Copil cu spina bifida. „Toată lumea spunea să fac avort, dar cum să fac asta când el deja mișca și lovea?”

Când a aflat că va avea un copil cu spina bifida, sarcina era deja în săptămâna 24.

Theodora Fintescu, redactor
ecografie de sarcina
Copilul a fost operat imediat după naștere.

O cititoare Totul Despre Mame ne-a scris povestea sarcinii și a nașterii ei, ambele pline de teamă și emoție, ea aflând în săptămâna 24 de sarcină ca are un copil cu spina bifida. Micuțul a fost operat imediat după naștere, face tratament și terapie, iar mama este fericită că nu a renunțat la sarcină, așa cum o îndemna toată lumea. Redăm povestea, așa cum a fost scrisă de cititoarea noastră:

„Ne-am dorit foarte mult un copil, așa că atunci când am aflat că sunt însărcinată totul începuse să prindă contur în viața noastră. Doar că totul avea să ia o întorsură neașteptată când, pe data de 12 mai, de ziua soțului meu, copilului meu i-a fost pus diagnosticul de spina bifida, în cea mai gravă formă, însoțită de hidrocefalie. Eram însărcinată în 24 de săptămâni atunci.

Medicul m-a asigurat că nu am nevoie de morfologiile fetale

Sarcina îmi fusese urmărită în Baia Mare de  dr.R., care îmi spunea la fiecare ecografie că totul e perfect, ba chiar a insistat să nu fac morfologiile fetale, pentru că mă asigura el că totul este mai mult decât bine. Am hotărât să merg la părinți în concediu în Piatra Neamț, așa că o rugasem pe mama sa îmi facă acolo programare doar așa, să îl vadă și ea pe bebe.

A venit ziua cu pricina și, în timp ce medicul îmi făcea ecografia, s-a oprit pentru câteva secunde, spunându-mi că ceva nu este în regulă, că bebelușul meu pare a avea un defect la coloană, și anume spina bifida, că nu va putea merge, că va fi o legumă. Nu știu cum am ieșit din cabinet, am vrut să mor acolo, pe scările din fata cabinetului, nu puteam lega două cuvinte, plângeam și nu voiam să cred că e adevărat. Cum se putea ca o sarcină perfectă să se transforme în cea mai mare durere a vieții mele, pentru că până atunci nu am simțit o asemenea suferință niciodată?

Îți recomandăm să afli mai multe despre provocările vieții de părinte citind cărți de referință despre îngrijirea bebelușului. În ZYX Books găsești „Ghidul pentru alăptare”, de Dr. Jack Newman, și „Soluții blânde pentru somnul liniștit al bebelușilor și copiilor”.

Toate relele din lume păreau adunate în malformația aceasta

Timp de două zile am fost absentă, nu reușeam să gândesc sau să vorbesc. Am citit și online ce înseamnă această malformație și efectiv am înnebunit citind cuvinte: retard, paralizie, incontinență renală și anală. Toate relele din lume parcă erau adunate în malformația aceasta.

Toată lumea îmi spunea să fac avort, că al meu copil nu va avea nicio șansă. Rudele mele deja se interesau de avortul în țările nordice, pentru că doar acolo se putea face legal, având deja 24 de săptămâni, vârsta maxima legală în majoritatea țărilor europene pentru avort. Dar copilul meu mișca și mă lovea, îl simțeam parcă mai tare ca niciodată. La îndemnul medicului, am mers la Cluj, la institutul Imogen, unde am primit vestea că bebe poate fi operat după naștere și că va putea fi bine.

Lupta mea nu se va opri niciodată

Am născut prin cezariană un băiețel de 3,550 gr, a primit nota 9 la naștere, în Cluj, la Clinica Ginecologie 1, cu prof. Stamatian și o echipă incredibilă, sincronizată, și cu o empatie cum rar întâlnești în spitalele noastre. Norocul nostru a fost că am aflat din timp, am putut să ne organizam și să ne informam despre absolut tot ce înseamnă această malformație.

Bebe a fost operat a doua zi după naștere, iar la 6 săptămâni a fost operat și la cap. Acum are 4 luni, râde, gângurește, îsi mișcă picioarele, facem terapie Vojta alternată cu alte terapii, și progresează în fiecare zi. Este un copil atât de puternic și de ambițios! El este copilul meu perfect și îi mulțumesc lui Dumnezeu că nu m-a lăsat să renunț la el și că îmi dă putere să lupt în fiecare zi, pentru că nu ma voi opri niciodată”.

Cum a fost naşterea ta? Ai avut parte de experiența la care ai visat sau ai rămas cu amintiri triste? Dacă îți dorești să împărtășești povestea ta cu gravidele și mămicile din comunitatea Totul Despre Mame, trimite-o pe adresa [email protected]. Mulţumim!

Dacă ți s-a părut interesantă povestea gravidei care a aflat în săptămâna 24 de sarcină că va naște un copil cu spina bifida, îți recomandăm să citești și:

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa