Dacă te întrebi ce ai voie să mănânci după cezariană pentru ca recuperarea să fie ușoară și să nu ai probleme cu tranzitul, trebuie să știi că opțiunile nu sunt foarte variate, dar nici regimul nu e unul îndelungat. Este important să îl respecți, pentru că altfel poți avea dureri și disconfort abdominat, care se va suprapune peste cel provocat de operația în sine.
Despre alimentele permise după cezariană am stat de vorbă cu doctorul Andreas Vythoulkas, medic specialist obstetrică-ginecologie, cu supraspecializare în infertilitate.
Reguli de alimentație înaintea operației
Dacă intervenția este una planificată, există câteva recomandări importante pe care trebuie să le respectați:
- în ziua de dinaintea intervenției să se consume mai multe lichide, deoarece în timpul operației se va pierde o cantitate mai mare de sânge decât în cazul nașterii vaginale (cam de două ori mai mult);
- viitoarea mamă să nu consume alimente solide cu 8 ore înaintea intervenției, mai ales daca se va folosi anestezia generală;
Pe durata anesteziei generale nu mai există reflex de înghiţire, iar dacă îţi vine să verşi, poţi „aspira” lichid gastric în plămâni, ceea ce declanşează pneumonie „de aspiraţie”. Înaintea sedării, anestezistul îţi va da să bei o soluţie de tamponare a secreţiei acide din stomac, protejând astfel plămânii în cazul unei aspiraţii accidentale.
După procedură, din cauza intervenției în sine și a efectului anestezicului, tranzitul intestinal este mult încetinit față de funcționarea sa normală, sau, altfel spus alimentele nu vor putea fi eliminate ușor. Digestia normală se va relua abia după câteva zile.
Ce ai voie să mănânci după cezariană? Dieta în primele trei zile
În primele 24 de ore, lăuza nu poate consuma altceva în afară de ceaiuri neîndulcite – de preferat cele care stimulează declanșarea lactației: chimion, fenicul, anason, și apă plată. Hrănirea se va face intravenos, astfel că nutrienți importanți vor ajunge în organism și vor ajuta la recuperarea femeii. Este foarte important, de asemenea, să se elimine gazele intestinale pentru a preveni balonarea, de multe ori dureroasă pentru un abdomen care a trecut printr-o operație.
Începând cu a doua zi, se recomandă consumul de supă limpede, strecurată, din următoarele legume: morcov, țelină, pătrunjel, păstârnac, ardei gras, dovlecel și foarte puțină sare. La prepararea supei nu se folosesc legume care balonează, cum sunt cartoful, ceapa sau fasolea!
Dacă gazele au fost eliminate, lăuza poate consuma și legumele din supă. De asemenea, în această a doua zi, se poate consuma și un iaurt cu un conținut redus de grăsime.
Din a treia zi, în alimentația mamei vor fi incluse și alimente solide, precum brânza de vaci pasteurizată și slabă, carne de pui fiartă.
Ce ai voie să mănânci după cezariană, mai exact după 3-4 zile
Regimul obișnuit se reia în 3-4 zile de la intervenția chirurgicală și este important să cuprindă alimente bogate în fibre, ce facilitează tranzitul intestinal, proteine de bună calitate ce se regăsesc în carnea slabă de pește sau de curcan ori pui și multe lichide fără adaos de zahăr, ce vor contribui la eliminarea cât mai rapidă a medicamentelor administrate intra și post operator, multe dintre ele analgezice.
Este foarte important ca digestia să se facă ușor, iar tranzitul intestinal să se reia cât mai curând.
Constipația după cezariană. Soluții.
Din cauza anesteziei şi a operaţiei la care a fost supusă mama, activitatea intestinală este temporar încetinită.
- În primele 24 de ore de la intervenţie este bine să bei numai lichide fără zahăr.
- A doua zi este recomandată tot o dietă uşoară, lichidă, compusă din compoturi sau iaurturi.
- Din a treia zi vei putea mânca aproape normal, încercând să eviţi alimentele care te balonează sau te constipă.
- Nu uita să mănânci echilibrat – proteine, fibre şi multe lichide.
- Ca după orice operaţie abdominală, în primele 2-3 zile vei avea dureri provocate de gaze.
- Mişcarea te va ajuta foarte mult în acest sens, grăbind reluarea tranzitului şi eliminarea gazelor.
- Dacă nu ai reuşit să ai scaun după câteva zile, încearcă nişte supozitoare cu glicerină.
Regimul alimentar după cezariană continuă pe o perioadă 2-3 săptămâni. Se recomandă evitarea băuturilor carbogazoase, a alimentelor prăjite și care balonează, a grăsimilor, a afumăturilor, a alimentelor picante, a murăturilor și a dulciurilor. De asemenea, anumite alimente afectează în mod negativ lactația și care ar putea da colici bebelușului, motiv pentru care mămica va trebui să țină cont de recomandările medicului de familie/pediatru.
Ce trebuie să știi ca proaspăt mămică
- Majoritatea bebelușilor au gaze, pot fi agitați după ce sug și multe mame se întreabă dacă nu cumva dieta lor le produce aceste stări. Răspunsul? Foarte puțin probabil!
- Cercetările arată că proporția sugarilor care sunt alergici la ceva din laptele matern este cu puțin peste 1%.
- Semne de alergie la o componentă a laptelui: erupții cutanate, vărsături excesive, prezența firișoarelor de sânge în scaun sau congestie persistentă.
- Dacă bebelușul tău are o intoleranță alimentară este posibil să prezinte simptome precum: iritabilitate sau plâns după ce a fost pus la sân, reflux și scaune „explozive”, tendința de a-și duce genunchii spre piept.
- La orice semn de îngrijorare, mergi cu copilul la un consult pediatric. Medicul te va sfătui să oprești pentru o perioadă consumul unui aliment și să-l reintroduci după câteva săptămâni, urmărind cu atenție reacția copilului.
- Asigură-te că dieta ta când alăptezi conține suficient calciu, deoarece alăptarea reduce rezervele din organism. Consumă patru porții de produse lactate pe zi, cum ar fi lapte, iaurt, brânză sau produse fără lactate, inclusiv nuci, tofu, semințe de susan și legume verzi cu frunze. O porție este de aproximativ o jumătate de cană de legume verzi sau o bucată mică de brânză de 50 g (1,5 oz).
- Încearcă să ții un jurnal alimentar: scrie în el tot ce mănânci sau bei când alăptezi și simptomele bebelușului, acest lucru te va ajuta să identifici anumite tipare.
- Contrar credinței populare, berea nu mărește cantitatea de lapte produsă de o mamă. Mai degrabă, alcoolul are ca efect reducerea producției de lapte. Orzul conținut în bere, însă, ar putea stimula secreția de prolactină, un hormon care joacă un rol în alăptare. Cu toate acestea, drojdia de bere nu ar avea acest efect.
- Vitamina D este esențială în timpul alăptării și este vitală în primul an de viață al copilului tău. Este importantă pentru a avea oase sănătoase, atât tu, cât și bebelușul, iar expunerea la soare v-o oferă în cea mai mare parte. Dacă locuiți într-un loc cu puțină lumină solară, mai ales iarna, este posibil ca aportul de vitamina D să nu fie suficient, de aceea este recomandat să iei suplimente. Solicită sfatul medicului tău. Mai multe despre prevenirea rahitismului la copii poți descoperi în studiul efectual de Institutul de Ocrotire a Mamei și Copilului aici.
Uită de miturile pe care le-ai tot auzit și citește singura carte cu informații actualizate despre tot ce trebuie să faci imediat după naștere: „Ghidul pentru alăptare” al celebrului medic Jack Newman. Recuperarea după cezariană depinde destul de mult și de regimul tău alimentar din primele săptămâni, iar dr Newman îți va dezvălui toate secretele în cartea sa!