Voi ați accepta ca tatăl copilului să asiste la naștere? Eu am acceptat și am trăit împreună pe deplin această experiență.
În majoritatea țărilor civilizate, tatălui nu numai că îi este permis să asiste la naștere, ba este chiar încurajat. În timpul orelor de educație prenatală la care de obicei participă și viitorii tătici, este descrisă în amănunt nașterea, iar acestora li se explică că un asemenea moment unic nu trebuie ratat pentru nimic în lume.
Citește ”Cartea Bebelușului”, de dr. Sears, și află tot ce trebuie să știi despre nevoile micilor oameni. Aceasta este disponibilă AICI.
În România, teoretic, este permis accesul taților în sala de naștere. Practic, nimeni nu prea încurajează acest lucru, nici mamele, nici medicii și nici măcar tații.
Cum am trăit împreună experiența nașterii?
În timpul primei sarcini, am vorbit adesea cu soțul meu despre momentul nașterii. El și-a manifestat încă de la începutul sarcinii dorința de a asista la naștere.
La acel moment nu știam cum voi naște, însă perspectiva în care eu aș fi stat pe acea masă numită sugestiv ”capră”, schimonosită de durere, transpirată, despletită, cu picioarele în sus, zbierând și urlând până va cădea faianța de pe pereți, nu mi se parea deloc feminină. Mă gândeam că după ce soțul meu mă va vedea într-o asemenea postură, probabil multă vreme mă va primi cu milă și cu un oarecare dezgust asociat imaginii ce i se va fi întipărit pe retină.
Așa că, atunci când el spunea că vrea să fie cu mine în sala de nașteri, dădeam din cap și spuneam ”mai vedem noi”. El a ținut morțiș să filmeze nașterea, lucru care mi se părea și mai greu de imaginat.
Însă, încet, încet m-am obișnuit cu ideea și am început să gândesc că nu aș putea să-l privez de această experiență pe care și-o dorește. Mai mult decât atât, am contribuit împreună la crearea acelui copil și era cumva datoria amândurora și ni se cuvenea amândurora să participăm la nașterea bebelușului nostru.
Așa că i-am adus la cunoștință medicului dorința noastră. La început părea că nu ar fi nici o problemă și chiar s-a bucurat să vadă un tătic atât de implicat.
În ultimele zile de sarcină, medicul a decis că voi naște prin cezariană, ceea ce complica puțin lucrurile. Prezența tatălui în sala de operație, într-un mediu steril nu era chiar de dorit. Dar pentru că am insistat foarte mult, s-a aprobat. Am cerut aprobare inclusiv la directorul spitalului pentru a filma nașterea și, trebuie să recunosc că dacă nu am fi avut o pilă bună din partea medicului meu care era una dintre cele mai apreciate doctorițe din spital probabil tatăl nu ar fi putut asista la naștere.
Minut cu minut, retrăiesc oricând experiența nașterii
În dimineața în care eram programată la operație, am venit amândoi la spital, soțul meu m-a așteptat pe hol până ce am fost pregătită, iar apoi a fost adus și el în sala de operație.
A fost îmbrăcat în haine sterile, i s-au pus mască, mănuși și a fost obligat să nu atingă absolut nimic. I s-a spus să stea cât mai departe cu camera de filmat și să nu pună prea multe întrebări ca să perturbe activitatea medicului.
Îmi amintesc doar că vorbeam cu doctorița care era aplecată asupra mea de câteva minute și la un moment dat am privit către soțul meu și am văzut că-i șiroiau lacrimile pe obraji. Imediat am auzit urarea: ”Să vă trăiască!” și am auzit plânsetul copilului.
Îmi mai amintesc că am auzit vocea medicului neonatolog care l-a rugat să stea de-o parte și să o lase să-și facă treaba. Soțul meu se dusese prea aproape cu camera și incomoda.
Iar ultimul lucru pe care mi-l amintesc din sala de operație a fost blițul pe care l-am primit în ochi când mi s-a pus copilul pe piept. Era un cumul de emoții pe care chiar nu le pot descrie în cuvinte, erau lacrimile lui de fericire și vocea lui care spunea: ”Vezi cât e de mic? Vezi ce frumos e? Seamană cu noi, a primit nota 9, au spus că e sănătos. Îți mulțumesc, iubito!”.
Acum, ori de câte ori mă apucă nostalgia, mă uit la filmarea aceea căreia îi tremură imaginea din cauza emoțiilor soțului meu care nu putea filma clar. Ori de câte ori mă gândesc la copiii mei, mă uit în paralel la cele două filmări din timpul celor nouă nașteri. Am rămas cu niște amintiri minunate pe care nu le vom putea uita niciodată.
Ulterior, soțul meu mi-a spus că a fost unul dintre cele mai emoționante momente din viața lui și nu poate concepe gândul de a nu fi participat la nașterea copiilor săi.
Dacă ți s-a părut util acest articol, dă LIKE paginii noastre de Facebook, unde găsești și alte articole cel puțin la fel de interesante.
