O cititoare Totul Despre Mame, diagnosticată în sarcină cu placenta accreta și cu alte afecțiuni, ne-a scris povestea ei impresionantă de naștere, care s-a petrecut la Maternitatea Odobescu din Timișoara. A fost monitorizată și tratată exemplar, iar după naștere, din cauza riscurilor de hemoragie, o doctoriță de la ATI a stat în permanență cu ea. Redăm povestea, așa cum a fost scrisă de cititoarea noastră:
„Am 35 de ani, iar în luna octombrie 2020 am născut al doilea copil, o fetiță. A fost un copil dorit din tot sufletul. Am aflat că sunt însărcinată înainte cu 3 zile de apariția primului caz de Covid 19 în țara noastră, în februarie 2020…am fost extrem de speriată. M-au trecut sute de gânduri, să pastrez sarcina sau să renunț, dar îmi doream din suflet copilul.
Teama era din cauza faptului că se spunea că femeile însărcinate riscă forme severe de boală Covid19, îmi era teamă deoarece acasă mai aveam un copil de aproape 8 ani, care nu voiam să rămană fără mamă. Am zis: „Cu Dumnezeu înainte!” și cu toate stările de rău specifice unei sarcini am mers la controale regulate, în orașul unde locuiesc, controale la care mi se spunea că totul este ok.
Medicul a constatat că placenta era joasă și acoperea colul
A venit timpul pentru morfologia de trimestru II. Doamna doctor care îmi monitoriza sarcina mi-a propus să îmi aleg un alt oraș unde să merg pentru efectuarea acesteia, deoarece în orașul nostru nu se făcea. Am ales Timișoara, la aproximativ 200 km distanță. Am făcut programare și la data stabilită am mers la Clinica privată Premiere. Aveam 22 de săptamani de sarcină și niște emoții uriașe. Totul bine, toate măsurătorile ok, fetița se dezvolta normal, fără niciun defect. Iar la finalul consultului, domnul doctor îmi zice că ceva totuși nu este bine, că vede o vascularizație mare în zona vechii cicatrici de cezariană și placenta joasă, acoperind colul.
A scris pe fișa de consult previa centrală, acreta-increta-percreta, perete anterior. Încerca să îmi explice că ar fi bine să nu nasc în orașul în care locuiesc, că nu ar fi pregătit pentru o asemenea naștere, pentru un asemenea caz și că ar trebui să aleg un oraș cu spitale pregătite și medici care s-au mai confruntat cu așa ceva. Este risc de naștere prematură și risc major de hemoragie la mamă, care poate sfarși cu decesul mamei. Am crezut că mi-a picat cerul în cap, am început să plâng, nici nu vedeam pe unde merg și nici nu știu cum am ajuns la soț, la mașină.
Îți recomandăm să afli mai multe despre provocările vieții de părinte citind cărți de referință despre îngrijirea bebelușului. În ZYX Books găsești „Ghidul pentru alăptare”, de Dr. Jack Newman, și „Soluții blânde pentru somnul liniștit al bebelușilor și copiilor”.
Îmi era teamă că rămâne copilul cel mare fără mamă
Ce înseamnă acest lucru: placenta, care este poziționată pe partea anterioară, coboară spre col, prin dreptul cicatricii de la prima cazariană, iar aici se formează niste vase de sânge care unesc placenta și uterul, fiind imposibil să se poată separa la naștere, așadar, trebuie scos uterul pentru a se evita o sangerare mare. În cazul meu, era suspiciune și de placentă percreta, adică aceasta devine una cu uterul, iese în exteriorul acestuia și se prinde de organele învecinate, adică de vezică urinară. Mi s-a spus că este posibil să se decupeze din vezica urinară și să se facă apoi reconstrucția acesteia. Pe lângă acestă mare problemă, aveam tahicardie, și diabet gestațional (ținut sub control cu regim alimentar).
Am plecat spre casă, îmi era o teamă cumplită de moarte, mă gandeam că îmi rămane copilul cel mare fără mamă, mă gandeam la tot ce este mai rău. Am hotărat să căutăm chirie în Timișoara și să mă mut acolo pană nasc, să fiu aproape de doctor, de spital. În două săptămâni, eram acolo. Au urmat controale la alți trei medici, nu îmi venea să cred că poate fi adevărat ceea ce mi se spusese. Din păcate, toți mi-au spus același lucru.
Un singur medic a fost de acord să mă preia și să se ocupe în continuare de cazul meu, ceilalți au fost reticenți, nu voiau să își asume o eventuală nenorocire. Așadar, am continuat sa merg la acest medic, care a dat dovadă de omenie, profesionalism, promptitudine. Îmi răspundea la telefon la orice oră, m-a asigurat că va veni la spital dacă se întamplă ceva neprevazut, era exact ce aveam nevoie. La 29 de săptămani am făcut 2 injecții pentru maturarea plămanilor bebelușului în caz de naștere prematură.
M-am internat la 33 de săptămâni
Mă rugam la Dumnezeu să pot duce sarcina cât mai mult, fetița să aibă o greutate peste 2000 gr, să nu se nască prea micuță. În tot acest timp, am cautat informații peste tot. Mă îngrozea tot ce citeam, cazuri asemănătoare cu sfârșit tragic pentru mame, eram cu psihicul la pămant. Copilul cel mare mă vedea, a înțeles că ceva nu este ok și îmi repeta mereu: „Mami, nu vreau să mori!” Imaginați-vă ce era în sufletul meu, ce durere. Să îmi strâng copilul în brațe și să nu știu pentru cât timp…
Soțul și părinții mă încurajau mereu, că totul se va sfârși bine, deși în adâncul sufletului erau disperați și ei.
A venit și ultimul control, la 33 de săptămâni, când doctorul a decis să mă interneze pentru monitorizare, urmând să nasc în scurt timp. Pe masură ce sarcina avansa, riscul de hemoragie era mai mare așa că, pentru siguranța mea, am fost internată. În caz de hemoragie, dacă nu se intervine rapid, se poate sfârși tragic. Am stat 2 săptămani în spital, iar în ultima săptămână, ca și cum nu erau destule probleme, mi s-a declanșat trombocitopenie indusă de sarcină. Trombocitele erau mult sub limita inferioară și scadeau de la o zi la alta. Astfel că la ultima ecografie făcută în spital, domnul doctor mi-a zis că peste o zi va avea loc intervenția.
În seara de dinaintea operației, a venit în salon doamna asistentă de la ATI să îmi recolteze o probă de sânge pentru a se face compatibilitatea dintre sângele meu și sângele pregătit pentru mine în caz de hemoragie, mi-a prins și o venă, adică mi-a pus o branulă. În aceeași seară, a venit în salon și doamna doctor anestezist, cea care urma să îmi facă anestezia. Am semnat toate formularele și mi-a explicat ce se va întampla, că este un caz complex și că indicat ar fi să se scoată uterul fără a încerca să se scoată doar placenta, acest lucru pentru a nu fi pusă în pericol nici eu nici fetița, însă decizia stă în mâinile doctorului ginecolog. A urmat o noapte de coșmar, mă gândeam la ce este mai rău.
Operația a fost un succes
În dimineața următoare, la ora 7:00 eram în sală, mi s-a mai pus o branulă pentru orice necesitate. Eram foarte speriată, sala era plină de doctori și asistente. A început procedura, iar domnul doctor a încercat să îmi pastreze uterul, ținand cont că sunt tânără. Așa a și făcut, am născut o fetiță de 2,580 gr, palidă, care a fost imediat transferată pe secția de TINN, Terapie Intensivă Neonatală. Placenta a fost înlăturată, uterul păstrat, iar la vezica urinară nu a fost mare problemă. M-am simțit ușurată și îi mulțumeam lui Dumnezeu, crezând că totul s-a terminat. Nu știam, însă, ce mă așteaptă.
Am fost transferată în salon ATI, conectată la toate aparatele posibile, dna doctor de la ATI nu a plecat o clipă de lângă mine, stătea pe patul vecin și vorbea mereu cu mine. Nu înțelegea ce se întâmplă de nu îmi scade pulsul, pentru că primisem medicamentație pentru asta, iar tensiunea îmi scădea treptat. Vedeam că deja se îngrijorează și mă speriam, deși îmi spunea mereu: „Vă rog să vă liniștiți! Totul a trecut! Acum sunteți bine!” Credea că sunt speriată. Simțeam că ceva nu este ok, citisem că riscul major de hemoragie apare postpartum, adică imediat după naștere.
Am rugat-o pe doctoriță să nu mă lase să mor
Știam că, fiind încă anesteziată, nu voi simți dacă fac hemoragie și atunci parcă Dumnezeu mi-a trimis gândul să bag mâna sub cearceaful și pilota cu care eram acoperită și i-am zis că mă simt udă. Imediat, doamna doctor a sărit de pe patul vecin, a dat totul jos de pe mine și a urlat: ”Urgență! Deschideți sala! Brancardierii, unde sunt brancardierii? Doctorul X !!! (se referea la dl dr. ginecolog)”.
În maximum 1 minut, brancardierii erau lângă mine și întrebau cum să mă ridice, eram plină de sânge, pierdusem foarte mult sânge. Auzeam cum spune: ”O intubez, o intubez!!!” Am început să plâng și am rugat-o să nu mă lase să mor, iar ea mi-a zis: „Nu te las, draga mea, sunt cu tine!” Am intrat, din nou, în sală, doamna doctot s-a așezat la capul meu și mă mângâia pe cap, cu lacrimi în ochi. Mi s-a făcut anestezie generală, în maximum 20-30 minute de la operația de cezariană. Mi-a fost scos uterul, sperând că acest lucru va opri sângerarea.
După noua intervenție am fost transferată în salon, din nou cu aparatele pe mine, conectată la oxigen. Dna dr. de la ATI nu m-a părăsit o clipă. Sângerarea nu s-a oprit, sângeram prin operație, prin tubul de dren, pe jos…Toată lumea era disperată, mi s-au făcut 6 tranfuzii de sânge. Simțeam că mor de sete, nu eram lăsată să beau apă, doar mi se udau buzele cu comprese umede, era posibil să intru din nou în operație. Intrau tot felul de doctori în salon, doctori pe care nu îi cunoșteam, se uitau la mine, vorbeau cu doamna doctor și apoi plecau.
Ultima șansă: tratamentul de 20.000 de euro
Dommnei doctor îi era teamă că mă pierde, mă întreba mereu dacă o văd și dacă o aud. A încercat tot ce a fost posibil să oprească sângerarea, însă, nimic, pe venă primeam sânge, dar îl pierdeam. Organismul meu a reacționat doar la administrarea unor fiole ce se dau în cazul bolnavilor de hemofilie, în valoare de aproape 20.000 euro, pentru care abia a obținut aprobare să fie scoase din farmacia spitalului. Mi-a mărturisit, ulterior, că a fost ultima speranță și că a insistat foarte mult să le primească.
Dumnezeu a fost cu mine și m-a ajutat prin profesionalismul, devotamentul, omenia și perseverența doamnei doctor ATI, șefă de secție. Dumnezeu lucrează prin oameni și am simțit pe pielea mea. Așa, hemoragia a început să se oprească încet, încet. În noaptea ce a urmat, o doamnaă asistentă a stat în permanență lângă mine. A doua zi mi s-au mai făcut două transfuzii, iar eu am început să îmi revin ușor.
Am rămas în spital 14 zile, pentru fetiță. Totul s-a terminat cu bine și am fost externate, am ajuns acasă. Îi mulțumesc domnului doctor ginecolog, doamnei dr. de la ATI și lui Dumnezeu că mi-a îndreptat pașii acolo unde am întâlnit oamenii-îngeri care ne-au salvat viața mie și fetiței mele.
Doamna doctor a fost îngerul care m-a atins
Toate au fost aranjate de Dumnezeu astfel încât să se termine cu bine. M-am întrebat mereu: Dacă rămâneam în orașul în care locuiesc? Dacă nu mergeam la morfologia de trimestru II, unde am aflat despre problema? Dacă nu se aproba scoaterea din farmacia spitalului a fiolelor salvatoare? Dacă nu aveau rezerve de sânge în spital? (Erau pregătiți doar cu 2 pungi se sânge, iar eu am avut nevoie de 8 pungi. La trei săptămâni de la intervenție, o mămică avea nevoie de sânge și spitalul nu avea, a trebuit să caute donatori în rândul familiei.) Dacă alegerile erau altele, poate și sfârșitul era altul.
Tot personalul medical cu care am interacționat a fost ok, nu mă pot plânge de nimic, mai ales că am prins perioadă de pandemie. Îmi amintesc că era un brancardier impresionat de cazul meu, pe care îl suna soțul pe whatsup ca să mă vadă, eu nu puteam vorbi, eram albă ca cerceaful. Soțul a dormit două nopți în mașină în fața spitalului asteptându-se la orice.
Îi voi fi recunoscătoare toată viața doamnei doctor. Datorită dumneaei sunt azi alături de copiii mei, de soț, mă pot bucura de ei, de viață. Bunătatea, vorba blândă și încurajarea dumneaei m-au ajutat enorm. Îngerii există și sunt chiar lângă noi. Eu am cunoscut un înger care m-a atins, pe care l-am auzit și cu care am vorbit.
Cum a fost naşterea ta? Ai avut parte de experiența la care ai visat sau ai rămas cu amintiri triste? Dacă îți dorești să împărtășești povestea ta cu gravidele și mămicile din comunitatea Totul Despre Mame, trimite-o pe adresa contact@totuldespremame.ro. Mulţumim!
Dacă te-a impresionat povestea de naștere a acestei gravide cu placenta accreta, îți recomandăm să citești și:
- Naștere cu placenta accreta, în Franța. „Am fost între viață și moarte. În 24 de ore m-au operat de 4 ori”
- Ce este placenta accreta, complicația care a dus la moartea unei mame din Constanța imediat după naștere
- Naștere cu placenta praevia la Filantropia Craiova. „Le mulțumesc asistentelor, s-au purtat cu mine de parcă mă cunoșteau de o viață”