Cele mai comune proceduri de reproducere umană asistată

Ramona Dinescu
reproducere-umana-asistata-totul-despre-mame

Reproducerea umană asistată este soluția la care tot mai multe cupluri din România apelează

Inseminare artificială, FIV și ICSI sunt doar câteva proceduri ce pot transforma visul de a avea un copil într-o minunată realitate.

În ultimii ani, rata natalității în România a scăzut îngrijorător, unul dintre factori fiind tendința de a amâna cât mai mult aducerea pe lume a unui copil din motive sociale. Formarea unei cariere devine prioritară, achiziționarea unei locuințe și stabilitatea economică, sunt numai câteva condiții care împing vârsta de concepere a părinților peste pragul de 35 de ani, lucru care poate amenința într-o oarecare măsură fertilitatea.

Despre infertilitate

Pentru a afla cât mai multe informații despre infertilitate și tehnicile de reproducere umană asistată la care putem apela în astfel de cazuri, am stat de vorbă cu Dr. Ruxandra Dumitrescu, medic primar obstetrică-ginecologie, specialist în infertilitate. Astfel, am aflat că putem vorbi despre o problemă de infertilitate abia după ce un cuplu are la activ mai mult de 12 luni de încercări naturale de a concepe un copil, toate fără succes. În astfel de cazuri, cuplul merge la un specialist în infertilitate pentru a depista problema și în funcție de rezultatele testelor și analizelor recomandate se poate apela la una dintre procedurile de reproducere umana asistată. Trebuie menționat faptul că statistic, infertilitatea masculină afectează în aceeași măsură cuplurile care doresc să aibă un copil ca și infertilitatea feminină. De aceea, este important ca acestor analize și teste să fie supuși ambii parteneri.

În cazul femeilor, fertilitatea poate fi afectată de vârstă, greutate, stres sau consum excesiv de alcool sau tutun. La acestea se vor adăuga cauzele medicale, care sunt și ele destul de variate:

–          Afecțiuni ovariene (chisturi ovariene, sindromul ovarelor polichistice, distrofie ovariana, cancer ovarian, ovarite);

–          Endometrioza (implantarea în alte zone decât cea normală a celulelor endometriale);

–          Menopauza precoce (epuizarea timpurie a rezervei foliculare);

–          Fibromul uterin;

–          Afecțiuni ale trompelor uterine;

–          Infecții pelvine;

–          Anomalii congenitale ale organelor sexuale.

În cazul bărbaților, fertilitatea poate fi afectată de stres, obezitate, exces de tutun sau expunerea la căldură la căldură mare a zonei genitale. Există și situații medicale care pot duce la infertilitate precum:

–          Disfuncții sexuale (ejaculare precoce sau întârziată, impotență);

–          Infecții ale organelor reproducătoare;

–          Sperma slab calitativă (cantate sau mobilitate a spermatozoizilor reduse)

–          Afecțiuni cronice ce își pot pune amprenta și asupra asupra funcțiilor reproducătoare: tuberculoză, diabet zaharat, etc;

–          Disfuncții hormonale;

–          Afecțiuni testiculare (inflamația testiculelor, chisturi, varicocel);

–          Infecții genitale (clamydia, gonoree).

După depistarea exactă a cauzei de infertilitate, se va recurge, în funcție de situație la una dintre metodele de reproducere asistată.

Inseminarea artificială

Inseminarea artificială este cea mai simplă și neinvazivă tehnică de reproducere asistată și se apelează la ea, de cele mai multe ori, atunci când apar cazuri de infertilitate inexplicabilă. Este și cea mai puțin costisitoare și are o rată de succes de până la 20%.

Inseminarea artificială reprezintă introducerea spermatozoizilor în vaginul sau uterul femeii și este de mai multe feluri:

– inseminarea intracervicală
– inseminarea intrauterină
– inseminarea intratubară
– inseminarea intravaginală
De obicei, cel mai des se apelează la introducerea spermatozoizilor în uter, după un tratament în prealabil cu medicamente pentru stimularea ovariană. Fecundarea se produce pe cale naturală, fără efecte secundare.

Fertilizarea in vitro

Fertilizarea in vitro (FIV) este poate cea mai răspândită tehnică de reproducere asistată. Anual, se nasc aproximativ 50. 000 de copii ca rezultat al fertilizării in vitro, asta numai în Statele Unite ale Americii. Această tehnică a fost folosită prima dată la sfârșitul anilor 70 și de atunci, tot mai multe cupluri infertile apelează la ea.

Presupune crearea embrionilor în eprubetă, în laborator, într-un mediu steril. Acest lucru se realizează după un tratament de stimulare ovariană a femeii, recoltarea ovocitelor și plasarea lor în același mediu cu spermatozoizii, lăsându-le libertatea de a fecunda. De obicei rezultă mai mulți embrioni din care maxim 3-4 sunt implantați în uter la câteva zile de la fecundare, restul fiind congelați pentru a fi folosiți la o dată ulterioară în cazul în care prima FIV nu reușește.

Transferul embrionar este de doua feluri: transferul blastocistului care are loc la 5 zile de la cultivarea embrionilor, transferul embrionilor după o perioada de 72 de ore de la unirea spermatozoizilor cu ovocitele.

Această procedură este destul de costisitoare, ajungând până la 4-5000 de euro și are o rată de succes de 30%.

ICSI

Injectarea intracitoplasmatică a spermatozoizilor (ICSI) este o procedură la care se apelează atunci când există un număr mic sau o calitate redusă a spermatozoizilor sau ovocitelor. Acestă operație presupune injectarea cu ajutorul unei micro sonde a unui spermatozoid bun în interiorul ovulului, tehnică de reproducere ce are loc în laborator, într-un mediu steril, și transferul embrionar în interiorul uterului. În cazul în care sperma partenerului nu conține spermatozoizi se poate obține totuși o sarcină prin recoltarea lor de la nivel testicular.

Rata de succes a acestei proceduri este de aproximativ 65%.

În alte cazuri de infertilitate masculină, există alte două proceduri adiționale precum  GIFT (transfer intratubar a spermatozoizilor) și ZIFT (transfer intratubar a zigotului) ce pot fi de ajutor.

În caz de eșec…

Orice cuplu care se supune unor astfel de tratamente de fertilizare asistată, își asumă de la bun început riscul de eșec. Așa cum spuneam și mai sus, șansele de reușită sunt destul de reduse, însă, dacă nu apelezi la FIV, inseminare artificială sau ICSI, șansele de a avea un copil sunt 0, în cazul cuplurilor infertile.

După aproximativ 3 încercări eșuate, DR. Ruxandra Dumitrescu recomandă evaluarea PGD (un aparat laser extrem de performant) care poate analiza în scop genetic embrionii. Este o măsură antemergătoare FIV ce presupune analiza cromozomală a unui blstocist din celula embrionară pentru a vedea dacă viitorul făt este purtător sau nu de defecte genetice. Ar putea părea că se controlează trăsăturile viitorului copil, însă nu este deloc așa, mai degrabă te poți asigura că vei aduce pe lume un copil sănătos, fără defecte genetice.

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa