Poveste de naștere în Brăila: „Am făcut accident vascular după naștere. Îi mulțumesc lui Dumnezeu că pot să îmi cresc copilul”

Theodora Fintescu, redactor
accident vascular cerebral după naștere
Astfel de cazuri sunt foarte rare și medicilor le este uneori greu să identifice cauzele.

Cititoarea noastră Raluca Negoiță ne-a trimis propria ei poveste de naștere în Brăila, o experiență frumoasă, care a fost, însă, umbrită, de un accident vascular cerebral după naștere. Acesta a făcut-o să stea departe de copil pentru câteva zile și să oprească alăptarea. Redăm povestea cititoarei noastre, așa cum a fost scrisă chiar de ea:

”Am născut natural, la finalul anului 2019, la maternitatea din Brăila, un băiețel sănătos și frumos, primul copil, o minune în viață noastră. Experiența nașterii propriu zise a fost în regulă, ceea ce m-a traumatizat s-a întâmplat după 12 ore de la naștere.

M-am internat pe 20 octombrie, undeva la ora 4 dimineata, întrucât toată noaptea avusesem dureri ce semănau, am crezut eu, cu durerile nașterii și întrucât în ultimele 2 săptămâni de sarcină mi s-a declanșat hipertensiune.

În săptămâna aceea fusesem deja internată pentru a fi  stabilizată (îmi dăduseră drumul cu 3 zile înainte, întrucât, cu tratament, tensiunea se reglase). Date fiind toate acestea, am decis că este mai bine să mă internez.

Travaliul în spital

La internare, surpriză! M-au dus la sala de nașteri, m-a consultat doctorul de gardă (doctorul meu nu era în spital, a venit a doua zi) dar nu eram de născut, doar se pregătea corpul pentru naștere, așa mi-au zis. Nu mi-au dat drumul acasă, m-au internat într-un salon pe secția de obstretică.

Toată ziua am avut dureri, dar nu puternice și mai ales erau haotice, nu aveau un tipar. În noaptea următoare, pe 21 octombrie la ora 2 am pierdut dopul gelatinos și mi s-a declanșat travaliul propriu zis, cu dureri din ce în ce mai dese și mai puternice.

Asistenta de gardă m-a ținut până dimineață pe secție, întrucât i s-a părut că încă nu sunt de naștere și nu are rost să mă ducă la sala de nașteri. Inclusiv dimineața, după monitorizare, mi-a zis că nu am nicio contracție deși eu aveam dureri mari și dese. Când a venit medicul meu la ora 9 și m-a consultat mi-a zis că am dilatație 5-6 cm și a cerut să fiu coborâtă la sala de nașteri.

De aici, totul a decurs relativ repede. Dureri mari, dar în aproximativ o oră și jumătate am dus pe lume o minune de băiețel de 3.100 g. După ce am stat câteva ore în salonul pentru lăuze, departe de bebe, m-au dus în salonul normal, unde mi-au adus și minunea.

„Am început să vorbesc stâlcit”

A fost totul minunat până la ora 23.00, când m-am trezit din somn cu o durere mare de cap, amețeală și amorțeală în mâna dreapta. Am mers la asistența de gardă, i-am zis că mi-e rău, mi-a luat tensiunea, care era bună și mi-a dat un calciu lactic, nedându-și seama ce am. A mers cu mine în salon și mi-a zis să încerc să dorm că sunt epuizată. Am adormit până dimineață, cu mici treziri să mă uit la bebe dacă e bine.

Dimineață mi-am dat seama că tot nu sunt bine. Mâna dreapta nu o puteam folosi cum trebuie și vorbeam un pic stâlcit. La ora 7 dimineața au chemat medicul de gardă, care nu și-a dat nici el seama ce am, și le-a spus asistentelor să îmi pună perfuzie cu vitamine.

Îți recomandăm să afli mai multe despre provocările vieții de mămică citind două cărți de referință despre alăptare și îngrijirea bebelușului, scrise de Dr. Jack Newman, respectiv Dr. William Sears. Îți propunem pachetul la preț special ”La început de drum”. Detalii AICI.

Accident vascular cerebral după naștere. Copilul a rămas în grija asistentelor

La ora 9.00, a venit medicul meu, care, după ce i-am zis simptomele, a decis să mă trimită cu Ambulanța la Neurologie să excludă un eventual AVC. La neuro au decis imediat să îmi facă RMN. Când m-au scos din aparat și au deschis ușa încăperii, în ușa era medicul meu ginecolog, care mi-a zis că trebuie să rămân aici, că bebe va rămâne în grijă asistentelor la maternitate pentru că am făcut un accident vascular cerebral (menționez că am 29 ani).

Am trăit șocul vieții mele. De aici au început să curgă multe lacrimi. Toată săptămâna am fost departe de bebe, lactația mi-au oprit-o întrucât iau tratament și la ora actuală și voi lua toată viață. Efectiv am simțit că cineva mi-a tăiat legătura aceea magică cu el. Norocul meu a fost că AVC- ul a fost minor, n-am rămas cu sechele mari și m-am recuperat repede. Într-o săptămâna am fost acasă la bebe, pentru că soțul l-a luat acasă după câteva zile când i-au dat drumul din maternitate.

Suspiciune de trombofilie

Menționez că mi-am făcut în sarcină toate analizele date de medic, am urmărit cu același medic sarcina, nu am avut alte probleme până mi s-a declanșat tensiunea. Nu cunosc încă cauza exactă a AVC-ului, mi-am făcut toate investigațiile ulterioare. E posibil să am trombofilie (nu am știut, nimeni nu mi-a recomandat să fac analiza aceasta în sarcină), dar trebuie repetată încă o dată analiza că să fiu sigură.

Nu blamez nici un medic sau asistență, poate ar fi fost și mai bine să mi se acorde primul ajutor repede, să își dea seama ce am atunci, nu după aproape 10 ore, să mi se recomande analiza pentru trombofilie din timpul sarcinii. Dar acum toate astea nu mai contează. Important e să fim bine cu toții pe viitor.

Acest accident cerebral vascular după naștere nu trebuie să sperie gravidele

Nu vreau să sperii nici o viitoare mămică cu povestea mea, cazuri ca ale mele sunt foarte rare, așa cum spun și medicii. Cu toate că am trecut prin tot ce am trecut, mă bucur că am mai primit de la Dumnezeu o nouă șansă la viață, o șansă sa fiu bine să pot să îmi cresc copilul.

Din fericire, m-am recuperat complet. La acest moment, nu cred ca voi mai face alt copil vreodată. În fapt, și medicii m-au sfătuit să nu mai fac, întrucât riscurile sunt mari, dar, bineînțeles, alegerea este a mea”.

Cum a fost naşterea ta? Ai născut natural sau prin cezariană? A fost momentul naşterii aşa cum ai visat tu sau ai rămas cu amintiri triste? Povesteşte-ne cum a decurs momentul în care puiul tău a venit pe lume, în aproximativ 1000 de cuvinte, trimite-ne textul tău la adresa contact@totuldespremame.ro, cu titlul POVESTE DE NAȘTERE şi, dacă este selectat, va apărea la această rubrică. Dacă ai şi câteva fotografii din maternitate sau din primele voastre zile împreună, ne-am bucura tare să le vedem şi să le publicăm odată cu articolul! Mulţumim!

Dacă ți s-a părut interesantă această poveste a mămicii care a făcut accident vascular cerebral după naștere, te invităm să citești și:

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa