Sarcina după anticoncepţionale

Raluca Dumitrică
anticonceptionale-totul-despre-mame

Informaţii utile despre cum poţi avea o sarcină după întreruperea pastilelor anticoncepţionale

Dacă te numeri printre femeile care folosesc ca metodă contraceptivă pilulele anticoncepționale, iar acum îţi doreşti să rămâi însărcinată, iată ce trebuie să ştii despre sarcina după anticoncepţionale!

Indiferent dacă ai luat pastile anticoncepţionale foarte multă vreme sau dacă te afli sub protecţia lor doar de câteva luni, în cazul în care acum ţi-ai propus să renunţi la ele ca să îi faci loc în viaţa ta unui bebeluş nu neglija anumite aspecte, ca totul să se desfăşoare fără probleme.

Efectuează un set de analize

Primul pas pe care trebuie să-l faci este de să te asiguri că organismul tău este gata de un bebe. Ca sarcina să te găsească sănătoasă, specialiştii le recomandă femeilor care îşi propun să aibă un bebeluş efectuarea unui set de analize. Acesta ar trebui să conţină analize ginecologice şi de sânge şi o vizită la dentist. În urma acestor investigaţii medicale se va observa dacă suferi de boli cu transmitere sexuală sau de alte infecţii depistabile în secreţiile vaginale şi în culturile de col, de infecţii precum toxoplasmoza sau infecţia cu virusul citomegalic, rubeola, rujeola, dacă eşti anemică sau hipertensivă. În ceea ce priveşte vizita la stomatolog, ea este utila pentru a vedea dacă nu cumva ai nevoie de o radiografie urgentă sau de tratatarea unor probleme ce nu mai suportă amânare. Nu în ultimul rând, va fi efectuată o ecografie pentru observarea stării de funcţionare a aparatului reproducator.

Totodată, ca paşi preliminari, introdu în meniul tău zilnic un supliment de acid folic încă de dinainte de a stopa pastilele, urmând ca el să fie menţinut şi în lunile următoare, premergătoare sarcinii, ba chiar şi după ce rămâi însărcinată.

Nu te îngrijora în privinţa timpului

Dacă te-ai întrebat întotdeauna cât timp trebuie să treacă după întreruperea anticoncepționalelor pentru a rămâne însărcinată, află că nu foarte mult. Numărul lunilor în care te-ai aflat sub influenţa anticoncepţionalelor nu are legătură cu posibilitatea apariţiei sarcinii, pentru că ovulaţia ar trebui să revină la fel de rapid şi la femeile care au urmat tratamentul o durată mai mare de timp, dar şi la cele care au luat anticoncepţionale doar cateva luni. De aceea, unii specialişti sunt de părere că ai putea să încerci să rămâi însărcinată imediat după ce ai oprit pastilele şi după ce s-a terminat primul ciclu menstrual de după acestea.

Pentru că anticoncepţionalele, prin cantitatea de hormoni pe care o conţin, împiedică ovulaţia, hormonii dispar la câteva zile de la oprirea lor, lăsând „mână liberă” ovarelor. Acest lucru duce la reluarea funcţiei anterioare tratamentului cu anticoncepţionale, aşadar ovarele vor produce din nou foliculi şi va apărea ovulaţia. Dar pentru că fiecare femeie este diferită, în unele cazuri revenirea ovulaţiei se poate face nu imediat, ci după 2 sau 3 luni de la încheierea tratamentului.

Riscuri dacă rămâi însărcinată imediat după oprirea anticoncepţionalelor

Nu există niciun risc dacă rămâi însărcinată imediat după oprirea pastilelor anticoncepţionale. Aşa cum am precizat, hormonii vor dispărea la scurt timp de la întreruperea lor, aşadar urmele lor nu îşi vor face simţită prezenţa asupra unui posibil embrion.

Îți recomandăm și

Te-ar mai putea interesa