Copil înecat cu lapte, după naștere. „Laptele a ajuns la plămâni, copilul a fost dus la Terapie Intensivă”

Mămica nu a reușit să hrănească bebelușul, așa că a rugat o colegă de salon să o ajute.

Theodora Fintescu, redactor
nou născut la terapie intensivă
Micuțul a avut nevoie de mai multe zile de spitalizare pentru a se face bine și a pleca acasă.

Cititoarea noastră Daniela Nedelcu ne-a trimis povestea nașterii băiețelului ei, urmată de un episod traumatizant, după ce copilul s-a înecat cu lapte și a avut nevoie de tratament și spitalizare prelungită pentru a-și reveni. Redăm povestea, așa cum a fost scrisă de cititoarea noastră:

„Mi-am dorit foarte mult un bebeluș doar al meu, din păcate, până să descopăr că am trombofilie, am pierdut două sarcini. Într-un final, după cea de-a doua sarcina pierdută, am primit analizele pe care trebuia să le fac, urmând apoi să descopăr ca într-adevăr aceasta era cauza pierderii lor.

O sarcină cu stres

Am primit tratament cu Aspenter din perioada de preconcepție, doctorița spunându-mi clar că dacă nu respect termenul, voi pierde din nou sarcina. Îmi recomandase tratament cu cel puțin 2, 3 luni înainte de a rămâne însărcinată și eram atât de nerăbdătoare încât efectiv număram zilele.

Când mai aveam câteva zile să fac 2 luni, începusem să mă gândesc deja că sunt suficiente 2 luni, am căzut cu soțul de acord că este ok și zis și facut. Am rămas însărcinată din prima lună, toată sarcina a decurs normal, am luat Aspenter până în săptămâna 28, când a trebuit să-l opresc. Am fost foarte stresată ca bebe să fie bine, iar în urma analizelor lunare m-am linistit. Eram, de asemenea, toată ziua atentă la mișcările lui bebe, inclusiv noaptea, dacă mergeam la baie, când ma întorceam, până nu mișca el nu puteam adormi.

În săptămâna 34, mi-a căzut dopul gelatinos, fiind internată apoi 5 zile pentru a opri contracțiile și a face injecțiile necesare dezvoltării plămânilor bebelușului. Din fericire, totul a trecut cu bine, deși am simțit că mor din cauza fricii pentru el, dar bebe a mai rămas în burtică până în săptămâna 38.

Am ales cezariana, dar am născut natural

Culmea este că tot din cauza poveștilor citite despre trombofilie, eram atât de stresată încât nu voiam să aștept nașterea naturala, voiam să- l știu pe el în siguranță, de aceea mă programasem la cezariană cu medicul ce-mi urmărea sarcina.

Întâmplarea face că de câte ori mă întreba cineva cum vreau să nasc, mereu spuneam că nu vreau nicicum, dar aleg cezariana din motivul menționat mai sus.

Mama mea nu era de acord cu alegerea făcută, spunând că-mi va fi foarte greu apoi tăiată pe burtă (asta mi-a zis luni dimineața, după ce am mers să mă programez, programarea fiind pentru a doua zi). Doctorița mea mi-a spus atunci când mi-a facut TNS luni că, după cum sunt contracțiile, s-ar putea să nu mai prindem marți. Eu, știind că mereu aveam contracții nedureroase, i-am spus să stea liniștită, că am mereu contracții din acestea.

Îți recomandăm să afli mai multe despre provocările vieții de părinte citind cărți de referință despre îngrijirea bebelușului. În ZYX Books găsești „Ghidul pentru alăptare”, de Dr. Jack Newman, și „Soluții blânde pentru somnul liniștit al bebelușilor și copiilor”.

Când mi l-au pus pe burtă, am uitat de toate durerile

La ora 4 după amiaza mi s-a rupt apa. Am reușit să ajungem la spital la 5.30, urmând să fiu internată. Pornisem din start cu un „handicap”, cel puțin așa a fost descris de către moașă, întrucât nu aveam nici măcar colul șters. Însă totul a decurs natural, contracțiile au început, moașa mea a fost de nota 10000, mi-a făcut masaj, m-a băgat în duș să fac baie cu apă caldă ca să se diminueze durerile.

La un moment dat, în timpul procesului de dilatare, mi-a zis: „Acum o să te rog să nu mai împingi, dacă împingi acum te vei rupe toată!” Am înlemnit când am auzit așa ceva, nu știam ce să fac. M-am concentrat atât de tare să nu fac nimic, și asta am făcut. Tare greu a fost, ar fi nefiresc din partea mea să spun altceva.

Totul bine și frumos, am fost cea mai fericită când l-am văzut pe bebe. Când mi l-au pus pe burtică am uitat de toate durerile din lume, n-am mai simțit nimic decât fericire. Fericirea mi-a fost umbrită de întâmplarea ce avea să vină.

Nu am știut cum să îl hrănesc

După ce m-au dus în salon, a doua zi, mi l-au adus pe bebe în jur de ora 11. El mâncase de la 9, fusese hrănit cu lapte praf. Auzisem că bebelușii trebuiau hrăniți la 3 ore pentru că altfel se deshidratează. Venise ora 12, bebelușul meu nu voia să deschidă gura. Am încercat să-l pun la sân, nimic, el dormea. Nu știam să-l țin, având și epiziotomie îmi era tare incomod. 

Voiam să văd dacă îi este foame și am vrut să-i dau lapte praf. Tot incomod îmi era, nu știam cum să-l țin. O colegă de cameră, ce era la al doilea bebeluș, s-a oferit să mă ajute, l-a luat în brate, mi-a explicat cum să- l țin, bebe a luat biberonul din prima și mânca, mânca, mânca.

Am observat la un moment dat cum i se schimbă culoarea. Bebelușul meu se îneca. Eu tot spuneam: se înnegrește, se înnegrește! Când am văzut într-adevăr că s-a înecat și începea să nu mai respire, am apăsat pe toate butoanele din camera și am ieșit pe hol, țipând că s-a înecat bebelușul.

L-au dus la Terapie Intensivă

Toată lumea a venit fugind, eu aproape am leșinat lângă ușă, n-am avut puterea să mai intru în cameră. Eram plânsă toată, am văzut doar că l-au luat pe bebe, l-au întors cu fața în jos și l-au bătut pe spate. Și-a revenit apoi copilul, însă voma. Am uitat să menționez că și înainte de întamplare mai voma, ele spunându-mi că „se curăță”.

S-au oferit să mi-l ia pe bebe la ele ca să mă liniștesc și să dorm. După ce m- am trezit, am mers după el, am încercat să-i dau sân, însă „se cianoza”, practic se înnegrea în zona guriței când mânca. L-au luat iar la ele, urmând să fie văzut de medic. A venit medicul și mi-a zis că i-au dat iar lăptic, că nu-i place cum a reacționat și că-l vor lua la Terapie Intensivă (a făcut aspirație în plămâni).

Îi verificam respirația în fiecare minut

Am plâns, am plâns și iar plâns, m-am simțit atât de vinovată. Îl văzusem doar câteva ore, apoi a fost dus la Terapie Intensivă și a primit tratament. Mergeam la fiecare 3 ore ore să-l văd, am schimbat vreo 3 ture de mămici. A fost infernal de dureros să vezi cum toate mămicile au puii lor, iar eu sunt singură.

După ce l-am primit în cameră, tot pe tratament fiind, însă nu mai avea nevoie să fie intubat. Nu exagerez, dar îmi era frica să adorm, dormeam cu nasul lipit de pătuțul lui și mă trezeam speriată pentru că ațipeam. Din fericire pentru noi, bebe n-a avut nicio urmare negativă în urma înecului, însa trauma a avut să mă urmărească vreo 2 luni, cu depresie, frică și panică. I-am verificat respirația în fiecare minut în care eram trează. A fost un coșmar, din care ne-am trezit și suntem cei mai fericiți!”

Micuțul Victor Ioachim, la vârsta de 1 an.

Cum a fost naşterea ta? Ai avut parte de experiența la care ai visat sau ai rămas cu amintiri triste? Dacă îți dorești să împărtășești povestea ta cu gravidele și mămicile din comunitatea Totul Despre Mame, trimite-o pe adresa [email protected]. Mulţumim!

Dacă ți s-a părut utilă povestea acestui copil înecat cu lapte, îți recomandăm să citești și:

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa