Ca orice intervenție chirurgicală, cezariana implică și riscul unor complicații, iar una dintre acestea este hernia incizională, numită și eventrație. Obezitatea, dimensiunea inciziei, precum și ridicarea de greutăți după operație sunt factori care pot determina apariția acestei complicații. Într-un interviu acordat totuldespremame.ro, Dr. Ștefan Tucă, medic primar chirurgie generală cu supra-specializare în laparascopia avansată, explică în ce constă hernia incizională, care sunt complicațiile și ce trebuie să facă o femeie care constată că au apărut modificări la nivelul intervenției chirurgicale.
Această complicație a operației de cezariană poate să apară la scurt timp după intervenție sau chiar la câțiva ani după naștere. Semnalul de alarmă îl reprezintă apariția unei inflamații, însoțită sau nu de durere în zona afectată și de stări de greață. Tratarea acestei afecțiuni implică o nouă intervenție chirurgicală.
Totul Despre Mame: Ce este hernia și în ce situații apare?
Dr. Ștefan Tucă: O hernie apare atunci când un organ intern se exteriorizează printr-o slăbiciune a peretelui muscular al abdomenului sau a peretelui țesutului din jur. Numite și hernii ale peretelui abdominal, aceste hernii apar între zona inghinală și piept. În funcție de zona unde se produce slăbiciunea, există mai multe tipuri de hernii, precum hernia inghinală, hernia femurală, hernia ombilicală, hernia incizională sau hiatală. Unele hernii sunt mai frecvente, altele mai puțin frecvente.
Totul Despre Mame: Care sunt simptomele unei hernii post-operatorii?
Dr. Ștefan Tucă: Hernia postoperatorie, numită și eventrație sau hernie incizională, este o protuberanță care apare la nivelul inciziei postoperatorii din cauza deteriorării peretelui abdominal la acest nivel. O întâlnim în cadrul operațiilor deschise, așa cum este și cezariana.
În funcție de dimensiunile acesteia, cel mai vizibil semn este umflarea abdomenului. Practic, la nivelul inciziei, persoana poate observa o umflătură, care poate fi reductibilă, adică organul herniat poate fi împins înapoi, sau ireductibilă. Există și cazuri când umflătura este mai greu de observat, mai ales în poziția culcat, cand umflătura se retrage. Hernia incizională se poate prezenta cu durere în zona afectată, iar în unele cazuri durerea poate fi însoțită și de stări de greață și vărsături.
Totul Despre Mame: Cât de frecventă este hernia post cezariană?
Dr. Ștefan Tucă: Incidența herniei incizionale în urma operației de cezariană nu este cunoscută cu exactitate, există însă estimări în funcție de studii. Potrivit unora dintre aceste studii, incidența herniei în urma operației de cezariană este până la 5-6%. În alte studii, cu o durată de urmărire de 10 ani după nașterea prin cezariană cu incizie transversală, riscul general de apariție a unei hernii incizionale a fost de 2 la 1000 de nașteri. Vorbim, așadar, de o incidență scăzută.
Totul Despre Mame: Care sunt factorii de risc?
Dr. Ștefan Tucă: O hernie incizională poate apărea la luni sau chiar ani după cezariană. Cezariana este o intervenție chirurgicală abdominală majoră și îngrijirea postoperatorie este cea care decide cum se va vindeca incizia și cât de repede. Factorii de risc care pot duce la apariția unei hernii post-cezariene sunt ridicarea de greutăți sau orice altă activitate care pune presiune pe abdomen, înainte ca incizia să fie vindecată. Obezitatea, precum și mărimea inciziei sunt alți factori de risc.

Totul Despre Mame: Cum se pune diagnosticul în acest caz?
Dr. Ștefan Tucă: În cazul unei hernii a peretelui abdominal, diagnosticul se realizează în urma examinării fizice și a anamnezei. De obicei, hernia poate fi simțită sau chiar văzută. În unele cazuri, poate fi necesară o tomografie computerizată sau o ecografie abdominală.
Totul Despre Mame: În ce constă tratamentul?
Dr. Ștefan Tucă: Pentru a repara defectul herniar, este necesară intervenția chirurgicală, asta deoarece herniile peretelui abdominal nu se rezolvă de la sine. În timpul operației, care în unele tipuri de hernii se poate realiza pe cale laparoscopică, se repoziționează organul herniat și se închide defectul parietal cu o plasă chirurgicală. Plasa poate fi absorbabilă sau neabsorbabilă.
Totul Despre Mame: Cum decurge recuperarea în cazul herniei apărute după cezariană?
Dr. Ștefan Tucă: Fiind o problemă de sănătate care poate apărea tardiv și care se mărește în timp, nu se poate vorbi despre recuperare în contextul cezarienei. Recuperarea chirurgicală însă este aceeași ca la celelalte tipuri de intervenții chirurgicale și presupune evitarea efortului fizic, în funcție de recomandările medicului chirurg.
Totul Despre Mame: Ce complicații poate avea această afecțiune?
Dr. Ștefan Tucă: Hernia incizională poate duce la obstrucția intestinală și strangulare. O hernie strangulată poate cauza moartea țesuturilor din intestin. Această complicație necesită intervenție chirurgicală urgentă, deoarece poate pune viața în pericol.
Herniile mici care nu sunt operate tind să devină mai mari în timp. Atunci când o hernie crește în dimensiuni, poate cauza umflături și dureri în abdomen și, în cele din urmă, devine ireductibilă. Herniile ireductibile pot duce la obstrucție intestinală, care poate duce apoi la o hernie strangulată.
Totul Despre Mame: Ce rată de recidivă poate avea?
Dr. Ștefan Tucă: Dacă operația este efectuată corect și dacă se respectă recomandările medicului chirurg, riscurile ca hernia să recidiveze sunt destul de mici; cu toate acestea, o rată a recurenței poate varia de la 5 la 20%, în special la pacienții care au în istoric o altă operație pentru hernie.
Când se recomandă nașterea prin cezariană
Există o serie de situații în care medicul poate recomanda nașterea prin cezariană. Uneori, aceasta este necesară din cauza unor probleme preexistente ale mamei, alteori din cauza unor urgențe apărute în timpul travaliului sau chiar înainte. Iată câteva situații:
- Travaliul nu progresează normal. Travaliul care nu progresează (distocie de travaliu) este unul dintre cele mai frecvente motive pentru o cezariană. Problemele cu progresia travaliului includ prima etapă prelungită (dilatare prelungită sau deschidere a colului uterin) sau a doua etapă prelungită (timp prelungit de împingere după dilatarea incompletă a colului uterin).
- Copilul este în suferință. Preocuparea cu privire la modificările bătăilor inimii fătului ar putea face ca cezariana să fie cea mai sigură opțiune.
- Copilul se află într-o poziție neobișnuită. O cezariană este cea mai sigură modalitate de naștere atunci când copilul nu se află în poziția optimă nașterii naturală, iar medicul nu reușește, prin manevre specifice, să îl poziționeze corespunzător.
- Sarcină multiplă. Cezariana ar putea fi necesară în cazul unei sarcini cu gemeni sau tripleți , mai ales dacă travaliul se declanșează prematur sau dacă feții nu se află în poziții care să permită nașterea naturală.
- Probleme cu placenta. Dacă placenta acoperă deschiderea colului uterin (placenta previa), se recomandă cezariana.
- Prolapsul cordonului ombilical. Cezariana poate fi recomandată dacă o buclă de cordon ombilical alunecă prin colul uterin în fața bebelușului.
- Diverse probleme de sănătate ale mamei sau ale fătului.
- Există un blocaj. Un fibrom mare care blochează canalul de naștere, o fractură pelvină sau un făt cu hidrocefalie severă pot fi motive care să impună cezariana.
- Existența unei cezariene anterioare recente sau a unei alte intervenții chirurgicale pe uter.
Riscurile cezarienei pentru mamă și copil
Ca și alte tipuri de intervenții chirurgicale majore, cezariana prezintă riscuri. Riscurile pentru mamă includ:
- Infecţie. După o intervenție, ar putea exista riscul de a dezvolta o infecție a mucoasei uterului (endometrită), în tractul urinar sau la locul inciziei.
- Pierderi de sânge. O cezariană poate provoca sângerări abundente în timpul și după naștere.
- Reacții la anestezie. Sunt posibile reacții la orice tip de anestezie.
- Cheaguri de sânge. Cezariana poate crește riscul de apariție a unui cheag de sânge în interiorul unei vene profunde, în special la nivelul picioarelor sau pelvisului (tromboză venoasă profundă). Dacă un cheag de sânge ajunge la plămâni și blochează fluxul de sânge (embolie pulmonară), poate pune viața în pericol.
- Leziune chirurgicală. Deși rare, leziunile chirurgicale ale vezicii urinare sau intestinului pot să apară în timpul unei cezariene.
- Riscuri crescute în timpul sarcinilor viitoare. Operația crește riscul de complicații într-o sarcină ulterioară și în alte intervenții chirurgicale. Cu cât sunt mai multe cezariene, cu atât sunt mai mari riscurile de placenta previa și o afecțiune în care placenta devine atașată de peretele uterului (placenta accreta).
- Riscul de ruptură uterină în cazul unei nașteri naturale ulterioare.
Riscurile pentru bebeluși includ:
- Probleme de respirație. Bebelușii născuți prin cezariană programată sunt mai susceptibili de a dezvolta o problemă de respirație care îi face să respire prea repede timp de câteva zile după naștere (tahipnee tranzitorie).
- Leziuni chirurgicale. Deși rare, în timpul intervenției chirurgicale pot apărea tăieturi accidentale pe pielea copilului.