Cezariană la Constanța. „Pentru că sufeream și eram ignorată, am vrut să plec noaptea din spital, dar au refuzat să îmi dea copilul, așa că am sunat la Poliție”

Până să amenințe cu plecarea din spital, Valentina nu a primit niciun ajutor pentru calmarea durerilor provocate de mastită.

Theodora Fintescu, redactor
femeie cu dureri in spital
Mămica regretă că a ales nașterea prin cezariană și spitalul de stat.

Cititoarea noastră Valentina ne-a trimis o poveste de naștere prin cezariană la Constanța, o experiență dureroasă și traumatizantă, care a determinat-o să apeleze la gesturi extreme. Redăm mai jos povestea de naștere prin cezariană la Constanța așa cum a fost scrisă de cititoarea noastră:

„Se spune că nașterea copilului aduce o bucurie imensă, fățuca aceea mică a nou-născutului îți umple inima de bucurie, mai ales când îl iei în brațe pentru prima dată. Într-adevăr, nu e nimic comparabil cu acest sentiment. Dar nașterea băiețelului meu a venit cu mult mai multe sentimente pe lângă cele de bucurie și iubire.

Hipertensiunea arterială în trimestrul al treilea de sarcină

În septembrie 2020 am născut un băiețel prin operație cezariană, la cerere. Prima sarcină, la 29 de ani. În al 3-lea trimestru de sarcină am fost depistată cu hipertensiune arterială indusă de sarcină și monitorizată de pre-eclampsie în ultimele 2 săptămâni înaintea nașterii. Bineînțeles, a fost dificil: toată ziua tensiometru, pastile pentru scăderea tensiunii, mă umflasem cât un balon, nu mai urinam ziua, doar noaptea.

După ce reușeam să dorm aproximativ 2 ore la orizontală trebuia să mă trezesc să merg la baie. Așa erau nopțile până în săptămâna 38 de sarcină. Am lucrat până în ultima clipă, stăteam la calculator și făceam drumuri dintr-o încăperea în alta în toată clinica, de dimineață de la 9 până la 8 seara, până când am plecat într-o vineri acasă și de acolo la internare.

Cezariană la Constanța. Regret că am ales operația și spitalul de stat

După 7 zile am fost externată pe proprie răspundere. Medicul meu lucra în Spitalul Județean, iar eu eram pacienta dânsului la clinica privată. Medic foarte bun, nu „pomul lăudat”, ci unul cu suflet și dedicat meseriei, care își dă interesul pentru paciente. Am stabilit cu dânsul data nașterii. „Cum doriți, pe sus sau pe jos?” m-a întrebat. La insistențele și sperieturile povestite de cunoștințe și de mama, am ales ” pe sus”.

Regret și voi regreta toată viața această alegere, precum și pe cea de a naște într-un spital de stat. Totul a început de acasă. Eram în săptămâna 37 când, într-o sâmbătă după-amiază, am avut dureri oarecum sub burtă. Începusem să sângerez, dar nu se rupsese apa. Am sunat medicul si mi-a spus să mă duc de urgență la spital, pentru internare.

Simțeam că aveam contracții, mi-am anunțat soțul „eu azi nasc”, iar el a zis „ei, naști, mai ai!”. Nicio mamă nu se înșală în privința asta, chiar dacă e prima dată. Ajunsă la spital, soțul a rămas afară după procedurile de triaj epidemiologic, iar medicul nu era nicăieri, pentru că nu au voie să vină în afara gărzilor. În Spitalul Județean din Constanța, în weekend e lipsă de personal, iar cei prezenți au nivel de pregătire slab, medici din linia 2, 3 și rezidenți.

Până nu am dat bani, nu mi-au pus furtun în sticlă, să pot bea apă

După discuții cu medicul meu, au luat legătura între ei să facem cezariană în momentul în care se constată că am intrat în travaliu. M-au luat pe sus, direct pe masa de operație. Aici a fost primul meu regret legat de operația cezariană: anestezia. De fapt, medicul anestezist. Nu am aflat nici în ziua de astăzi numele dânsei, are 30 și ceva de ani, a încercat să facă anestezia de 4 ori, în 4 locuri diferite.

Îmi spunea că eu eram de vină, pentru că aveam contracții. „Așa, și eu ce să fac dacă ai contracții? Stai acolo ca lumea, că nu stai bine, nu pot să bag acul”. În acest timp, o altă doamnă mă apăsa tare pe umeri în față, să mă arcuiesc, deși aveam contracții de travaliu. A apărut într-un final un medic anestezist pâinea lui Dumnezeu, vorbea de parcă era tata. M-a „rezolvat” într-un minut.

Imediat s-a desfășurat totul, copilul am fost scos, eu, cusută și dusă în postoperator. Mi s-au cerut imediat „scutece, mami, că ăla micu’ schimba 10 pe zi, nu avem de unde să îi punem”. Până nu am dat bani, nu mi-au pus furtun de perfuzie în sticla cu apă adusă de mine, să beau apă. Am adormit, m-am trezit în rezervă.

Îți recomandăm să afli mai multe despre provocările vieții de mămică citind două cărți de referință despre alăptare și îngrijirea bebelușului, scrise de Dr. Jack Newman, respectiv Dr. William Sears. Îți propunem pachetul la preț special ”La început de drum”. Detalii, AICI.

O zi și o noapte am stat neschimbată, nespălată și cu eritem fesier

Eram bucuroasă că am rezervă, că sunt singură, am baia mea, e curat, doar că nu mă puteam da jos din pat și aveam dureri groaznice. Mi-au adus suflețelul mic lângă mine, l-au pus în pătuț și au dispărut. Când a început să plângă, am strigat după asistente vreo jumătate de oră, plângeam și eu și el. A apărut o ea, cu „de ce țipi, ce vrei, nu știi că venim la 3 ore cu laptele?”

Nu mi-au arătat nimic, nu m-au întrebat măcar dacă vreau să încerc să îl iau în brațe sau să încerc să alaptez. E adevărat, lactația se instalează după 3 zile în cazul operației. Veneau cu supliment de lapte praf, ridicau copilul pe antebraț și în 30 de secunde copilul înghițea 20 ml, 2 palme pe spate să scoată aerul și gata. 

Am stat o zi și o noapte în rezervă singură, neschimbată, nespălată, cu cămașa mea de noapte cu care am fost pe masa de operație, murdară de sânge și betadină până pe spate la omoplați. Nu a venit nimeni la mine o zi întreagă să mă ajute să mă schimb. Eram opărită dintre coapse până la spate, aveam eritem fesier mult mai grav ca al unui bebeluș.

Cezariană la Constanța. Dădeam „atenții” să aducă laptele la timp

Mă durea toracele îngrozitor, dar am primit și explicația : „Știți, fiindcă erați în travaliu, după incizie eu și colegul ne-am apăsat pe coaste în timpul contracției, să expulzăm copilul că aduce înspre nașterea naturală!”. Dimineața, îl luau pe bebe  de picioare și-l spălau la chiuvetă așa, atârnat de glezne. Toți copiii plângeau de foame, veneau la peste 3 ore cu laptele, țipau la noi „pune copilu” la sân că trage el, nu mai așteptați laptele”.

Am ajuns să le dau atenții să aducă la timp mâncarea copilului. Nu am dormit de când am născut, duminică, până miercuri seara, când am ajuns acasă. De mâncat nu mai zic nimic… Am făcut furia laptelui. Urât, cu febră și frisoane la 12 noaptea. Soțul îmi adusese pompa electrică de acasă, cu bani dați paznicilor să aducă pachetul. Dar nu mergea priza. Era una singură în salon și nu mergea.

Am ridicat din somn toată tura de gardă

Am ieșit pe hol, țipând după asistentă să îmi dea ceva de febră că nu mai puteam, aveam și frisoane, iar ea țipa la mine ”mulge-te!”. Nu mă mândresc cu asta, și cred că nu sunt singura care a pățit așa ceva, dar în noaptea aceea am ridicat toată tura de gardă din somnul lor, am cerut externarea, pentru că am dreptul să aleg să mă tratez în altă parte dacă nu au ce să îmi facă.

Mi-au spus că spitalul nu face externări noaptea și că, dacă nu îmi convine, să plec, că ele mă trec „acolo” că am fugit din spital (ulterior, am auzit că asta e o modă în acest spital).

Dar fără copil, că nu am voie să îl iau. Am sunat la Poliție, mi-au luat telefonul din mână, a venit o doamnă doctor de la Neonatologie și m-a mai calmat, a zis că stă cu mine acolo până dimineață și că nu îmi ia nimeni copilul de acolo, că are ea grijă.

O asistentă m-a învelit cu prosoape cu apă rece peste bust și am reușit să adorm vreo 2 ore. Am primit și supliment de noapte pentru copil, că până atunci, de la 11 la 6 dimineața nu se dădea nimic. Am fost externată, am ajuns acasă aproape cu mastită, am chemat urgent un consultant în alăptare, m-am muls 3 zile la 2 ore și am masat cu aparat anticelulitic cu infraroșu.

Cezariană la Constanța. Cea mai proastă experiență din viața mea

Bebe nu se atașa la sâni, aveam ambele sfârcuri ombilicate și el fren foarte restrictiv. La 4 zile de viață am făcut frenectomie, la 6 zile am fost la osteopat, deoarece avea și o formă ce înclina spre stânga, ca o banană. Am făcut depresie postnatală, am rămas acasă singură după 12 zile de la naștere, soțul fiind nevoit să plece în voiaj. Mi-a supurat operația, am stat zile întregi întinsă în pat cu bebe lângă mine, fără sprijin și ajutor. Nu am rămas cu hipertensiune arterială. 

Am reușit să alăptez aproximativ 2 luni, mixt, după care doar cu biberon, tot mixt. Acum suntem complet pe lapte praf, copilul crește armonios, repede și frumos, iar eu mă bucur că am reușit să trec peste trăirile intense și peste cea mai proastă experiență din viața mea, nașterea lui. Încă am momente când mă uit la el și lăcrimez. În gândul meu, îmi spun că poate era mai bine dacă aș fi ales un medic „pomul lăudat” și un spital privat, măcar pentru confortul meu, hrană, odihnă, ajutor, sprijin în alăptare și respect. Uneori chiar e valabilă expresia „dai un ban, dar stai în față”. 

DISCLAIMER: Povestea prezentată este scrisă integral de cititoarea Totul Despre Mame și reprezintă exclusiv punctul de vedere al autoarei. Este o expunere subiectivă a unui moment trăit de cititoarea noastră.

Cum a fost naşterea ta? Ai născut natural sau prin cezariană? A fost momentul naşterii aşa cum ai visat tu sau ai rămas cu amintiri triste? Povesteşte-ne cum a decurs momentul în care puiul tău a venit pe lume, în aproximativ 1000 de cuvinte, trimite-ne textul tău la adresa [email protected], cu titlul POVESTE DE NAȘTERE şi, dacă este selectat, va apărea la această rubrică. Dacă ai şi câteva fotografii din maternitate sau din primele voastre zile împreună, ne-am bucura tare să le vedem şi să le publicăm odată cu articolul! Mulţumim!

Dacă ți s-a părut interesantă această poveste de naștere prin cezariană la Constanța, îți recomandăm să citești și:

Îți recomandăm și

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa