum ai face treabă mare!”, „Doamneee, o sa stăm aici până mâine, eu nu mai pot de oboseală și asta nu mai naște odata”, „Sper să nu mai fie nicio nastere până dimineața că nu mai pot, sunt terminată, nu mai am niciun chef”, „Abia aștept să plec în concediu, mai am câteva zile și scap”, „Haide, haide, că îi văd capul copilului, împinge când îți zicem noi nu când vrei tu, chiar nu înțelegi că trebuie sa împingi când ai contracții?”

Medicul, ca un prieten

Mă rugam la Dumnezeu să nască mai repede și să nu se mai chinuie, să fie totul bine. Într-un final, am auzit plânsetele bebelușului, mămica era atât de epuizată încât era aproape leșinată. Nu am mai dormit până dimineața, l-am sunat pe soțul meu și i-am povestit cele întâmplate, era la fel de revoltat că și mine ca m-au internat într-o sală de nașteri și că am asistat la o naștere, acest lucru făcându-mă să iau decizia de a naște prin cezariană

Dimineața, când a venit doctorul meu, l-am rugat să mă opereze, că nu mai doresc să nasc natural și i-am spus că vreau să scap cât mai repede de acolo. Am avut cel mai bun doctor din Univers, de fapt, îl vedeam ca pe un prieten, nu ca pe un doctor. La ora 10:00, am fost pregătită pentru operația de cezariană, am fost înțepată în ambele mâini de cel puțin 20 de ori din cauză că nu mi se găseau venele.

Îți recomandăm să afli mai multe despre provocările vieții de mămică citind două cărți de referință despre alăptare și îngrijirea bebelușului, scrise de Dr. Jack Newman, respectiv Dr. William Sears. Îți propunem pachetul la preț special ”La început de drum”. Detalii AICI.

Eram speriată, obosită, aveam contracții, eram nemâncată de 20 de ore și efectiv nu mai aveam nicio stare emoțională, voiam doar să nasc și să termin. După N încercări, au reușit să îmi puna o branulă, m-au dus în sala de operatie și acolo a început un alt calvar. M-au pus să stau cu capul în piept, picioarele încrucișate și să nu mă mișc pentru a mi se face anestezia. Am simțit acul, nu mi s-a părut deloc dureros în acel moment, până când am simțit ceva foarte rece cum îmi invadează toată partea stângă a spatelui până în rinichiul stâng, am țipat că mă doare și că simt! „Ce te doare? Ce simți? Că nu trebuie să simți nimic!”

Cele 97 de kg ale mele îi dădeau dreptul să mă jignească?

După alte trei încercări nereușite de a-mi face anestezia, au chemat un alt anestezist. Doamna care a venit era nervoasă, a pus o asistentă să îmi împingă cu putere capul în piept. M-a apăsat pe umeri și pe gât atât de tare încât simțeam că strivesc bebelusul în burtă. În acest timp aveam contracții și efectiv erau dureri atât de mari încât simțeam că nu se mai termină.

Doctorița anestezist m-a privit pe sub ochelari și m-a întrebat cu greață câți ani am. I-am răspuns că am 29 de ani, m-a privit încă o dată cu greața și mi-a spus: „Și în halul ăsta arăți, mai mamă, la 29 de ani?” Am rămas mască, îmi era efectiv rușine de doctorul meu, de toată lumea prezentă acolo. Aveam mâinile și picioarele atât de umflate din cauza sarcinii încât efectiv mă dureau când călcam și când încercam să strâng mâna. Nu era ceva ce aș fi putut controla, pe lângă kilogramele acumulate în timpul sarcinii și pe lângă cele pe care le aveam deja în plus dinainte de a rămâne însărcinată. În total, aveam 97 de kilograme. Oare îi dădeau dreptul aceste 97 de kilograme să mă jignească, să se comporte așa cu mine?

Când, într-un final, mi s-a făcut anestezia corect, am reușit, la ora 11:05, să aduc pe lume un înger de bebeluș, o frumusețe de 3 kg și 48 cm, fericirea vieții mele. Toată perioada spitalizării a durat 6 zile, zile în care copilul meu a făcut antibiotice din cauza unei „infecții luate de la mama”, nicidecum din spital. Asistente obosite și fără chef, cărora trebuia să le strecori un 10 lei în buzunar nu că să îți zâmbească, ci că sa îți vorbească, măcar.

Au fost și câteva asistente drăguțe, mai ales cele de la neonatologie, care s-au purtat exemplar.

Cum a fost naşterea ta? Ai născut natural sau prin cezariană? A fost momentul naşterii aşa cum ai visat tu sau ai rămas cu amintiri triste? Povesteşte-ne cum a decurs momentul în care puiul tău a venit pe lume, în cel mult 1.000 de cuvinte, trimite-ne textul tău la adresa [email protected], cu titlul POVESTE DE NAȘTERE şi, dacă este selectat, va apărea la această rubrică. Dacă ai şi câteva fotografii din maternitate sau din primele voastre zile împreună, ne-am bucura tare să le vedem şi să le publicăm odată cu articolul! Mulţumim!

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa