Copil asfixiat în burtă. ”Am intrat în spital cu burta mare, am ieșit ținând în mână o cutie cu cenușă”

Deși unii o judecă pentru deciziile ei, cititoarea noastră simte că a făcut ceea ce e mai bine pentru ea și pentru copilaș.

Theodora Fintescu, redactor
nou născut la terapie intensivă
David a murit în brațele părinților lui, la trei ore după ce a fost deconectat de la aparate.

Aceasta este povestea tragică a unui copil asfixiat în burtă, scrisă chiar de mama lui. Pentru a-l scuti de o viață de chin, părinții au fost de acord ca el să fie deconectat de la aparate, iar ulterior au decis să-l incinereze pentru a avea în permanență alături o părticică din fiul lor. Redăm povestea de naștere, așa cum a fost scrisă de cititoarea noastră:

”Locuiesc în Spania, am 29 de ani si am avut darul de a fi mama unui îngeraș minunat de 3.600 kg si 57 cm, pe nume David, primul meu copil.  Am avut o sarcină frumoasă, perfectă, de care m-am bucurat în fiecare clipă, fericită fiind că bebelușul meu crește în burtică.

Soarta avea însă alte planuri pentru mine. Am ajuns până la săptămâna 39 și o zi; 20 iulie 2020, ziua în care mi-am dat seama că bebelușul meu este mai „puturos” decât de obicei. Abia îl simțeam că se mișcă. Seara, nu am mai rezistat și i-am spus soțului să mergem la spital, că ceva nu este în regulă.

La spital în Huelva mi-au făcut o ecografie, i-au ascultat inima și mi-au spus că totul este bine și că în ultimele zile bebelușii se mișcă mai puțin. Eu, cu instinctul meu de mamă, care deja mi se dezvoltase, am contrazis-o pe doctoriță. I-am spus că nu sunt liniștită, că îmi cunosc copilul și că simt că ceva nu este bine cu el.

M-au băgat la monitorizare și de atunci totul s-a desfășurat în mare grabă. Veniseră mulți medici și asistente și toti erau călare pe mine, cu multe întrebări și acte de semnat, în timp ce un doctor țipa în gura mare că nu mai avem timp. În timpul acesta, soțul meu era afară fără să știe absolut nimic de ce se întâmplă cu mine. O asistentă i-a spus doar că o să mă interneze și atât.

Văzând medicii cum fug cu el în brațe, am crezut că îl fură

Soțul a coborât să facă actele de internare și până când a urcat iar la etajul unde eram, cezariana era făcută și bebelușul în terapie intensivă. Cezariana mea a fost făcută în timp record. Am intrat la ora 21.15, iar la 21.20 s-a născut David. Nu o să vorbesc despre abatorul acela, a fost un film de groază ceea ce s-a petrecut acolo. Au scos copilul și au fugit cu el, eu nu am reușit să îl văd și să îl aud. Credeam că mi-l fură, nu eram conștientă că el avea, de fapt, altă problemă.

Mă așteptam să mi-l scoată, să mi-l dea și totul să revină la normal. Dar copilul se născuse fără respirație și fără bătăi de inimă.  Au insistat să îl reanimeze 9 minute și au reușit, copilul meu a revenit la viață. Eu eram în sala de refacere după cezariană și am insistat ca soțul să intre să stea cu mine. Chiar dacă este interzis lucrul acesta, ne-au lăsat împreună. El venise speriat că nu știa nimic din ce se întâmplă. Aștepta să îi spun eu, iar eu așteptam să îmi spună el.

Pe la 1 noaptea a venit un pediatru, care ne-a spus: ”Îmi pare foarte rău, dar copilul dumneavoastră este într-o situație critică. O să rămână cu grave sechele mentale. Are creierul afectat, din cauză că s-a asfixiat în burtă și a avut scaun, pe care l-a respirat și înghițit. Asfixierea a fost provocată de placentă”.  

Tromboză placentară – a fost diagnosticul pe care l-au pus mai târziu. Asta înseamnă că, în burtă, el nu a primit suficient sânge și nici oxigen.

M-am certat cu pediatra și i-am spus că acela nu e copilul meu

Eu am reușit să mă pun pe picioare a doua zi, mai exact la 13 ore de la operație. M-au ajutat să fac un duș și să merg să îmi văd copilul. Prima reacție a mea a fost să nu recunosc că este al meu, deși nu eram în stare să mă uit la fața lui. Îi văzusem doar corpul și piciorușele printre o gramadă de cabluri. 

Am început să mă cert cu pediatra și îi spuneam că acela nu este copil meu, că mi l-au furat pe al meu și vor să mi-l dea pe acesta. În timpul acela, aparatul care controla activitatea creierului său a început să bipăie mai rapid, semn că avea activitate cerebrală mai intensă. El a deschis ochii și și-a mișcat buzițele și mânuța. Atunci, pediatra mi-a spus: „Uită-te la el ce face și mai încearcă să îl refuzi. El te-a recunoscut”.

M-am simțit cea mai rea mamă și i-am cerut mii de iertări. Pe zi ce trecea, diagnosticul era tot mai rău. Fără ajutorul aparatelor, nu îi funcționa nici un organ singur. Avea probleme la creier, inimă, plămâni, rinichi, nu făcea caca, nici pipi. Medicii au făcut tot posibilul pentru el, dar nu răspundea la niciun tratament.

Copil asfixiat în burtă. Dacă rămânea în viață, era o tortură. Am decis să-i luăm suferința

Până la urmă, ne-au spus clar că David va rămâne vegetal și dependent de toate acele aparate.  Au spus că dacă ne dorim îl putem lua așa acasă, dar să ne gândim bine cu ce preț îl dorim. Ne dădeau și posibilitatea să îl scoată de la aparate și să stăm cu el până când se va duce la cer. Așa am făcut. Am decis să îi luăm suferința. Nu puteam să îl torturam și să rămână așa, chinuindu-se. 

Eu îl doream cu orice problemă, numai vegetal nu. Singurul lucru pe care îl ceream era ca el să fie puțin conștient de viață și de ce se întâmplă în jurul său. Atât. 

Fără ajutorul aparatelor, a putut trăi doar 3 ore și jumătate. Timp care am încercat să fie cât mai frumos posibil.

Tati i-a povestit istoria noastră de dragoste și cât de bucuroși l-am așteptat. I-am făcut promisiuni și i-am cerut iertare dacă îi greșim cu ceva, dar i-am explicat că nu avea posibilitatea de a trăi „demn”. Și că mereu va trăi în inimile noastre.

Mă bucur că a plecat stând în brațele noastre

Momentul nedorit a sosit rapid, iar eu țipam ca nebuna, că nu puteam accepta să văd că moare copilul meu în fața mea și nimeni nu mai poate ajuta cu nimic. Pe urmă l-am îmbrăcat frumos, l-am parfumat, l-am dat cu cremă, l-am mângâiat și sărutat. Toate acestea nu erau pentru a-l lua cu mine acasă pentru a prezenta tuturor tezaurul meu, ci pentru a-l băga într-un sicriu.

Nici nu îmi venea să cred că există sicrie de bebeluși. Este ceva antinatural.
Aceasta este, în rezumat (serios că este doar rezumatul), povestea mea de teroare. Am fost fericită, toate au fost bune și frumoase, am intrat în spital cu burta mare, și am ajuns acasă frântă, cu burta goală, brațele goale și în mână cu o cutiuță cu cenușa lui, când eu deja aveam pregătit pătuțul și totul pentru el.

Incinerându-l, îl avem mereu aproape

IMPORTANT DE SPUS: sunt mândră de noi, ca părinți, și fericită că am putut sta cu copilul de la început până la sfârșit. Dacă am ales să fim părinți, trebuie să fim și la bine și la rău. Mă bucur că el a plecat stând în brațele noastre și învelit de iubirea noastră. Nu am fost o lașă să mă ascund ca să nu văd, chiar dacă mi-a fost greu, nu l-am lăsat singurel, așa cum pretindeau mulți. 

Și am decis să îl inicinerez pentru că îl pot avea cu mine și îl voi putea lua cu mine ori unde aș merge.  Spun asta pentru că acestea sunt două lucruri pentru care lumea mă judecă. Dar eu am făcut ce am crezut că este mai bine pentru noi. Păcat că nu vă pot arăta ce îngeraș frumos trăieste acum în cer și în inima mea, dar vă las o poză cu locul lui, sfânt pentru mine, pe care i l-am pregătit”.

În amintirea micuțului David

DISCLAIMER: Povestea acestui copil asfixiat în burtă este scrisă integral de cititoarea Totul Despre Mame și reprezintă exclusiv punctul de vedere al autoarei. Este o expunere subiectivă a unui moment trăit de cititoarea noastră.

Cum a fost naşterea ta? Ai născut natural sau prin cezariană? A fost momentul naşterii aşa cum ai visat tu sau ai rămas cu amintiri triste? Povesteşte-ne cum a decurs momentul în care puiul tău a venit pe lume, în aproximativ 1000 de cuvinte, trimite-ne textul tău la adresa [email protected], cu titlul POVESTE DE NAȘTERE şi, dacă este selectat, va apărea la această rubrică. Dacă ai şi câteva fotografii din maternitate sau din primele voastre zile împreună, ne-am bucura tare să le vedem şi să le publicăm odată cu articolul! Mulţumim!

Dacă vrei să citești mai multe povești de naștere, le poți găsi AICI.

Te-ar mai putea interesa