Cititoarea noastră Anne, mama unui copil cu „gură de lup”, adică buza și bolta palatină despicate, ne-a scris cum a primit diagnosticul în timpul sarcinii, cum a reușit să facă față privirilor indiscrete după nașterea copilului și, în cele din urmă, să depășească această problemă. Redăm povestea, așa cum a fost scrisă de cititoarea noastră:
„Numele meu este Anne și scriu următoarele rânduri din dorința de a ajuta viitoarele mămici să nu simtă ce am simțit eu și să nu creadă ce am crezut eu! Când am aflat că sunt însărcinată, aveam deja 3 luni. Eram atât de fericită, îmi doream atât de mult acel pui de om. Toate bune și frumoase! Mergeam regulat la controale și analize. Însă, pentru o perioada de timp, bucuria de a fi gravidă și viitoare mămică mi-a fost furată în urma unui control, făcut la 15 săptămâni.
Îți recomandăm să afli mai multe despre provocările vieții de părinte citind cărți de referință despre îngrijirea bebelușului. În ZYX Books găsești „Ghidul pentru alăptare”, de Dr. Jack Newman, și „Soluții blânde pentru somnul liniștit al bebelușilor și copiilor”.
Mă vedeam aruncându-mă în gol
Doctorița care îmi urmarea sarcina, o doamnă minunată, mi-a spus că cel mic s-ar putea să aibă o problemă care, după câteva săptămâni, s-a confirmat. Am plecat plângând în acea seară de la cabinet și mă întrebam de ce i se întâmplă asta bebelușului meu. Medicul a încercat să-mi explice că nu este ceva atât de grav și că prin operații se va repara, însă nu mai avea deja cu cine să stea de vorbă.
Mă simțeam pierdută și mi se derulau în minte tot felul de idei. Mă vedeam urcând undeva sus și apoi aruncându-mă în gol. Aveam tot felul de frici, care mai de care. Ma încercau tot felul de stări, nu mă puteam opri din plâns, nu știam cum și ce îi voi spune iubitului meu când voi ajunge acasă și mă
va întreba cum e bebe.
Mi se părea că toată lumea se uită ca un exponat
Nu am vrut să merg acasă, și totuși m-am dus. Pe măsură ce mă apropiam de blocul în care locuiam, îmi simțeam inima cum bate tot mai tare și parcă îmi sare din piept. Când i-am povestit, a înțeles, nu m-a judecat și am găsit mai mult sprijin decât îmi puteam imagina. Timpul se scurgea și, în ciuda faptului că am găsit înțelegere și mult sprijin, gândurile negre nu-mi dădeau nicicum pace.
Am citit despre asta, m-am înscris într-un grup pentru copiii cu astfel de probleme. Am vorbit cu mămici, tătici și cu doctorița care urma să-l opereze. Am văzut poze, multe poze cu copii înainte si după operație. Aș fi jurat că niciunul nu a avut nimic! Diagnosticul de cheilognatopalatoschizis sună înfiorător! Atât buza, cât și cerul gurii sunt despicate. Al naibii de înfiorător pentru mine, viitoare mămică la vârsta de 23 de ani.
Am născut, în sfârșit! Toată sarcina încercasem să-mi imaginez cum va arăta și, recunosc, chiar dacă știam, am avut un mic șoc. Cât am stat în maternitate, am plâns zi și noapte. Acasă am continuat, când nu mă vedea nimeni. Am avut probleme de adaptare. Mi se părea, când ieșeam la plimbare, că toată lumea se uită la el ca la un fel de exponat. Mă enervau cumplit privirile curioase, mă enerva tot.
Acum, copilul este o bijuterie
Nu aș fi vrut să mai fiu. Simțeam vinovăție, frustrare și în continuu mă întrebam de ce?! Aș fi vrut să iau copilul, să fug departe de tot și de toate, să ne ascundem amândoi! La 5 luni, cel mic a fost operat la Timișoara, de o doamnă doctor minunată, căreia nu am cuvinte să-i mulțumesc. Este un înger pentru bebelușul meu! S-a recuperat repede, operația fiind un real succes. Are acum aproape 10 luni și este o bijuterie în toată splendoarea sa, am un băiețel minunat!
Dacă ar fi să pot întoarce timpul, nu aș schimba nimic. Este minunat de dulce, zâmbetul lui special îmi aduce căldură și bucurie în suflet, atât mie, cât și tatălui său. Deși e atât de mic și de firav, e mai puternic decât mi-aș fi imaginat, e un erou pentru mine, știind cel mai bine prin ce a trecut la o vârsta atât de fragedă. Mă bucur că totul este bine acum!
În încheiere, aș vrea să vă spun să nu lăsați orice lucru să vă strice bucuria de a fi mame. Iubiți-vă puii, cum vă iubesc și ei pe voi! Iubiți de un infinit de ori și bucurați-vă de ei, căci timpul trece atât de repede! Nu lăsați pe nimeni și nimic să vă strice această bucurie, să nu gândiți ca mine sau să credeți că ăsta-i sfârșitul. Nu, nicidecum, este cel mai frumos răsărit de soare!”
Cum a fost naşterea ta? Ai avut parte de experiența la care ai visat sau ai rămas cu amintiri triste? Dacă îți dorești să împărtășești povestea ta cu gravidele și mămicile din comunitatea Totul Despre Mame, trimite-o pe adresa contact@totuldespremame.ro. Mulţumim!
Dacă ți s-a părut interesantă povestea acestui copil cu „gură de lup”, îți recomandăm să citești și:
- Puterea mamei. „Nu puteam concepe că voi naște un copil cu malformație. Dacă nu mă liniștea medicul, primul copil nu mai era acum”
- Sarcină gemelară cu spina bifida și malformație Arnold Chiari. „A fost scos copilul afectat, iar apoi s-a oprit și inima celuilalt”
- „Am aflat că fetița are sindrom Down și o malformație la inimă doar când am născut”
