„Am avut dezlipire de placentă, iar bebe a primit nota 1 la naștere. După aproape doi ani, e cel mai năzdrăvan copil”

Flerul și implicarea medicilor din Italia au salvat viața mamei și a copilului care, după aproape doi ani, este sănătos și năzdrăvan.

Theodora Fintescu, redactor
naștere în Italia
După trei săptămâni petrecute la Terapie Intensivă Neonatală, băiețelul a mers acasă, sănătos. FOTO: Arhiva familiei

Cititoarea noastră Andra, care trăiește în Italia, ne-a scris povestea ei de naștere prin cezariană în Perugia, spitalul Silvestrini. După o sarcină greu obținută și plină de stres, la 37 de săptămâni, în urma unui control, medicul a decis că se impune cezariana de urgență. Copilul a primit nota 1 la naștere, a făcut ischemie cerebrală și a avut nevoie de trei săptămâni de spitalizare. Redăm povestea de naștere prin cezariană în Perugia, așa cum a fost scrisă de cititoarea noastră:

„La 27 de ani, am decis să am un copil cu orice preț. Avusesem câteva sarcini pierdute, din păcate, iar de data aceasta am ales să fac inseminare artificială. Am făcut o serie de analize și controale, iar apoi a venit ziua în care am făcut inseminarea, cu succes. Nu m-am putut bucura de sarcină pentru că am fost în permanență foarte stresată („de ce ma doare burta”, ”de ce nu miscă”, „de ce mișcă așa de des” etc).

Singură, speriată, fără niciun sprijin

Nu am avut totuși probleme și toate controale au fost cu rezultate bune. La 37 de săptămâni, mă trezesc într-o dimineață cu dureri de burtă și îmi dau seama că bebe nu mișcă. Am urcat în mașină și am plecat spre spital. Am ajuns la ora 8.50, foarte speriată și nervoasă, singură, fără niciun sprijin. După control, când am întrebat doctorița dacă e totul bine, atât mi-a spus: „Mergem în sala de naștere!”

Îți recomandăm să afli mai multe despre provocările vieții de părinte citind cărți de referință despre îngrijirea bebelușului. În ZYX Books găsești „Ghidul pentru alăptare”, de Dr. Jack Newman, și „Soluții blânde pentru somnul liniștit al bebelușilor și copiilor”.

Ajunsă acolo, tot personalul medical mă aștepta (neonatolog, doctorița care mă controlase, doctorul care m-a operat, anestezistul). Am întrebat-o pe doctoriță dacă e bebe bine, mi-a zis că da, dar că totuși ceva e în neregulă. Toată lumea alerga în jurul meu. La ora 9.32 s-a născut băiețelul meu, un pitic de 2, 400 kg și 53 de cm, pe care l-au luat rapid cei de la Terapie Intensivă Neonatală și au fugit cu el.

După trei săptămâni, am plecat acasă

Eu am avut hemoragie, pe care au reușit să o oprească, iar la ora 12 m-au dus în salon. Doctorița mi-a explicat că am avut dezlipire de placentă și că bebe, deși e la Terapie Intensivă, e într-o stare destul de bună. Cred că nu voia să mă sperie. La ora 19, m-am ridicat din pat și m-am dus să îl văd. Am văzut un bebe plin de fire și tuburi, care făcuse ischemie cerebrală (afecțiune în care creierul nu primește suficient oxigen- n. red.).

În afara ischemiei, a avut probleme de coagulare a sângelui, o mică gaură la inimă, insuficiență renală și probleme respiratorii. A primit nota 1 la naștere și a avut nevoie de trei săptămâni de spitalizare. Acum, după aproape doi ani, e cel mai năzdrăvan copil. Nu a rămas cu sechele, mergem la control din șase în șase luni, dar pentru moment totul e bine și sper să rămână așa. Le mulțumesc mult doctorilor care au avut grijă de el!”

Cum a fost naşterea ta? Ai avut parte de experiența la care ai visat sau ai rămas cu amintiri triste? Dacă îți dorești să împărtășești povestea ta cu gravidele și mămicile din comunitatea Totul Despre Mame, trimite-o pe adresa [email protected]. Mulţumim!

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa