Cititoarea noastră Daniela ne-a scris povestea ei de naștere la un spital din Marea Britanie, o cezariană cu complicații, care i-a adus multă suferință fizică și psihică. A fost operată la o lună după naștere, iar medicii și-au cerut scuze că au intervenit atât de târziu și că au lăsat-o să sufere. Redăm povestea de naștere, așa cum a fost scrisă de cititoarea noastră:
„Sarcina mea a fost una foarte dorită și am obținut-o repede, imediat ce ne-am propus acest lucru. Perioada în care am fost însărcinată a fost destul de grea. Chiar dacă bebe era bine, eu am suferit de dureri groaznice de cap și de spate. Am făcut fizioterapie o perioadă, pe care am oprit-o însă în momentul în care a început pandemia. Având risc de preeclampsie, sarcina mi-a fost urmărită îndeaproape.
O cezariană de urgență
Mi s-a rupt apa natural, la 40+5 zile, la 3 dimineața. Am anunțat la spital și mi s-a spus să merg în aceeași zi, la ora 11:00. Ajunsă acolo, au confirmat pierderea dopului gelatinos și am fost trimisă acasă, cu recomandarea de a reveni dacă am contracții din 3 în 3 minute sau a doua zi dimineața, pentru inducere.
Am ajuns la inducere, care a eșuat, și mi s-a făcut cezariană de urgență după 48 de ore de la pierderea lichidului și începerea travaliului. Soțul a avut voie să mă însoțească doar de când mi s-a pus perfuzia cu oxitocină, m-a asistat la operație, iar după ce m-au adus în salon l-au trimis acasă! Ei, după cezariană a început calvarul vieții mele.
La câteva ore, am fost ridicată câteva minute lângă pat. Aveam dureri groaznice, care credeam că sunt normale, și am fost ajutată de trei persoane să mă ridic și să merg. La câteva ore distanță, am început să mă simt din ce în ce mai rău, mă durea burta teribil. Nu reușeam să alăptez sau să schimb copilul, aveam dureri groaznice și făcusem febră. Fiind începutul pandemiei, prima suspiciune a fost că am Covid.
Febră mare, care nu scădea
Până la rezultatul testului, am fost mutată singură, pentru a fi izolată de celelalte mămici și bebeșusi. De acolo nu prea rețin mare lucru, m-au mutat ulterior în alt salon. Aveam febră peste 41, nu reușeau să o scadă nicicum, fiind și alergică la penicilină. Într-un final, au reușit să o scadă, adiministrându-mi un cocktail de trei antibiotice. Primeam morfină oral, calmate, aveam mască de oxigen, dar tot în dureri groaznice eram.
Timp de șase zile am stat în pat, aveam și răni din cauza aceasta. Aveam o saltea specială care se dezumflase, așa că am stat direct pe fier. Fiind permanent semi conștientă, nu am realizat ce se întâmplă și, deși eram supravegheată în permanență, nu a observat nimeni. După 8 zile am fost externați, deși aveam dureri în continuare. Diagnosticul nu prea era clar, erau evazivi când îmi spuneau câte ceva. Se pare că aveam porțiuni cu lichid în burtă, dar mi-au spus că nu din cauza lor mi-ar fi așa rău.
Îți recomandăm să afli mai multe despre provocările vieții de părinte citind cărți de referință despre îngrijirea bebelușului. În ZYX Books găsești „Ghidul pentru alăptare”, de Dr. Jack Newman, și „Soluții blânde pentru somnul liniștit al bebelușilor și copiilor”.
Am eliminat 1 litru de puroi
Ajunsă acasă, deși luam câte trei antibiotice, mă simțeam rău și am început să fac iar febră după câteva zile. Am ajuns de urgență la spital, la ecograf s-au confirmat acumulările de lichid, una fiind de dimensiuni foarte mari.
Efortul depus de mine fiind prea mare, am ajuns la crize convulsive și primeam morfină intravenos. Mi-au spus că vor monta un furtun în burtă pentru a fi drenată infecția, însă nu o puteau face atunci, fiind weekend, pentru că nu era radiologul în spital și procedura nu se putea face fără el. A venit ziua de luni, au reușit să îmi monteze tubul și am eliminat aproximativ 1 litru de puroi.
Am ales sa îl las pe bebe acasă, cu soțul, nefiind capabilă să am grijă de el, iar o moașă mă scotea mai mult pe ascuns afară, după ce am fost stabilizată cât de cât, să mă întâlnesc cu soțul și bebe, pentru a avea contact cu puiul meu și pentru a nu pierde laptele.
M-au operat după o lună de calvar
După 8 zile am mers acasă. Ma simțeam ceva mai bine, foarte slăbită, pentru că refuzasem transfuzia de sânge în favoarea perfuziilor cu fier. Deși eram mai bine, după câteva zile am ajuns din nou la spital, cu dureri crunte și cu temperatură ridicată. Voiau sa încerce alte antibiotice și am fost de acord, fiindu-mi frică să îmi redeschidă operația (deși era deschisă în mare parte și curgea puroi). După o altă criză convulsivă, în care m-au ținut asistentele și medicii de mâini și de picioare, unul dintre medici a spus că nu mai poate să mă vadă suferind atât și că va vorbi cu superiorii lui să fiu operată de urgență.
Menționez că medicul acesta a fost singurul care a reușit să-mi ia sânge până să mi se introducă picc-line, ca un tubuleț mic, prin mână, ce ajunge la artera inimii. De acolo îmi luau sânge și pe alt fir administrau perfuziile, branula fiind imposibil de pus, pentru că nu mai aveam vene deloc și hemoglobina era 4. La ecografie s-a constatat că aveam mai mult lichid decât înainte. Au reușit să mă opereze după o lună de calvar și să curețe tot ce era acolo. Ulterior, și-au cerut scuze că nu m-au operat mai devreme.
Mi-e frică să mai fac alt copil
În toată această perioadă, am întâlnit și rasism, dar și personal excepțional. Am fost furioasă foarte mult timp, dar și recunoscătoare pentru că am scăpat. Recuperarea a fost cruntă, în pandemie, singură cu bebelușul și cu dureri mari. Am avut sprijin cât s-a putut, bineînțeles! Trauma, durerea, experiența în sine au dus la o depresie urâțică, pe care am rezolvat-o cât de cât prin terapie.
O perioadă, visam seară de seară și retraiam toată trauma pe care am trăit-o între patru pereți, singură și departe de copilul meu nou născut. Nu am putut să mă bucur de primele luni de viață ale lui așa cum ar fi trebuit, toate fiind umbrite de durere și tristețe. El mi-a dat toată puterea de a lupta, deși la ultima internare mă rugam Domnului ca, dacă e să mor, să mă ia, să nu mă mai chinui atât. Durerile erau crunte și sfâșietoare!
Au trecut 2 ani și jumătate de atunci, rănile s-au cicatrizat și, din fericire, nu mai dor, pot povesti fără să plâng și fără să retrăiesc acele momente. A meritat chinul- asta simt când îmi văd băiatul. Însă îmi este frică să mai fac alt copilaș, deși mi-am dorit dintotdeauna să am doi”.
Cum a fost naşterea ta? Ai avut parte de experiența la care ai visat sau ai rămas cu amintiri triste? Dacă îți dorești să împărtășești povestea ta cu gravidele și mămicile din comunitatea Totul Despre Mame, trimite-o pe adresa [email protected]. Mulţumim!
Dacă te-a impresionat povestea acestei mămici care a trecut printr-o cezariană cu complicații, îți recomandăm să citești și:
- Hipoxie la naștere. „Din cauza lipsei de oxigen, prima fetiță s-a născut cu paralizie cerebrală. Aș mai naște de 10 ori prin cezariană, dar niciodată natural”
- Naștere naturală cu complicații. „Când am eliminat placenta, mi s-a desprins uterul. Am trecut prin 3 operații în două zile”
- Recuperarea după cezariană. Complicații care pot apărea și 27 de sfaturi practice
- Naștere de urgență, provocată de colestaza de sarcină. „Simt nevoia să trag un mare semnal de alarmă despre această afecțiune groaznică”
