Durerile travaliului – o experiență personală. „Posedare. Asta am simțit. Mă dureau toți mușchii, toate oasele și nu mă puteam controla”

Deși s-a născut prematur, copilul a fost suficient de mare și de puternic pentru a pleca acasă după două săptămâni de la naștere.

Theodora Fintescu, redactor
travaliu dureros
Ca să ajute copilul să iasă, medicul a apăsat-o pe mamă pe burtă.

    Cititoarea noastră Ana Maria ne-a scris povestea ei de naștere naturală la 36 de săptămâni, explicând cum a perceput durerile travaliului și cum și-a gestionat panica. Redăm povestea de naștere integral, așa cum a fost scrisă de cititoarea noastră:

    „Sunt învățătoare și am născut la 22 de ani, în săptămâna 36. În ziua aceea, m-am gândit să mă duc până la școală să văd ce mai fac elevii mei și dacă înlocuitoarea mea, care era în primul ei an de predare, are nevoie de sfaturi sau îndrumări. Am stat la scoală vreo 2 ore, iar la un moment dat, aflându-mă la toaletă, am constatat că mi s-a rupt apa.

    Am început să plâng când mi-am dat seama că voi naște prematur

    Mi-am anunțat colegele, m-am urcat în mașină și am plecat acasă. I-am dat mesaj doctorului meu și mi-a spus să merg la maternitate. Am intrat în panică și spuneam în continuu: Eu nu trebuie să nasc acum! Mai am cel puțin două săptămâni! Aveam toate cele necesare pregătite, dar nu erau așezate în bagaj. Bunica mea mi-a făcut repede bagajul, timp în care eu mi-am sunat soțul, plecat la muncă în Olanda, și părinții, care erau și la serviciu. 

    Îți recomandăm să afli mai multe despre provocările vieții de mămică citind două cărți de referință despre alăptare și îngrijirea bebelușului, scrise de Dr. Jack Newman, respectiv Dr. William Sears. Îți propunem pachetul la preț special ”La început de drum”. Detalii, AICI.

    Am ajuns la maternitate. Doamnele de la poartă m-au trimis la triaj pentru a mi se face testul Covid, iar apoi am fost preluată de alte două doamne care mi-au luat datele, mi-au dat cămașă și papuci și m-au dus în camera de gardă, unde era doctorul meu ginecolog. M-a consultat, aveam membranele rupte și dilatație 2 cm. Copilul avea 2,600 kg, m-am bucurat că nu e mai mic și cu toate astea am început să plâng.

    Voiam să plâng, dar nu mai puteam

    Nu puteam sa înțeleg de ce mi se rupsese apa. Toată sarcina a fost o bucurie, n-am avut niciun fel de probleme. Domnul doctor încerca să mă liniștească, dar mă cuprinsese teama și îmi era efectiv frică de ce avea să se întâmple. Știam că dilatația 2 e foarte mică și că mai aveam de stat. Cu cât stăteam mai mult, cu atât panica mă cuprindea mai mult. Pe la ora 15.00 aveam dilatație 3 cm. Am început din nou să plâng. Contracțiile începeau să doară și, chiar dacă mă documentasem, mi-am dat seama că până nu trăiești așa ceva, nu poți decât să îți imaginezi. Oribil! 

    Era ora 18.00 și aveam dilatație 6 cm. Începeam să mă acomodez cu gândul că nu mai aveam mult, se apropia momentul întâlnirii cu puiul meu. Contracțiile erau din 5 în 5 minute. Voiam să plâng, dar nu mai puteam. Eram obosită, voiam doar să se termine. După ora 19.00 au început contracții din 2 în 2 minute. Termenul cel mai potrivit este posedare. Asta am simțit. Mă dureau toți mușchii, toate oasele și nu puteam să mă mai controlez . Mă zbăteam în pat și vociferam: Doamne, ajută-ne! 

    Am crezut că mi s-au desprins plămânii

    S-au adunat în jurul meu moașa, doctorul, vreo două asistente și o infirmieră. Era 19:35 când moașa mi-a spus să împing cât pot de tare când simt următoarea contracție. Doctorul mi-a spus că mă va apasă pe burtă ca să mă ajute. La următoare contracție am împins, m-a apăsat pe burtă și m-a tăiat. Am țipat! Am crezut că mi s-au desprins plămânii.

    Mi-am văzut puiul, care  avea doar 2,250 kg, dar era sănătos și asta conta cel mai mult. După două săptămâni în care am stat separați și mergeam la el doar în vizită din 3 în 3 ore, am plecat acasă. Era tot ce îmi doream. Să fiu cu puiul și cu soțul meu, să ne reunim și să ne bucurăm de timpul petrecut împreună! 

    Adam face mâine 2 luni și are aproximativ 5 kg. Îmi bucură viața încă de când s-a născut și chiar dacă a fost greu în spital, luptătorul meu a demonstrat tuturor cât este de puternic. Îl iubesc cu toată fiinta mea. Mămici de pitici, stați liniștite! Prematurii nu sunt copii obișnuiți, ei sunt eroi! Și voi la fel!” 

    Adam și mămica lui.
    Adam, un baietel luptător.

    Cum a fost naşterea ta? Ai născut natural sau prin cezariană? A fost momentul naşterii aşa cum ai visat tu sau ai rămas cu amintiri triste? Povesteşte-ne cum a decurs momentul în care puiul tău a venit pe lume, în cel mult 1.000 de cuvinte, trimite-ne textul tău la adresa [email protected], cu titlul POVESTE DE NAȘTERE şi, dacă este selectat, va apărea la această rubrică. Dacă ai şi câteva fotografii din maternitate sau din primele voastre zile împreună, ne-am bucura tare să le vedem şi să le publicăm odată cu articolul! Mulţumim!

    Dacă ți s-a părut interesantă această poveste de naștere, îți recomandăm să citești și:

    Îți recomandăm și

    Te-ar mai putea interesa

    Te-ar mai putea interesa