Naștere la Spitalul Municipal din București. Cadrele medicale din spitalele de stat sunt uneori adevărate oaze de speranță pentru gravide. Există însă în continuare practici rămase din perioada comunistă, respectiv asistența medicală în schimbul șpăgii. Este povestea de naștere a unei mămici din București, care a ținut să o împărtășească la adresa [email protected]. O redăm mai jos, cu toate momentele delicate așa cum numai o viitoare mămică le poate simți.
„Aşa am născut eu…
După o îndelungată așteptare, în 2015 am hotărât că este momentul să ne întregim familia. Eu, personal, îmi doream foarte tare un copil. Prin profesia mea educ copiii altor oameni, era momentul să-l am și să-l educ pe al meu. Minunat de repede a apărut vestea cea bună.
La recomandarea medicului de familie am mers la primul și apoi la toate controalele la clinica privată a unui obstetrician. Foarte bună alegere. Un medic care la prima vedere e rece și total insensibil, dar care s-a dovedit mai apoi extraordinar de empatic. Un medic care nu suportă să te vadă că suferi (clar, pe placul meu!).
Timp de 39 de săptămâni mi-a urmărit sarcina. Am făcut suficient de multe investigații. Nu am cheltuit zeci de mii de lei, așa cum auzisem. Și asta pentru că medicul meu are contract cu CASMB. Am plătit doar acele investigații care se plătesc și la stat. În săptămâna 39 m-a programat la cezariană. Mda..e o practică. Și mda.. mi-a convenit. Eu și durerea nu suntem surori de cruce, nici măcar cunoștințe.
Naștere la Spitalul Municipal. Ferestre luminoase si personal primitor
În ziua H, de dimineață, m-am întâlnit la Spitalul Municipal din București (sau Universtiar, cum mai este cunoscut) cu rezidenta medicului meu. Domnișoara mi-a făcut formele de internare. M-a condus până la camera de gardă iar mai apoi m-a dus în salonul postoperator. Acolo mi s-au făcut niște investigații și în foarte scurt timp (aproximativ ora 8:00) m-au chemat în sala de operații. Buuuuun, foarte bun chiar. Acolo, îmi amintesc și acum, m-a șocat lumina puternică ce intra pe niște ferestre uriașe. Sincer, amețită de emoții de toate felurile, mi s-a părut frumos. Mi s-a părut un loc primitor.
Sala era populată de mulți oameni. Fiecare avea treaba lui, dar toată lumea vorbea cu mine. Au reușit astfel să mă calmeze, dându-mi încredere că totul va fi bine.
Trebuie să spun că înainte de a opta pentru nașterea într-un spital public, auzisem zeci de mii de povești terifiante. Despre cum te lasă să te chinui, să suferi, să urli. Că trebuie să bagi bani prin toate buzunarele. Că nu se uită nici naiba la tine, și dacă o face careva o face doar ca să te sperie.
Așa că am mers acolo nu cu inima strânsă că nu mi-e felul, dar cu așteptări spre zero. Poate din acest motiv totul mi s-a părut spectaculos. Și nu mă refer la dotări, că nici nu mă pricep la săli de operație, dar nici nu am avut nevoie de investigații suplimentare (slavă sfinților).
Naștere la Spitalul Municipal. La un moment dat nu am fost bine, dar au remediat rapid
Ceea ce mi-a lăsat o impresie fantastică a fost echipa medicală. Oamenii care, wooow, erau OAMENI!!! S-au purtat de parcă mă cunoșteau de ani de zile. M-au încurajat. O doamnă, îmi amintesc că mi-a și cântat (nu mă încărcaseră de analgezice, deci nu visam 😉 ), m-au încurajat mereu să spun ce mă deranjează, ce mă supără. Mă întrebau mereu mereu dacă sunt bine. Și nu, la un moment dat n-am fost bine, dar au remediat rapid problema. Una dintre asistente mi-a spus, bănuind temerea mea, că totul se va termina cu bine. Am crezut-o pe cuvânt, oricum n-aveam altă variantă. Dar așa a și fost.
Singurul minus, medicul anestezist
Un mare minus și singurul de altfel, medicul anestezist. O cucoană spăgară. Dumneaei era adevărul din poveștile despre care citisem. Era pe bune, ea chiar aștepta spagă. În nebunia momentului eu uitasem de acest aspect. O asistentă mi-a făcut semn să merg după bani. Mda, o imagine apocaliptică, o femeie migniona cu ditamai burtoiul în față, alergând în disperare pe holurile spitalului. La întoarcere n-am mai nimerit sala. Oamenii de pe holuri mă îndrumau spre ieșire (nu știu de ce), iar eu le spuneam disperată că trebuie să întru în sală. În fine, am intrat ca o dementă în sală, dar mai dementă era anestezista care urla “unde e???” De mine vorbea.
Mă luase cu tremurat, se dusese tot zenul dat de restul echipei. Au venit două asistente, m-au pus să respir, mi-au zâmbit, mi-au vorbit pe un ton foarte calm. Ce să mai, m-au liniștit. Am semnat ce era de semnat și a urmat partea cu anestezia. În acest moment a intervenit un înger. Un om ca un înger. Un brancardier înalt cât ușa. Mi-a zis
-Hai mami. Te ajut eu!
Dar a spus-o în așa fel încât mi-a luminat creierul.
La postoperator, fără atenții și îngrijire decentă
În timpul operației mi-a scăzut foarte tare tensiunea și, evident, m-am simțit rău. Am reușit să bălmăjesc ceva și au remediat urgent situația. La 8:40 a venit pe lume o chestie mică, negricioasă și urlătoare. Era bine. Era a mea, deși mă puteau păcăli ușor, eram foarte high.
După operație am stat la postoperator până seara la 7. NU am dat bani, NU mi s-au pretins bani. Am fost îngrijită cum trebuie (am standarde joase, dar nu pe jos). În beția momentului, familia a plecat să petreacă. Deci nu au dat bani, iar eu, cu atâtea calmante ,nici nu funcționam ca să o pot face eu.
Naștere la Spitalul Municipal. Unde duce valul șpăgii
Lăsată dusă de vălul şpăgii, am insistat să înmânez 5 lei unei infirmiere care m-a mutat de la terapie intensiva în salon. PENIBIL moment. Femeia se uita cu milă la mine. Mi-a spus “hai să ne mutăm mai bine”.
PENIBIL a fost și momentul în care am vrut să dau spagă neonatologului care a venit să consulte copila. A plecat din salon cu spatele. 24 de ore mai târziu, rămasă singură cu un nou născut, m-a apucat disperarea. M-a găsit asistentă de la bebeluși cu ochii umflați de plâns.
-De ce nu ne-ați sunat?
-Ce să fac? Să sun unde? Să vina cine? Pe ce apăs? Apăs pe ceva????
-Da! Aveți aici în perete un buton…
Ahă, buton era, dar cine s-a gândit că și funcționează? Unde mă cred? La privat??
O altă asistentă mi-a oferit noaptea numărul ei personal de telefon. Motivul fiind că al lor cabinet se află departe de mine și ajung mai greu la mine. Apoi branula. Nu mi-au scos-o până la plecare. Dacă mă doare ceva și-mi trebuie vreun calmant?
Curățenie.. era. Dar nu a venit nimeni în cele 2 zile să o întrețină. Aici este un minus.
Mi s-a spus că am avut noroc, de fapt nu e așa. Mi s-a spus că am văzut totul într-o lumină optimistă. Mi s-a spus că am avut noroc că n-am plecat eu sau copilul cu ceva infecție. Așa o fi, dar mie mi-a plăcut. Una peste alta păstrez o amintire plăcută. Poate altă dată am alt «noroc».”
Cum a fost naşterea ta? Ai născut natural sau prin cezariană? A fost momentul naşterii aşa cum ai visat tu sau ai rămas cu amintiri triste? Povesteşte-ne cum a decurs momentul în care puiul tău a venit pe lume, în cel mult 1.000 de cuvinte, trimite-ne textul tău la adresa [email protected], cu titlul POVESTE DE NAȘTERE şi, dacă este selectat, va apărea la această rubrică. Dacă ai şi câteva fotografii din maternitate sau din primele voastre zile împreună, ne-am bucura tare să le vedem şi să le publicăm odată cu articolul! Mulţumim!
