Alegerea metodei de contracepție depinde de vârsta femeii, de starea ei de sănătate, de preferințele personale și de dorința de a avea sau nu copii în viitor. Oricare ar fi opțiunea, ea trebuie discutată și cu medicul ginecolog, pentru că mijloacele contraceptive nu presupun doar protecție împotriva unei sarcinii, ci și reacții adverse, care trebuie cunoscute și monitorizate.
Contracepția, cunoscută și sub numele de planificare familială, te protejează de sarcină și funcționează astfel încât un ovul să nu poată fi fertilizat de spermatozoizi. Alegerea unei metode de contracepție presupune să cunoști care sunt variantele disponibile și să iei în calcul propriile nevoi și preferințe.
Cum să alegi metoda contraceptivă în funcție de vârstă
Există multe metode de contracepție, dar fiecare vârstă are propria gamă de anticoncepționale sau metode de prevenție a unei sarcini. Spre exemplu, când vine vorba despre metode contraceptive hormonale (pilula combinată, pilula monohormonală și pilula de urgență, precum și injecțiile hormonale, implanturile subdermice, plasturele și inelul vaginal) alegerea ar trebui să țină cont de vârstă. Astfel:
- până în 20 de ani, alegerile incorecte ale medicamentelor de contracepție pot afecta dezvoltarea încă nefinalizată a organismului.
- între 20 și 30 de ani, medicii recomandă utilizarea pilulelor contraceptive cu doză mare, iar pentru femeile cu un nivel ridicat de progesteron, medicamentele de contracepție cu doze mici. Acestea din urmă sunt potrivite și femeilor care au născut.
- de la 35 de ani, când încep să apară tulburările hormonale, anticoncepționalele cu microdoze sunt potrivite.
- după 40 de ani, pentru a preveni o sarcină care ar putea pune probleme din cauza vârstei mamei, contracepția se axează pe pilulele contraceptive monohormonale.
Ce metode de contracepție există
Metodele de contracepție sunt clasificate după modul în care acționează. Astfel, metodele de contracepție de barieră, cum sunt prezervativele (pentru bărbați și pentru femei) diafragma, capacul vaginal și spermicidele, acționează ca o barieră, împiedicând spermatozoizii să pătrundă în vagin. Sunt potrivite femeilor care nu pot utiliza metode contraceptive hormonale.
Metodele de contracepție hormonală folosesc hormoni pentru a împiedica ovulația și a preveni sarcina. Contraceptivele hormonale sunt anticoncepționalele orale, injecțiile hormonale, ovulele, implanturile subdermice, plasturele și inelul vaginal.
Metodele de contracepție de urgență sunt cele care previn sarcina după ce actul sexual a avut loc. Acestea sunt „pilula de a doua zi” și steriletul de cupru, căruia i se mai spune și „steriletul de urgență”.
Pentru persoanele de o anumită vârstă sau care sunt absolut decise să nu aibă copii, există metode contraceptive definitive: vasectomia, pentru bărbați, și legarea trompelor, pentru femei.
Retragerea, care constă în retragerea penisului din vagin înainte de ejaculare (coitus interruptus), și „metoda calendarului” (evitarea contactului sexual în zilele fertile) sunt metode contraceptive naturale. Nu se potrivesc oricui, pentru că necesită o bună cunoaștere a partenerilor și a organismului (pentru a ști exact zilele de ovulație).
Cântărește argumentele pro și contra și gândește-te la modul în care fiecare metodă îți satisface nevoile actuale și viitoare. De exemplu, dacă decizi asupra pilulei, trebuie să îți amintești să o iei în fiecare zi. Dacă alegi un implant sau un dispozitiv intrauterin (DIU) sau sterilet, cum se mai numește, ca metodă contraceptivă, odată ce a fost înlăturat, sarcina dorită ar putea să nu apară imediat (timpul mediu necesar femeilor tinere și sănătoase pentru a rămâne însărcinate după îndepărtarea DIU este de 4,4 luni, arată acest studiu).
- CITEȘTE ȘI: Tot ce trebuie să știi despre ovulație
Metode contraceptive până în 20 de ani
Alegerea unei metode contraceptive până în 20 de ani ar trebui să acopere trei aspecte importante: 1) o eventuală sarcină nedorită, 2) infecțiile/bolile cu transmitere sexuală și 3) dezvoltarea fizică și hormonală încă în curs a adolescentelor. Până în jurul vârstei de 20 de ani, sistemul hormonal al unei tinere este în continuă ajustare, iar adăugarea de hormoni suplimentari prin contraceptivele orale poate afecta acest proces. În plus, afectele secundare ale acestei metode contraceptive – modificări ale stării de spirit, creștere în greutate, modificări ale libidoului etc. – și riscurile pe termen lung (coagularea sângelui) ar putea fi mai puțin tolerate de adolescente. Alternativa o reprezintă contraceptivele non-hormonale, combinate cu prezervativele care previn infecțiile/boli cu transmitere. Prezervativele (atât cele masculine, cât și cele feminine, numite și interne) sunt singurele care pot preveni atât infecțiile/bolile cu transmitere sexuală (BTS), cât și sarcinile nedorite.
Prezervativele masculine

Sunt confecționate din latex, plastic (poliuretan, nitril sau poliizopren) sau intestin de oaie. Se pun pe penis înainte de contactul sexual și se aruncă după utilizare. Cei cu alergie la latex pot alege dintre celelalte tipuri. Atenție, cele din intestine NU protejează împotriva BTS! Trebuie să mai știi că prezervativele din latex se utilizează doar cu lubrifianți pe bază de apă sau silicon, cele din plastic – cu lubrifianți pe bază de apă, silicon și ulei, iar cele din intestine de oaie merg cu orice tip de lubrifianți.
- Avantaje: prețul accesibil, ușurința în folosire și eficacitatea mare în contracepție și prevenția BTS.
- Dezavantaje: poate produce iritații locale, se poate rupe.
Prezervativele feminine

Sunt confecționate din nitril (plastic moale) și se introduc în vagin sau în anus. Se aruncă după utilizare.
- Avantaje: prețul accesibil, ușurința în folosire și eficacitatea mare în contracepție și prevenția BTS.
- Dezavantaje: poate produce iritații locale, se poate rupe.
Diafragma

Este o calotă semicirculară flexibilă, confecționată din silicon sau latex, care se introduce în vagin înainte de actul sexual, blocând spermatozoizii să intre în uter. Ca să-i crească protecția, trebuie folosită împreună cu un spermicid (o cremă sau un gel care conține substanțe chimice care ucid spermatozoizii). Trebuie lăsată în vagin minim 6-8 ore după actul sexual, dar nu mai mult de 24. Poate fi introdusă cu până la 2 ore înainte de contactul sexual.
- Contraindicații: alergia la latex, prezența infecțiilor cu transmitere sexuală. Anumite anomalii anatomice ale organelor reproducătoare pot face dificilă utilizarea corectă a diafragmei sau pot crește riscul de complicații și de probleme urologice.
- Avantaje: nu conține hormoni, este reutilizabilă (poate fi folosită timp de 2 ani), poți rămâne însărcinată imediat ce nu o mai folosești.
- Dezavantaje: are o eficacitate mai mică decât prezervativul intern, spermicidul poate irita vaginul, trebuie să mergi la doctor pentru a stabili mărimea ei, poate cauza cistită sau șoc toxic (dacă e lăsată în vagin mai mult de 24 de ore) și nu protejează de BTS.
Capacul vaginal

Seamănă cu diafragma. Are forma unei mici cești, confecționate din material subțire, flexibil (silicon), care se introduce în vagin pentru a acoperi colul uterin. Înainte de contactul sexual, se umple cu spermicid, iar după actul sexual trebuie lăsată în vagin până la 6-8 ore, dar nu mai mult de 24. Mărimea o stabilește medicul ginecolog și tot el te va învăța să o folosești. Poate fi reutilizată și folosită până la 2 ani. Capacul cervical este mult mai potrivit femeilor care nu au născut niciodată.
- Contraindicații: femeile care au trecut printr-un avort în ultimele 6 săptămâni, cele cu cancer uterin sau alte afecțiune cervicale, cele care au HIV/SIDA (ele sau partenerul), cele care au suferit un șoc toxic.
- Avantaje: este reutilizabil, poți rămâne însărcinată imediat ce nu o mai folosești, nu conține hormoni.
- Dezavantaje: trebuie introdus de fiecare dată când vrei să faci sex, trebuie stabilită mărimea de către ginecolog după fiecare modificare fizică a corpului tău; poate fi greu de utilizat corect; spermicidul poate irita vaginul.
Dispozitiv intrauterin (DIU) de cupru

Un DIU este un dispozitiv mic, în formă de T, care este introdus în uter pentru a preveni sarcina. Este o metodă contraceptivă non-hormonală, pe termen lung, reversibilă, și una dintre cele mai eficiente metode de control al nașterii. Este învelit într-o cantitate mică de cupru și protejează de sarcină timp de maximum 12 ani. Rolul cuprului este să încetinească mobilitatea spermatozoizilor, ca să nu ajungă să fecundeze ovulul.
- Contraindicații: dacă ești însărcinată deja, ai anumite BTS sau infecție pelvină, cancer de col sau uterin, ai făcut avort sau o infecție pelvină în ultimele 3 luni.
- Avantaje: poate fi folosit și ca metodă contraceptivă de urgență (trebuie pus în maximum 5 zile după contactul sexual neprotejat, apoi poate fi păstrat ca metodă contraceptivă normală până la 3-12 ani). Are o eficacitate de până la 99%, previne sarcinile imediat ce a fost pus și poți rămâne însărcinată imediat ce a fost scos (chiar dacă menstruațiile nu s-au reglat).
- Dezavantaje: crampe și dureri la montare, uneori stări de leșin; e nevoie de asistență medicală și când se pune, și când se scoate; menstruații mai abundente și neregulate, sângerări între ciclurile mentruale; crampe mai puternice în timpul menstruațiilor; nu protejează de BTS.
Ovulele vaginale contraceptive cu spermicide
Nu conțin hormoni, ceea ce le face potrivite pentru femeile foarte tinere, precum și pentru cele aflate la premenopauză. Metoda contraceptivă cu aceste ovule este locală și presupune introducerea în vagin cu 1 oră înainte de contactul sexual a unui ovul (capsulă moale, cu formă anatomică) care oferă protecție timp de 6-8 ore. Un alt ovul trebuie introdus de fiecare dată înainte de actul sexual pentru a te proteja de sarcină. Ovulul conține spermicid, o substanță chimică care distruge spermatozoizii. Eficacitatea spermicidelor utilizate singure este foarte scăzută (60-80%), ele fiind destinate folosirii alături de alte metode contraceptive, cum ar fi prezervativul, diafragma sau capacul cervical. Spermicidele pot fi disponibile sub diferite forme, precum geluri, spume, creme, spray-uri și tablete.
- Contraindicații: dacă există leziuni vaginale.
- Avantaje: potrivite tuturor, spermicidul acționează strict local; nu conține hormoni; se administrează ușor și fără ore fixe; nu produce dureri de cap, grețuri sau alte neplăceri.
- Dezavantaje: eficacitate scăzută, nu protejează împotriva BTS, spermicidul poate fi inactivat de alte tratamente locale (cele pentru candidoză) și de săpun (se recomandă spălarea cu apă simplă după contactul sexual).
Metode contraceptive între 20 și 40 de ani
În această categorie de vârstă, corpul femeii este deja complet format. Ca metode contraceptive orale în această grupă de vârstă, sunt potrivite metodele contraceptive hormonale, dar trebuie să știi că au și contraindicații, precum și efecte secundare. Metodele contraceptive hormonale folosesc hormoni pentru a împiedica ovulația și a preveni sarcina. Contraceptivele hormonale sunt anticoncepționalele orale (pilula combinată cu doză mică sau doză redusă și pilula monohormonală), injecțiile hormonale, implanturile subdermice, plasturele dispozitive intrauterine cu progesteron și inelul vaginal.
Contraceptivele hormonale orale

Contraceptivele hormonale orale sunt de 3 feluri. Contraceptivele cu doză mare sunt pilulele contraceptive orale care conțin atât estrogen, cât și progesteron, principalii hormoni sexuali feminini. Pilulele cu doză mare conțin o cantitate mai mare în special de estrogen, dar pot avea și efectele secundare, precum tromboza venoasă profundă sau tensiunea arterială ridicată. De regulă, sunt prescrise în situații specifice, cum ar fi pentru tratarea anumitor tulburări hormonale sau a simptomelor specifice ale ciclului menstrual.
Contraceptivele cu doză mică sunt potrivite femeilor care se află la începutul utilizării concepționalelor. Acestea sunt, de regulă, prescrise și femeilor care au trecut printr-o naștere. Mai există și pilule contracepționale monohormonale, care nu conțin estrogen, ceea ce le face mult mai potrivite femeilor la această vârstă, neavând efectele secundare ale pilulelor combinate.
- Contraindicații: pilulele combinate cu doză mare și cele cu doză mică nu sunt potrivite femeilor care fumează și au peste 35 de ani, care alăptează, care au un risc crescut de tromboză venoasă profundă, cu tensiune arterială ridicată, celor cu antecedente de migrene cu aură, cu probleme hepatice sau anumite tipuri de cancer.
- Avantaje: reglează ciclul menstrual, reglează simptomele sindromului premenstrual, scad riscul de anemie feriprivă, pot controla acneea, protejează împotriva chisturilor ovariene, pot reduce riscul de cancer ovarian și de endometru, pot trata endometrioza și chisturile ovariene.
- Dezavantaje: pot afecta capacitatea de alăptare, trebuie administrate zilnic și multe zile la rând, nu protejează împotriva BTS, cresc riscul de sângerare între menstruații, de cancer de sân și de col uterin, de accident vascular cerebral și atac de cord, de apariție a cheagurilor de sânge, de hipertensiune arterială și pot scădea libidoul.
Injecțiile contraceptive
Conțin un hormon numit progestogen care are efecte similare celui natural, produs de organism. Injecțiile se fac intramuscular, previn ovulația și îngroașă mucusul cervical. Cele mai cunoscute contraceptive injectabile sunt Depo provera (conține medroxyprogesteron) și oferă 12 luni de protecție, și Noristerat (conține norethisteron) și oferă protecție contraceptivă 8 luni.
- Contraindicații: femeile care au sângerări vaginale anormale de cauză neidentificată, cancer hormono-dependent, afecțiune hepatice sau predispoziție la tromboză.
- Avantaje: majoritatea experților spun ca sunt 99% sigure în prevenirea sarcinii și nu mai trebuie să îți amintești de contracepție decât de 4 ori pe an; scade riscul de cancer uterin.
- Dezavantaje: fertilitatea poate reveni după 9-10 luni de la oprirea injecțiilor, nu oferă protecție împotriva BTS. În anumite cazuri, menstruațiile pot deveni mai abundente și pot exista sângerări între menstruații.
Plasturele contraceptiv

Este o metodă sigură și convenabilă de control al nașterii, care funcționează foarte bine (99%) dacă este folosit corect. Conține hormonii estrogen și progesteron, care pătrund în organism prin piele, oprind ovulația. În același timp, îngroașă mucusul cervical. Se lipesc o dată pe săptămână pe pielea curată și uscată de pe burtă, fund sau spate, ori pe partea exterioară a brațului. Niciodată în zona pieptului!
- Contraindicații: nu este potrivit adolescentelor și femeilor la premenopauză
- Avantaje: reglează menstruațiile și reduce durerile de sindrom premenstrual; previne acneea, anemia feriprivă, subțierea osoasă și reduce riscul apariției chisturilor mamare, ovariene, precum și a anumitor tipuri de cancer.
- Dezavantaje: nu protejează împotriva BTS; se poate dezlipi și poate fi greu de lipit la loc; anumite medicamente fac plasturele mai puțin eficient.
Inelul vaginal
Se introduce în vagin, unde eliberează hormoni (progesteron și estrogen) 24/7 prevenind sarcinile. Inelul trebuie scos și schimbat cu altul nou la 1-3 săptămâni (depinde de tipul pe care îl folosești). În timpul utilizării inelului, nu folosi produse vaginale cu ulei sau silicon (supozitoare, creme, geluri sau lubrifianți). Folosește lubrifianți pe bază de apă.

- Contraindicații: nu este potrivit adolescentelor și femeilor la premenopauză
- Avantaje: dacă începi să utilizezi inelul în primele 5 zile ale menstruației, protecția începe imediat și nu e nevoie de alte metode de contracepție; reglează mentruația și reduce durerile din timpul ei; previne acneea, anemia feriprivă, subțierea osoasă și reduce riscul apariției chisturilor mamare, ovariene, precum și a anumitor tipuri de cancer.
- Dezavantaje: nu protejează împotriva BTS; în realitate, are o eficacitate de 93%, din cauză că nu e utilizat corect; dacă nu e purtat 2 zile la rând, este posibil să rămâi însărcinată; ceaiul de sunătoare, dar și anumite antibiotice și antifungice îi pot scădea eficiența; dacă începi să utilizezi inelul în orice zi a ciclului menstrual, este nevoie de 7 zile ca să te protejeze de sarcină.
Dispozitiv intrauterin cu progestin
Progestinul este un hormon foarte asemănător progesteronului natural. Dispozitivul intrauterin cu progestin poate fi folosit ca metodă contraceptivă câțiva ani. Mirena, pe care îl poți găsi și la noi, spre exemplu, poate oferi până la 8 ani de protecție. Hormonul eliberat este cel care îngroașă mucusul cervical și stopează ovulația, acesta fiind modul prin care previne sarcina.
- Contraindicații: în cazul în care există anumite BTS sau infecție pelvină (după naștere), cancer de col uterin, mamar sau uterin, o sarcină, un avort în ultimele 3 luni, lupus eritematos sistemic; dimensiunea sau forma uterului și utilizarea unei cupe menstruale (poate deplasa dispozitivul).
- Avantaje: oferă protecție mulți ani; poate fi folosit și ca metodă de contracepție de urgență (dacă începi să-l folosești la cel mult 120 de ore după contactul sexual neprotejat); are o eficacitate de 99%.
- Dezavantaje: nu protejează împotriva BTS; este nevoie de asistență medicală pentru a fi introdus și scos; nu protejează de BTS; prețul ridicat (steriletul, montarea, extragerea – uneori se poate bloca); menstruații neregulate, sângerări între menstruații.
Implantul contraceptiv

Este o tijă flexibilă din plastic, de dimensiunea unui băț de chibrit, pe care medicul o introduce sub pielea brațului. Conține progesteron, iar eliberarea lui în corp duce la prevenirea sarcinilor prin aceleași mecanisme (îngroșarea mucusului cervical și blocarea ovulației). Are o eficacitate de 99%.
- Contraindicații: sarcină existentă, boală hepatică severă, antecedente de tromboză profundă sau embolie pulmonară, tumori hepatice sau cancere hormonale.
- Avantaje: poate fi folosit până la 5 ani; poți obține o sarcină imediat după ce implantul a fost înlăturat; reglează menstruațiile și reduc durerile premenstruale; nu conține estrogen, care are multe contraindicații; poți rămâne gravidă imediat ce ai scos implantul.
- Dezavantaje: nu previne BTS; prețul (consult, inserare, sutură, implantul); după implantare este nevoie de o săptămână până devine eficient în prevenția sarcinilor.
Pilula contraceptivă de urgență (pilula „de a doua zi”)
Reprezintă o metodă contraceptivă de urgență ce trebuie luată în primele ore (24) după ce a avut loc contactul sexual neprotejat sau dacă alte metode contraceptive folosite nu au funcționat (s-a rupt prezervativul sau ai uitat să iei pilulele contraceptive).
- Contraindicații: nu o lua de mai mult de două ori pe an și nu o folosi ca metodă contraceptivă permanentă; precauție în caz de afecțiuni hepatice severe și antecedente de cheaguri de sânge.
- Avantaje: disponibilitatea fără prescriptie medicală, prețul accesibil.
- Dezavantaje: eficiența care sade dacă nu o iei la 24 de ore după contactul sexual neprotejat; nu protejează împotriva BTS; greață, vărsături, modificări ale ciclului menstrual.
Metode contraceptive după 40 de ani
Sarcinile după 40 de ani sunt considerate riscante, dat fiind faptul că riscul de complicații și de malformații ale fătului crește odată cu vârsta mamei. Asociate cu procesul natural de îmbătrânire și cu începutul tranziției către menopauză, metodele contraceptive recomandate sunt pilulele contraceptive monohormonale, dispozitivul intrauterin cu cupru (non-hormonal), injecția și implantul contraceptiv. Există și metoda sterilizării, masculine și feminine, dar aceste sunt metode permanente de contracepție și trebuie bine gândite. Vasectomia (la bărbați) și ligatura trompelor (la femei) sunt metode de contracepție realizate chirurgical cu o eficacitate de 99%. Scopul lor este de a împiedica „întâlnirea” dintre ovul și spermatozoizi la nivelul trompei uterine.
Vasectomia
Este procedura chirurgicală efectuată de medicul urolog prin care se secționează canalele deferente care pleacă de la testicule și prin care este ejaculată sperma. Procedura, deși permanentă, nu afectează ejacularea; aceasta va mai avea loc, însă în lichidul ejaculat nu se vor mai regăsi spermatozoizi.
- Contraindicații: nu este potrivită bărbaților care nu au o relație stabilă sau celor mai tineri de 30 de ani și care nu au copii.
- Avantaje: nu afectează libidoul și nici performanțele sexuale.
- Dezavantaje: nu protejează împotriva BTS; are un preț ridicat; rar, procedura poate eșua; efectele procedurii apar după 8-12 săptămâni (trebuie verificat numărul spermatozoizilor din lichidul seminal înainte de contacte sexuale); pot exista complicații (sângerare abundentă, durere scrotală, dificultăți la urinare, reacții inflamatorii locale).
Ligatura trompelor
Sterilizarea feminină (legarea trompelor) se realizează chirurgical și este de două feluri: legarea trompelor uterine (prin care se taie, îndepărtează și suturează trompele uterine) și salpingectomia bilaterală (prin care se îndepărtează trompele uterine în întregime).
- Contraindicații: nu este potrivită femeilor care nu au o relație stabilă, nu au copii sau sunt mai tinere de 30 de ani.
- Avantaje: nefolosind hormoni pentru a preveni sarcina, nu va influența nici menstruațiile și nici perioada de premenopauză;
- Dezavantaje: nu protejează împotriva BTS; prețurile foarte ridicate; inversarea sterilității este foarte costisitoare, complicată și nu funcționează întotdeauna, riscuri grave (sarcină ectopică, perforarea sau lezarea altor organe).
Dacă ai găsit util acest articol despre metode contraceptive la 20, 30, 40 de ani, te-ar putea interesa și aceste articole:
- Beneficii ale pilulelor contraceptive, pe lângă evitarea sarcinii
- Contraceptivele pot cauza cancer de sân. Vârsta la care femeile sunt mai expuse și ce tip de pilule sunt mai periculoase
- 4 metode de contracepţie în timpul alăptării