O cititoare Totul Despre Mame ne-a scris povestea de naștere a copilului ei, care a avut icter prelungit și pe care nu l-a putut alăpta decât după 72 de ore de la naștere. Mama a fost surprinsă și deranjată de faptul că nu i s-a permis nici măcar să își hrănească nou-născutul cu biberonul și că la fiecare vizită destinată alăptării își găsea copilul sătul. Redăm povestea de naștere de la Maternitatea Giulești, așa cum a fost scrisă de cititoarea noastră:
„Povestea mea a început frumos, așa cum ar trebui să înceapă toate poveștile despre aducerea pe lume a unui bebeluș. La 16 săptămâni am primit diagnosticul de „risc crescut de avort”, care a impus un repaus total la pat până la naștere. Fiind kinetoterapeut de meserie, îmi continuasem activitatea în mod normal și după ce am rămas însărcinată, fără să îmi imaginez că puțin efort în plus avea să mă oblige să stau în pat în următoarele 22 de săptămâni.
Au fost, poate, cele mai grele săptămâni din viața mea… Presiunea era imensă, atât fizic, cu fiecare zi care trecea, cât și psihic. Am fost pe marginea prăpastiei din punct de vedere psihic și credeam că nu mai vine ziua nașterii. Îmi era dor să mă mișc mai mult decât până la baie sau la bucătărie, îmi era dor de prieteni, de colegii de muncă. M-am izolat de lume, nu voiam să mai vorbesc cu nimeni, nici măcar la telefon. Nu doresc nimănui să treacă prin asta, așa că vă rog să aveți grijă de voi pe perioada sarcinii!
Mă pregătisem pentru cezariană, nu pentru ce a urmat după…
Din cauza faptului că bebelușul se afla în malprezentație (poziție defectuoasă a fătului), mai erau prezente trei fibroame de mai mult de 4 centimetri fiecare, iar fătul avea greutatea de 3.800 grame la 37 de săptămâni, am decis împreună cu medicul ginecolog cezariana, cea mai sigură cale de a naște. Oricum, luasem în calcul de la început cezariana, nu sunt cea mai bună prietenă cu durerea. Mi-am asumat tot ce urma să vină la pachet cu ea, deci vestea că nu voi putea naște natural nu m-a deranjat mai deloc.
Nașterea a decurs rapid, iar copilul de 4, 200 kg a fost perfect sănătos. Eu m-am simțit foarte bine după naștere. Nu știam că răul nu se terminase încă și că mai aveam de tras, deși suferisem atâtea luni.
Un miliard de întrebări și niciun răspuns de la nimeni
După naștere, am ajuns la ATI. Deși mi se spusese că voi sta douăsprezece ore sub supraveghere și apoi voi putea merge la bebe, am stat douăzeci și patru de ore. După patru ore de la operație, anestezia dispăruse. Deși aveam dureri groaznice, am încercat să mă mișc cât am putut de mult, însă în pat. Erau 15 persoane la ATI. Ne luaseră telefoanele, pe motiv ca nu avem voie cu ele acolo, așa că nu am putut nici măcar să îmi anunț familia că am născut, că suntem în regulă, și eu, și bebe. Stăteam efectiv și mă uitam în tavan… asta am făcut timp de 24 de ore.
Nu am avut voie să am niciun fel de bagaj la mine, doar o sticlă cu apă. Mă uitam pe tavan și îmi puneam un miliard de întrebări – Oare bebe ce face? De ce nu îl pot alăpta? De ce nu îmi spune nimeni cum este? Oare este îngrijit acolo unde e? Un miliard de întrebări și absolut nici un răspuns din partea nimănui.
Îți recomandăm să afli mai multe despre provocările vieții de părinte citind cărți de referință despre îngrijirea bebelușului. În ZYX Books găsești „Ghidul pentru alăptare”, de Dr. Jack Newman, și „Soluții blânde pentru somnul liniștit al bebelușilor și copiilor”.
Toate visele și bucuria mi-au fost spulberate
A doua zi, am ajuns în salon. Deși am născut într-un spital de stat, am optat pentru o rezervă, deoarece am preferat să fiu singură în cameră. Știm cu toții ce condiții precare de igienă sunt în spitalele de la noi, așa că am preferat să am baia mea proprie cât eram internată. Am așteptat cu nerăbdare să se facă ora 09:00, să merg să-mi alăptez bebelușul. Îmi simțeam deja sânii destul de plini și abia așteptam să iubesc puiul mic și să îl hrănesc cu lăpticul acela minunat.
Toate visele mele și bucuria mi-au fost spulberate când am ajuns la neonatologie. Bebe avea icter prelungit, o forma destul de agresivă, era letargic și hrănit continuu cu lapte praf. Mi-a fost atât de milă de el, știindu-l singur acolo de atâtea ore! Mai mult, când am văzut că este în starea aceea deplorabilă, am avut o cădere destul de urâtă.
Asistentele refuzau să mă cheme să-l alăptez
Programul de alăptare din maternitate se desfășura din 3 în 3 ore. La 06:00, 09:00, 12:00 și așa mai departe. Însă, de fiecare dată când mergeam să-l hrănesc, bebe era deja sătul și dormea, deci era imposibil de alăptat. Sânii meu explodau de lapte, iar bebe era hrănit cu lapte praf. Asistentele refuzau să mă cheme să îl alăptez când avea nevoie, deși asta m-ar fi ajutat și pe mine să îmi detensioneze sânii. Am fost pe punctul de a face furia laptelui. Patruzeci și opt de ore am tot strâns lapte în sâni. Nu mă puteam mulge, pentru că nu aveam pompă de sân. Și mă rugam la Dumnezeu de fiecare dată când mergeam la bebe să îl găsesc treaz și nemâncat.
Nu mi-a spus nimeni că pot să folosesc liniștită pompa, că va avea și bebe destul lapte să pape, așa am stat până efectiv nu am mai putut de durere și am cerut pompa de acasă. Rugam asistentele să mă cheme când plânge, nu m-ar fi deranjat nici dacă era noaptea, dar au refuzat vehement și agresiv. Mai ales noaptea, când mămicile nu aveau voie să meargă la alăptat! De ce? Nu știe nimeni…
În spital, alăptarea a fost un dezastru
Abia după 72 de ore de la naștere, l-am găsit pentru prima data pe bebe treaz și cu poftă de mâncare. Atașarea la sân a fost extrem de frumoasă, iar bebelușul, super mâncăcios. Am fost nevoită să stau 5 zile in spital, din cauza icterului prelungit, iar alăptarea a fost un adevărat dezastru. Abia așteptam să ajung acasă și să îmi răsfăț puiul, să îl am aproape de mine. Mi se pare crunt ca un bebeluș cu icter prelungit să stea departe de mama lui în primele zile de viață, hrănit de străini cu lapte praf, neavând nici măcar posibilitatea de a primi colostru din biberon. Nașterea a fost la Maternitatea Giulești. Spitalul este în regulă, condițiile sunt bune. Personalul este relativ de ajutor, dar foarte puțini sunt oameni cu adevărat, iar sistemul medical mai are ani mulți până să ajungă să fie de calitate.”
Cum a fost naşterea ta? Ai avut parte de experiența la care ai visat sau ai rămas cu amintiri triste? Dacă îți dorești să împărtășești povestea ta cu gravidele și mămicile din comunitatea Totul Despre Mame, trimite-o pe adresa [email protected]. Mulţumim!
Dacă ți s-a părut interesantă povestea acestei mame, îți recomandăm să citești și:
- „Nașterea la Giulești a fost o experiență minunată. M-a felicitat toată lumea, de la medic la infirmieră”
- Naștere traumatizantă la Maternitatea Giulești
- Naștere la 31 de săptămâni. „Mă plec în fața personalului maternității Giulești. Datorită lor, am azi o familie fericită!”
- Naștere la Giulești: „Doctorița de gardă mi-a spus să nu mai deranjez venind degeaba la spital”
- Naștere la Maternitatea Giulești. „Imediat ce am ajuns la spital, m-au băgat în sala de operație. Dacă mai întârziam, copilul se sufoca”
