Întrebări despre sarcină și naștere, pe care ți-e jenă să le adresezi

Iulia Mirică
intrebari gravida

Sarcina are multe efecte secundare ciudate, iar unele dintre ele le jenează pe viitoarele mămici. Nu ești singura căreia îi este rușine să îl întrebe unele lucruri pe medicul ginecolog. Ne-am gândit să îți prezentăm cele mai stânjenitoare subiecte pe care ai putea să le abordezi.

1. Voi elimina fecale în timpul nașterii?

Nu ar trebui să îți faci griji cu privire la eliminarea fecalelor în timpul fazei de împingere a bebelușului, pentru că nașterea nu este o performanță publică. Se poate întâmpla acest lucru, dacă intestinul este plin, deoarece rectul este sub uter, iar atunci când împingi pui presiune pe acea zonă. Nu uita că oamenii de la spital sunt acolo pentru a te sprijini și ajuta, iar personalul medical este conștient de demnitatea și viața privată a oamenilor.

2. Mi se va lărgi vaginul?

Răspunsul scurt este: nu. Vaginul este făcut să se întindă pentru a facilita nașterea, iar apoi se contractă înapoi la dimensiunea normală. Într-adevăr, vaginul are memorie musculară. Poți face exerciții Kegel, pentru a întări mușchii. Practic, vei încleșta acea zonă ca și cum ai reține un flux de urină, după care eliberezi. Fă aceste exerciții în seturi de câte 10, de patru până la cinci ori pe zi postpartum.

3. M-am îngrășat prea mult?

Acesta poate fi un subiect delicat, iar multe femei gravide se jenează să ceară detalii la o programare prenatală. Nu ar trebui să-ți fie teamă să discuți despre creșterea în greutate cu medicul tău, deoarece acesta este un aspect important al sănătății tale și a copilului.

4. Voi putea să îmi controlez vezica după sarcină?

Controlul vezicii urinare tinde să scadă după sarcină și naștere. Și, pe măsură ce se apropie termenul, este posibil să observi un control al vezicii urinare mai scăzut. Dar, de obicei, între șase săptămâni și trei luni, efectele acestea vor dispărea. Exercițiile Kegel ajută și în acest caz.

5. Pot răni copilul relațiile intime din timpul sarcinii?

Aceasta este o frică reală pentru partenerii multor femei gravide. De multe ori, au nevoie să audă doar că nu vor răni mama sau copilul.

6. De ce sunt relațiile intime mai dureroase după sarcină?

Odată ce ai născut, există o traumă care trebuie să se vindece. Nivelurile de hormoni se schimbă la femeile care alăptează, mai ales cele de estrogen, putând duce la probleme cu lubrifierea. Încearcă să utilizezi un lubrifiant în timpul actului sexual și oferă-i destul timp organismului să se adapteze după ce ai născut.

7. Este normal să am scurgeri în timpul sarcinii?

Hormonii unei femei gravide o iau razna. În plus, vei avea o creștere a fluxului sanguing la nivelul bazinului. Vei observa probabil o creștere constantă a scurgerilor, pe măsură ce sarcina progresează. Dar asigură-te că vorbești cu medicul tău, dacă scurgerile sunt dureroase, ai senzație de arsură, mâncărimi, miros ciudat sau sunt foarte apoase. Este posibil să ai o infecție sau să se fi rupt apa.

8. De ce am gaze și indigestie în timpul sarcinii?

Schimbările hormonale din timpul sarcinii scad eficiența sistemului gastrointestinal. Disconfortul poate începe cu grețuri și balonare. 85% dintre femei prezintă aceste simptome la începutul sarcinii. Acestea pot avansa la reflux de acid și indigestie, fiind procese normale.

9. Ce pot face pentru a-mi ușura problemele de digestie?

Pentru constipație, asigură-te că mănânci multe fibre, legume, fructe și bei multă apă. Pentru arsurile stomacale, mesele mai mici și mai frecvente te pot ajuta, precum și dormitul în poziție verticală, pe două perne. Evită alimentele acide și picante.

10. Ce se întâmplă dacă dorm în timpul travaliului?

Este posibil să nu știi când ți se rupe apa. Aceasta poate fi un firicel mic de apă sau un șuvoi. Multe femei cred că este vorba de scurgeri de urină. Dacă nu ești sigură, sună medicul. Dar când vine vorba de contracții în timpul travaliului activ, îți vei da seama cu siguranță.

Dacă ți s-a părut util acest articol, dă LIKE paginii noastre de Facebook, unde găsești și alte articole cel puțin la fel de interesante.

Te-ar mai putea interesa