8 sfaturi ca să-ți organizezi casa înainte să vină bebe

Cristina Călin, redactor
organizezi casa

Pe măsură ce se apropie momentul nașterii, vei simți nevoia să-ți organizezi casa cât mai bine pentru noul membru al familiei. În general, știi ce ai de făcut, dar sunt detalii la care de cele mai multe ori nu te gândești fie din cauza emoțiilor, fie din lipsă de experință. Iată 8 lucruri de care trebuie să ai grijă atunci când îți organizezi casa înainte să vină bebe, potrivit parents.com

Cu nou-născutul acasă. Cum supraviețuiești primei luni. 7 sfaturi pentru mamă

Testează siguranța casei. Chiar dacă ai impresia că mai este detul timp până când copilul tău va putea să cotrobăie prin casă, trebuie să știi că momentul acela îi ia prin surprindere pe majoritatea părinților. În primul rând va trebui să găsești un loc sigur, departe de privirea copilului pentru tot ce înseamnă substanțe chimice. Apoi, ai grijă de cabluri, de prize, de tot ce crezi că poate fi periculos pentru noul membru al familiei.

Pregătește-te pentru vizitatori. Poate mama ta sau altă persoană apropiată va veni să stea cu tine un timp după ce naști. Este bine să pregătești din timp locul unde va dormi. Trebuie să ai la îndemână așternuturi, prosoape, pernă, pilotă. Nu ar strica să ai în casă și produse de igienă pentru oaspetele tău.

7 motive pentru care e nesănătos să intri cu pantofii în casă

Identifică zonele periculoase. Germenii cei mai periculoși nu se află pe întrerupătoare sau clanțe, așa cum ai crede pentru că sunt cel mai des folosite. Zonele cele mai contaminate sunt chiuvetele, ștergarele de bucătărie, butoanele de la aragaz, bureții de vase și de baie, ușile de la frigider, suportul pentru periuțe de dinși, potrivit National Sanitation Foundation International. Cât timp ești în spital, amintește-i soțului tău să mai arunce o privire asupra lor și, dacă este cazul, să le mai curețe încă o dată. Ar fi bine să ai mereu la îndemână niște șervețele dezinfectante.

Aştepţi un copil şi vrei să-ţi reorganizezi casa? Iată costurile şi soluţia să le faci faţă!

Regândește spațiul din bucătărie. După nașterea copilului va trebui să te miști repede și să ai la îndemână obiectele care îți sunt cu adevărat necesare. Filtrul de cafea va fi prietenul tău, așa că trebuie să rămână, dar mașina de făcut pop corn sau alt aparat de acest tip nu-ți vor mai trebui. Înlocuiește-le cu sterilizatorul de biberoane, de exemplu. Nu uita să faci loc în sertare pentru cele necesare bebelușui: biberoane, tetine, ligurițe, cănuțe.

Să-ți organizezi casa înseamnă atenție la detalii

Cum să-ți izolezi fonic casa înainte de venirea bebelușului

Eliberează frigiderul. Chiar dacă la început bebelușul va fi alăptat exclusiv sau va bea lapte praf, tot va trebui să îi aloci și lui un spațiu în frigider. Vor fi momente când va trebui să depozitezi laptele praf. De asemenea, dacă ești norocoasă, va trebui să ai loc în frigider pentru mâncarea cu care vor veni la pachet vizitatorii. Înainte de toate, trebuie să dezinfectezi bine frigiderul. Poți folosi cu încredere oțetul alimentar pentru această operațiune.

Încă un coș de rufe. Ideal este ca în primul an, rufele copilului să fie spălate separat. Pentru a-ți ușura munca, ar fi bine să mai cumperi încă un coș, în care să pui hăinuțele folosite ale bebelușului. Este un mod foarte simplu să-ți organizezi casa astfel încât să ai mai mult timp pentru bebe sau pentru odihnă.

Cum să amenajezi casa pentru un bebeluș care merge de-a bușilea

Pregătește hainele. Înainte de a pleca la spital, ai grijă ca toate hainele pe care i le-ai cumpărat celui mic să fie gata de purtat. Taie toate etichetele care l-ar putea zgâria sau i-ar putea irita pielea, spală-le cu detergent special pentru hainele bebelușului, calcă-le și așează-le în dulap.

Pregătește-te pentru pete. Este bine să ai la îndemână un detergent sub formă de spray pe care să poți să-l pulverizezi oriunde va fi nevoie. Odată cu bebelușui pete de lapte, vomă sau urină vor apărea când nici nu te gândești și nu vei avea timp să le speli pe loc. Un detergent spray este perfect în asemenea momente. Îl împrăștii pe pată, pui la înmuiat obiectul pătat și îl poți spăla atunci când ai timp.

Casa în stil Montessori. Idei simple de amenajare

Dacă ți s-a părut util acest articol, dă LIKE paginii noastre de Facebook, unde găsești și alte articole cel puțin la fel de interesante.

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa