Cititoarea noastră Alina Burtea ne-a trimis o poveste de naștere prin cezariană la 37 de săptămâni, la Curtea de Argeș, unde, în 2012, l-a născut pe fiul ei. Copilul a avut probleme, iar mămica spune că medicul nu și-a asumat vina de a-i face cezariană mai repede decât trebuia. Mai mult, a susținut că a operat-o la cererea ei. Redăm povestea de naștere, așa cum a fost scrisă de cititoarea noastră:
”Am citit multe relatări despre nașteri și m-am decis să îmi spun și eu povestea. Am rămas însărcinată la 26 de ani, accidental, dar copilul a fost imediat dorit și acceptat și de mine și de partener, nici nu s-a pus problema unui avort.
Au început și problemele …sarcină toxică. Am ales un doctor care avea un cabinet particular în Pitești, dar nașterile le asista la spitalul din Curtea de Arges. Auzisem lucruri bune despre el. Perioada sarcinii a fost destul de grea. Internări peste internări, deoarece nu mă puteam hrăni prea mult natural, vitamine și alte suplimente indicate în timpul sarcinii nu puteam lua, vomam tot ceea ce luam sau mâncam. Situația asta a durat până pe la 20 de săptămâni, apoi am intrat cât de cât în normal.
Decizia medicului: nu mai are rost să așteptăm
Nașterea a fost ceva traumatizant pentru mine. În săptămână 37, au început durerile. Am anunțat doctorul, iar a doua zi m-a chemat la control. Verdict: mâine vii la spital și facem cezariană, copilul are cordonul în jurul gâtului, nu este amenințare prea mare, dar copilul este sănătos, dezvoltat, nu are rost să mai așteptăm și să riscăm.
Zis și făcut. A doua zi, m-am prezentat la Spitalul Curtea de Arges pentru cezariană. Mi s-au făcut ecografie, control, iar totul era ok pentru cezariană. Nu știu cum a decurs operația, pentru că am avut anestezie totală, iar când m-am trezit a venit fulgerul: plămânii copilului nu au fost suficient pregătiți pentru naștere. Mi s-a spus că nu poate respira decât cu ajutorul aparatelor, că primele 48 de ore sunt critice și să mă rog mult- acestea au fost cuvintele unei asistente.
Îți recomandăm să afli mai multe despre provocările vieții de părinte citind cărți de referință despre îngrijirea bebelușului. În ZYX Books găsești „Ghidul pentru alăptare”, de Dr. Jack Newman, și „Soluții blânde pentru somnul liniștit al bebelușilor și copiilor”.
Prima noapte după operație a durat o veșnicie. Nu am putut dormi o secundă. Toate colegele de salon de la Terapie Intensivă știau și vorbeau despre ,,copilul fetei care nu are șanse de a trai”, copilul meu adică. Eu eram într-o stare de agonie. Stăteam cu ochii închiși, părea că dorm, dar auzeam tot ce se întâmplă și se vorbește în jurul meu.
Cezariană la 37 de săptămâni. Medicii erau rezervați
Tot speram că va veni și o veste bună, dar nu a venit. Dimineața, am fost mutată în salon cu chiu, cu vai, nici în picioare nu puteam sta pentru că pierdusem mult sânge în timpul operației- explicația domnului doctor. Despre copil …toată lumea era rezervată, nu îi dădeau șanse prea mari.
Atunci când domnul doctor a fost întrebat cum de se ajunsese acolo, deoarece nu fuseseră probleme de acest gen în timpul sarcinii, a răspuns scurt: Este vina ei, nu a mai avut răbdare și a vrut cezariana!
Am uitat să menționez că partenerul meu era șofer pe tir și a ajuns a doua zi după ce am născut. Eu eram dărâmată total, știam clar că nu insistasem să nasc, știam clar că el îmi recomandase cezariana cat mai repede, dar nu aveam puterea să spun adevărul. Eram într-o stare mai mult moartă decât vie.
Cezariană la 37 de săptămâni. Nimeni nu avea nicio explicație
După încă o zi, luptătorul meu și-a revenit și a putut respira singur- un miracol, cum au spus doctorii. Dar a început alt calvar. Mi-au spus că nu am voie să îl alăptez, că este prea mic, nu a trecut încă peste toate problemele din timpul nașterii și că pot doar să mă rog pentru el.
Vreo 3 zile am mers la el din 3 în 3 ore, cum mergeau și celelalte mămici, dar doar îl vedeam în incubator, cu perfuzii în cap. De multe ori, abia reușeam să mă țin pe picioare să nu leșin de mila lui. Nimeni nu avea nicio explicație pentru mine. Așa a fost sa fie.
Nu îmi puteam scoate din minte că aș fi putut să îl pierd
Însă băiețelul meu a luptat și a reușit să depășească toate problemele. Eu am rămas traumatizată. Vreo luna după ce am ajuns acasă nu mă puteam opri din plâns în timp ce îl alăptăm. Noroc că am avut-o pe mama nonstop lângă mine, altfel nu aș fi rezistat psihic. Nu îmi puteam scoate din minte că aș fi putut să îl pierd.
După alte câteva luni, am putut merge la psiholog și am putut spune tot ce se întâmplase, că nu eu cerusem cezariana. Pe timpul spitalizării, toate cadrele medicale s-au purtat cu mine ca și cum eu îmi condamnasem copilul la moarte. Nu doresc nimănui să treacă printr-o astfel de experiență! Acum, băiatul meu are 8 ani, este un luptător și sunt extrem de mândră de el!”
DISCLAIMER: Povestea prezentată este scrisă integral de cititoarea Totul Despre Mame și reprezintă exclusiv punctul de vedere al autoarei. Este o expunere subiectivă a unui moment trăit de cititoarea noastră.
Cum a fost naşterea ta? Ai avut parte de experiența la care ai visat sau ai rămas cu amintiri triste? Dacă îți dorești să împărtășești povestea ta cu gravidele și mămicile din comunitatea Totul Despre Mame, trimite-o pe adresa contact@totuldespremame.ro. Mulţumim!
Dacă ți s-a părut interesantă această poveste de naștere prin cezariană la 37 de săptămâni, îți recomandăm să citești și:
- Naștere la Drobeta Turnu Severin. „Doctorița m-a întrebat dacă am banii pentru anestezist” Cum răspunde spitalul acestei acuzații
- Naștere prematură la Turnu Severin. ”Am stat o lună în spital și am văzut cât de ușor își abandonează multe mame copiii”
- Naștere la 36 de săptămâni. Ce înseamnă un bebeluș prematur
