Semne că naști în curând. 7 indicii la care să fii atentă

Andreea Popa
semne că urmează să naști

Cu siguranţă, fiecare femeie are o poveste diferită din ziua în care a intrat în travaliu. Semnele care precedă nașterea nu sunt întotdeauna foarte clare, iar unele pot fi chiar înşelătoare. Totuşi, există câteva lucruri care îţi pot oferi măcar un indiciu că în curând îţi vei ţine puiul în braţe.

Aşa cum spuneam, există câteva semne că naşti în curând. Doar că nu imediat, ci în următoarea săptămână, sau poate chiar lună.

Dintre semnele care anunţă naşterea în viitorul apropiat, 5 sunt mai uşor de identificat.

Semne că naști în curând. Poţi, în sfârşit, respira!

Fătul coboară în cavitatea pelviană iar tu poţi, în sfârşit, să respiri cu mai multă uşurinţă, deoarece presiunea asupra diafragmei scade. Este posibil ca cei din jur să remarce că „ţi-a coborât burta” şi să te sfătuiască să mergi la doctor. Totuşi, faptul că bebeluşul îşi schimbă poziţia şi se îndreaptă către pelvis nu înseamnă că vei naşte imediat. Ci doar că mai este foarte puţin timp. Cât exact, depinde de fiecare organism în parte. Unele mame povestesc că burta „le-a coborât” cu o lună înainte de naştere (mai ales în cazul femeilor aflate la prima sarcină), în timp ce altele spun că fătul s-a poziţionat pe pelvis cu doar câteva ore înainte de începerea travaliului (în special la multipare).

Semne că naști în curând. Pierzi dopul gelatinos

Dopul gelatinos (cervical) se pierde în momentul în care cervixul începe să se dilate, însă până la naştere mai pot trece câteva zile sau chiar săptămâni. Totuşi, e un semn clar că organismul tău se pregăteşte de naştere. Uneori însă, acest dop cervical nu se elimină tot odată, adică chiar sub formă de „dop”, ci treptat, fiind astfel confundat cu o secreţie vaginală mai abundentă, normală în ultimele săptămâni de sarcină. Dopul gelatinos este o acumulare de mucus cervical care „sigilează” cervixul pe perioada sarcinii, pentru a împiedica pătrundere microorganismelor în uter.

Semne că naști în curând. Scurgeri de sânge pe lenjerie

Odată cu dilatarea cervixului, ai putea să descoperi pe lenjeria intimă şi mici firişoare de sânge. Nu te panica, deoarece este tot un semn că în curând vei naşte. Pe măsură ce cervixul se subţiază şi se dilată, au loc ruperi ale capilarelor, de unde şi firişoarele de sânge care pot însoţi secreţiile vaginale mai abundente.

Semne că naști în curând. Crampe şi dureri de spate

Cu câteva zile sau chiar săptămâni înainte să naşti, este foarte posibil să ai tot mai des crampe asemănătoare cu cele pe care le simţeai înainte de ciclul menstrual, însoţite de dureri de spate şi iritabilitate. În plus, ar putea apărea şi dureri în zona osului pubian.

Semne că naști în curând. Diaree

Corpul tău se pregăteşte de naştere şi, aşa cum muşchii uterului încep să se relaxeze, la fel o fac şi alţi muşchi din corp. Deci e posibil să te confrunţi şi cu diareea, dar acest lucru nu este un semn să o iei la goană înspre spital. Hidratează-te şi gândeşte-te că, până la urmă, oricât ar fi de neplăcut, este un semn bun.

Naști în curând, adică ACUM!

Cele două semne clare că ai intrat în travaliu sunt „ruperea apei” şi contracţiile regulate.

Semne că naști în curând. Ruperea membranelor

Numită şi „ruperea apei”, ruperea spontană a membranelor este un semn că îţi vei ţine foarte curând bebeluşul în braţe. Nu trebuie însă să te sperie momentul. În general, nu se întâmplă ca în filme, cu o găleată de apă care îţi ţâşneşte dintre picioare când ţi-e lumea mai dragă, la restaurant sau pe stradă. De cele mai multe ori, „apa se rupe” când stai întinsă. Şi nu trebuie să fie neapărat ca o izbucnire, ci poate fi un proces mult mai lent, prin scurgerea constantă de cantităţi mici de lichid amniotic.

Semne că naști în curând. Contracţii regulate

Ei bine, contracţiile sunt într-adevăr un semn că urmează să naşti. Acum! Totuşi, pe multe mame le pun în încurcătură celebrele contracţii false Braxton Hicks. Există însă diferenţe mari între ele. În primul rând, contracţiile din travaliu sunt regulate. Adică au loc la intervale regulate de timp, intervale care scad pe măsură ce travaliul progresează. În plus, contracţiile adevărate durează din ce în ce mai mult şi sunt din ce în ce mai dureroase, iar  schimbarea poziţiei nu ajută la ameliorarea durerii.

De aceea, este bine să-ţi notezi intervalul dintre contracţii şi cât durează fiecare, pentru a ştii dacă este alarmă falsă sau nu. În cazul în care contracţiile nu devin regulate, înseamnă că este alarmă falsă.

În general, la începutul travaliului, contracţiile pot fi la o distanţă de 20 până la 30 minute. Apoi, acestea se intensifică şi ajung să se repete la intervale mult mai scurte de timp.

În momentul în care contracţiile se repetă la intervale de aproximativ 5 minute, durează un minut iar acest „şablon” are loc deja de o oră (regula „511”), este momentul să îţi anunţi medicul şi să porneşti către spital, în caz că nu ai făcut-o deja. Urmează să îţi întâlneşti pentru prima oară bebeluşul.

Dacă ți s-a părut interesat acest articol despre semnele care arată că naști în curând, îți recomandăm să citești și:

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa