Un studiu arată de ce un făt declarat mare în urma ecografiei nu ar trebui să fie neapărat o indicație de cezariană
Socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg, spune o vorbă. La fel, se pare că nici măsurătorile ecografului nu se potrivesc mereu cu cele din sala de naștere. De unde și unele indicații de cezariană inutile.
Am două cunoștințe ce urmează să nască în următoarele luni. Ambele cu indicație de cezariană. Una pentru că ar fi, chipurile, prea „îngustuță”, după cum s-a exprimat medicul care îi urmărește sarcina, cealaltă pentru că fătul ar avea peste patru kilograme (făt macrosom). Ambele destul de supărate, pentru că și-ar fi dorit o naștere vaginală.
Totuși, niciuna dintre ele nu va risca acum să nască altfel decât prin cezariană. Pentru că, într-adevăr, în cazul în care copiii sunt prea mari, riscurile pentru mamă și făt nu sunt deloc de ignorat.
Citește și: 4 lucruri care te ajută să scapi de frica de naștere
Și totuși…
Totuși, potrivit unui studiu recent, de cele mai multe ori un copil declarat prea mare pentru a fi născut vaginal nu este, de fapt, chiar atât de mare precum se anticipase. Mai exact, doar una din cinci femei cărora li se spune că au un copil prea mare pentru o naștere vaginală chiar dă naștere unui copil cu o greutate mai mare de patru kilograme.
Ceea ce înseamnă că, din cinci cezariene realizate din cauza unui presupus făt prea mare, patru sunt inutile, explică Dr. Erika R. Cheng, coordonatoarea studiului. În plus, atrage ea atenția, doar faptul că mamei i se spune că va naște un copil „prea mare” poate să ducă într-un final tot la cezariană sau la alte intervenții medicale în timpul nașterii, din cauza stresului suplimentar al mamei ce duce deseori la oprirea travaliului.
Recomandări internaționale
Un alt lucru cert este că, de ceva vreme deja, Colegiul American al Medicilor Ginecologi și Obsetricieni a stabilit că suspiciunea unui “făt prea mare” nu este suficientă pentru a indica cezariana în defavoarea nașterii vaginale, în special înainte de 39 de săptămâni de sarcină.
De altfel, și într-un ghid emis de Ministerul Sănătății, este menționat că „se recomandă medicului să nu efectueze operaţia cezariană în scop profilactic, pentru a preveni complicaţiile naşterii la pacientele nondiabetice cu suspiciune ecografică de făt macrosom. Estimarea greutăţii fetale nu este certă, iar marea majoritate a nou-născuţilor cu greutate de peste 4.500g nu prezintă DU“. DU, adică distocie umerală, una dintre marile riscuri la nașterea unui copil ce are peste patru kilograme.
Dar, deși incidența de distocie umerală este mică (potrivit mai multor studii, de doar 0,2-3% din nașteri), din păcate riscul nu poate fi anticipat. Complicaţiile perinatale materne și fetale asociate cu distocia umerală sunt importante: morbiditatea maternă este mare, în timp ce paralizia de plex brahial (PPB) apare și ea frecvent la copiii cu DU.
Cu alte cuvinte, riscurile în cazul unui făt mare, de peste patru kilograme, nu trebuie ignorate. Dar cezariana nu ar trebui să fie prima opțiune în acest caz, potrivit recomandărilor internaționale ale specialiștilor.
Nu doar mărimea contează
Ceea ce ar mai fi important de menționat este că înălțimea unei femei, lățimea șoldurilor sau greutatea ei nu au nimic de-a face cu cât de ușor sau greu va naște. Oasele bazinului mamei sunt unite între ele prin ligamente şi sunt acoperite de muşchi, ceea ce în mod normal face ca pelvisul să fie o structură relativ rigidă. În sarcină însă, hormonii fac ca aceste ligamente să devină mai slabe, pentru a face loc uterului în creştere. În timpul travaliului, ligamentele se slăbesc şi mai mult, pentru a permite copilului să treacă.
La fel, există și alte lucruri mai importante în momentul nașterii decât greutatea copilului. Cum ar fi modul în care este poziționat fătul, modul în care se angajează pe canalul de naștere, cât de relaxată este mama, iar lista ar putea continua. Deci doar mărimea (presupusă) a fătului nu ar trebui să fie mereu doar ea singură o indicație de cezariană.