Cititoarea noastră Victorița Lupu ne-a scris despre experiența traumatizantă prin care a trecut cu patru ani în urmă, ea având nevoie de chiuretaj după naștere pentru eliminarea cheagurilor de sânge. Pentru că prima procedură nu a fost suficientă, medicul a interventi de trei ori, fără anestezie, iar amintirea durerilor îndurate în acele zile o împiedică acum să se gândească la un al doilea copil. Redăm povestea de naștere, așa cum a fost scrisă de cititoarea noastră:
„Am 28 de ani, iar cu patru ani în urmă am născut la spitalul Sfântul Pantelimon din București. După experiența trăită acolo, nu sunt încă pregătită de un alt bebe. Poate sunt egoistă și mă gândesc la mine, la ce am trăit, dar experiența nașterii m-a șocat.
Copilul era vânăt și nu respira
Totul începe într-o dimineață destul de însorită de 4 noiembrie. Aveam cezariana programată peste două zile, dar puiul meu a dat dovadă de personalitate, alegând să vină când vrea el, nu când vrem noi. Cu o zi înainte, am tot avut dureri ușoare, dar, cum toată sarcina a fost cu probleme, nu știam că nu sunt normale.
Dimineața, mi s-au rupt membranele. Lichidul înnegrit de pe gresie mi-a dat de înțeles că trebuie să ajung la spital, care era la 100 de kilometri de casă. La ora 12.30 eram la spital, iar primul șoc a fost să aud că medicul care îmi urmărise sarcina era la un examen, cu studenții de la Medicină. Era de gardă un doctor mai în vârstă, calm și cu vorba blândă, așa că mi-am zis că sunt pe mâini bune.
Dar la scurt timp a venit o doctoriță tânără, de 28, 29 de ani, care s-a prezentat și mi-a zis că voi naște cu ea. I-am arătat dosarul, a văzut recomandarea de naștere prin cezariană de la un medic neurochirurg și, pentru că acesta era în același spital, l-a chemat și pe el la naștere. La ora 14.35 a venit pe lume Rareș, care era vânăt și nu respira. Medicul mi l-a trecut doar prin fața ochilor și a fugit cu el, iar eu am rămas în sală pentru încheierea operației.
Îți recomandăm să afli mai multe despre provocările vieții de părinte citind cărți de referință despre îngrijirea bebelușului. În ZYX Books găsești „Ghidul pentru alăptare”, de Dr. Jack Newman, și „Soluții blânde pentru somnul liniștit al bebelușilor și copiilor”.
Colegele mele de salon plângeau cu mine
După operație, nu am primit nimic pentru durere, fiindcă am polialergie la medicamente. Am suportat însă bine, pentru că sunt obișnuită. Dimineața, la ora 6, a venit asistenta să verifice lohiile și a constatat că nu eliminasem nimic. A chemat medicul, care efectiv m-a chiuretat pe viu. A scos cheagurilor de sânge cu mâna din uterul meu, simțeam cum ceva îmi smulge tot din mine. A fost crunt, am plâns de durere, dar când mi-a zis că mă va duce la băiat, am zis că suport orice, numai să-l văd.
M-au dus la el, era în incubator, cu branulă și oxigen, pentru că avusese cordonul ombilical înfășurat de trei ori în jurul gâtului. Medicul neonatolog m-a asigurat că băiețelul va fi bine. În acea după-amiază, am început să am dureri crunte de burtă. Credeam, inițial, că sunt de la incizie și că trebuie să suport, neputând lua medicamente. Însă la 1 noaptea, am început să primesc morfină. Plângeam, iar două dintre colegele mele de salon plângeau de mila mea.
„M-a chiuretat din nou, până am leșinat”
Marți dimineața i-am spus medicului că mă doare rău burta și că nu elimin lohiile. Mi-a spus că nu e posibil și m-a chemat la control. Nu am reușit să mă ridic și m-am trezit cu mai multe asistente pe lângă mine. Mi-au dat oxitocină și erdomed, dar degeaba, atunci a venit doctorul și le-a zis: „Ținți-o de mâini și de un picior, că de celălalt o țin eu!” A început calvarul, m-a chiuretat din nou, până am leșinat. L-am implorat pe medic să mă lase, dar mi-a spus că dacă nu termină ce are de făcut trebuie să mă bage în operație și să scoată totul.
În ziua respectivă nu m-am mișcat, doar am dormit și am primit morfină la fiecare 12 ore. Miercuri dimineață am ieșit târâș cu toate cablurile, firele, perfuziile după mine, să mă duc să vad băiatul. O asistentă m-a văzut, m-a întrebat unde merg și mi-a zis că nu e încă ora de hrănit bebelușii. Cu ultimele puteri pe care le aveam, i-am zis că nu mi-am văzut copilul de duminică și am început să plâng.
Am plecat acasă pe semnătură
Noroc cu asistenta șefă, care i-a zis: „Lasă-o să meargă, du-o tu în cărucior, e fata cu hemoragia de ieri, las-o să își vadă bebelușul! Nu îți dai seama ce înseamnă pentru ea?” Sincer, am simțit că nu mai însemna nimic. Când am ajuns la el, nu mai simțeam nimic, parcă dragostea mea se terminase de duminică până miercuri. L-am luat în brațe, l-am pus la sân, dar efectiv nu am simțit nimic.
Joi a urmat al treilea chiurtaj, la fel, fără anestezie, ci doar mâna în uterul meu și scos cheaguri de sânge. A fost crunt, a fost punctul în care am clacat, nu mai voiam să vad pe nimeni și nimic. Vineri m-am cerut pe semnătura acasă, de frica unui alt chiuretaj. Azi sunt 4 ani și un pic de la cezariană, dar frica și durerea încă le simt.
Doctorul mi-a zis că uterul meu e leneș și nu se contractă, existând posibilitatea ca a doua naștere să fie la fel. Îmi e teamă, nu am putut trece încă peste durerea aceea fizică, dar nici peste durerea sufletească de a nu-mi fi iubit copilul din prima. Acasă, după 4-5 luni, am realizat că el e totul pentru mine. Am primit ajutor, am învățat să îl iubesc, iar azi suntem de nedespărțit, este obsedat de mine, totul se rezumă la mami, nimeni nu o poate atinge pe mami. El este rațiunea mea!”
Cum a fost naşterea ta? Ai avut parte de experiența la care ai visat sau ai rămas cu amintiri triste? Dacă îți dorești să împărtășești povestea ta cu gravidele și mămicile din comunitatea Totul Despre Mame, trimite-o pe adresa [email protected]. Mulţumim!
Dacă te-a impresionat această poveste de naștere, îți recomandăm să citești și:
- Naștere cu epiziotomie. „A fost o naștere traumatizantă, însă personalul maternității din Galați s-a comportat exemplar”
- Naștere naturală în Danemarca. „M-au cusut și descusut de câteva ori, în timp ce urlam de durere”
- Travaliu de 120 de ore. „Înainte de expulzie, medicul mi-a cerut să nu împing timp de o oră și jumătate. Nu pot descrie durerea în cuvinte”
