Naștere la Polizu. „O vedeam prima dată pe doctorița care m-a asistat. A fost extraordinară”

TOTUL DESPRE MAME
Naștere la Polizu. În maternitățile de stat, româncele nu au parte doar de experiențe neplăcute. Sunt unități medicale în care empatia și dedicarea cadrelor medicale sunt regula, iar viitoarele mămici au parte de experiențe foarte plăcute. Mai jos, găsiți o astfel de poveste de naștere, trimisă de o cititoare pe adresa [email protected], dovadă că nașterea naturală cu medicul de gardă, așa cum este de altfel normal, poate fi una excelentă. 
„Am hotărât să va scriu după ce am citit experientele destul de neplăcute ale unor mame care au născut la un spital de stat.
Experienta mea la un spital de stat este la polul opus. Am născut natural și am avut parte de tot sprijinul, atât din partea doctorului care m-a ajutat să nasc, cât și din partea întregii echipe medicale.
Am născut la Maternitatea Polizu din București. Din pacate, în dimineața în care mi s-a rupt apa, doctorul care mi-a urmărit sarcina nu era în București. Știam asta, pentru că, cu o seara înainte, fusesem la control. Nici un semn care să prevestescă nașterea de a doua zi.
Astfel, într-o dimineață caldă de noiembrie, la ora 8 a.m, am simțit cum mi s-a rupt apa. L-am trezit pe soț și mi-am sunat doctorița. Dânsa a fost cea care a vorbit la spital, a stabilit cu cine voi naște, m-a anunțat, iar din momentul în care am ajuns la camera de gardă în vederea internării, până am ieșit cu bebelușa din spital, totul a fost ok.

Naștere la Polizu. Avem indicație de naștere naturară din cauza unei boli de coagulare

Menționez că a fost prima naștere, habar nu aveam ce mă așteaptă. Din cauza unei boli de coagulare era indicat să nasc natural, și mai mult decât atât, fără anestezie epidurală.
Pentru a mă mai ajuta, asistentele mi-au pus niște calmante în perfuzie și periodic mă monitorizau atât pe mine, cât și pe bebelușa.
Pentru doamna doctor cu care am născut nu am decât cuvinte de laudă. Deși era prima data când mă vedea, a fost extraordinara. Blândă, dar ferma, m-a ghidat în permanență, a vorbit cu mine, m-a încurajat, a fost minunată!
A doua zi m-au mutat pe salon (am rămas în terapie intensivă pentru monitorizare aproximativ 24 de ore) și mi-au adus bebelușa. Pentru mai multa intimitate, mi-am luat o rezervă singură, contra cost.

„Am fost încurajată să alăptez deși la început a fost cumplit”

Asistentele de la Neonatologie mi-au aratat cum să atașez copilul la sân, mi-au arătat cum să spăl copilul, m-au încurajat să alăptez deși la început a fost cumplit. Nu se declanșase lactația, stăteam cu bebelușa la sân cu orele, beam ceaiuri și nimic. Astfel, era nevoie de supliment cu lapte praf. Cu toate acestea, am plecat cu fetița din spital alăptată exclusiv, iar eu în casa nu am avut niciodată o cutie cu lapte praf.
Ca și concluzie, dacă ar fi să mai nasc o dată, tot la Polizu aș merge. Tot personalul este foarte bine pregătit și ceea ce contează pentru o proaspătă mămică, tot personalul a dat dovadă de empatie și înțelegere.
Cu stima,
Ioana Păucuraru”

Cum a fost naşterea ta? Ai născut natural sau prin cezariană? A fost momentul naşterii aşa cum ai visat tu sau ai rămas cu amintiri triste? Povesteşte-ne cum a decurs momentul în care puiul tău a venit pe lume, în cel mult 1.000 de cuvinte, trimite-ne textul tău la adresa [email protected], cu titlul POVESTE DE NAȘTERE şi, dacă este selectat, va apărea la această rubrică. Dacă ai şi câteva fotografii din maternitate sau din primele voastre zile împreună, ne-am bucura tare să le vedem şi să le publicăm odată cu articolul! Mulţumim!

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa