Fertilizare in vitro gratuită 2017. Ministerul Sănătații a decis regulile după care se va desfășura programul național de fertilizare in vitro și embriotransfer în 2017. Sunt incluse în program 13 clinici, care vor putea face 850 de proceduri. Iată care sunt aceste clinici, ce condiții trebuie să îndeplinească cuplurile pentru a fi acceptate în program și care sunt sumele de bani acoperite de stat
Fertilizare in vitro gratuită 2017. Cuplurile care au probleme cu infertilitatea au la dispoziție si in acest an fonduri pentru a face fertilizare in vitro cu bani de la stat. Pentru fiecare procedură dusă la capăt se alocă 6188 de lei. „Până la finalul anului avem la dispoziție fonduri pentru 70 de proceduri. Se acoperă doar prima procedură, în țări precum Bulgaria numărul procedurilor oferite gratuit este de 3, iar în Franța 4. O condiție obligatore pe care trebuie să o îndeplinească cuplurile este să nu mai fi făcut astfel de proceduri din banii statului, iar unul dintre parteneri să fie de origine română. Suma de 6188 de lei oferită acoperă o parte din costurile unei fertilizări. Acestea depind de la un caz la altul și sunt în jur de 3000 de euro/procedură”, ne-a explicat Laura Butunoi, coordonatorul Genesys Athens, una dintre clinicile incluse în acest program.
Clinicile care implementează acest subprogram al Ministerului Sănătații și datele lor de contact:
1. Clinica Promed System – S.R.L. (Spitalul Wellborn) Târgovişte – DETALII
2. S.C. Life Line – Medical Center – S.R.L. Bucureşti – DETALII
3. S.C. MEDLIFE – S.A. Bucureşti – DETALII
4. Clinica Medicală „Gynera” – S.R.L. Bucureşti – DETALII
5. S.C. BIOGENESIS IVF – S.R.L. Bucureşti – DETALII
6. S.C. Clinica Polisano – S.R.L. Sibiu – DETALII
7. Spitalul de Obstetrică şi Ginecologie „Prof. Dr. Panait Sârbu” Bucureşti – DETALII
8. S.C. BABE – S.R.L. Sângeorgiu de Mureş – DETALII
9. S.C. „Gynatal” – S.R.L. Timişoara – DETALII
10. S.C. NEWLIFE-BM – S.R.L. Iaşi – DETALII
11. Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj-Napoca – Centrul de asistenţă a
reproducerii şi diagnostic prenatal – DETALII
12. S.C. Fertigyn – S.R.L. Iaşi – DETALII
13. S.C. HIT-MED – S.R.L. Craiova – DETALII
Se decontează prin acest program următoarele proceduri:
1. prelevarea ovocitelor prin puncţie foliculară, efectuată sub anestezie locală sau sedare, după caz;
2. procesarea spermei;
3. inseminarea ovocitelor pentru fertilizare spontană;
4. cultivarea embrionilor 72 de ore;
5. transferul embrionar;
6. monitorizarea evoluţiei cazului, care constă în:
6.1. efectuarea testului seric β HCG după 2 săptămâni de la transferul embrionar;
6.2. consult ginecologic şi ecografic, la 6 săptămâni de la realizarea activităţii prevăzutela punctul 3., dacă testul β HCG este negativ;
6.3. monitorizarea ecografică a sarcinii la 6 săptămâni de la realizarea activităţiiprevăzute la punctul 3., dacă testul β HCG este pozitiv.
Cine poate benficia de fertilizare in vitro gratuită 2017
Beneficiarii subprogramului sunt cuplurile infertile, definite drept cuplurile care nu au avut capacitatea de a se reproduce fără a folosi mijloace anticoncepţionale timp de 1 an de activitate sexuală neprotejată sau cărora li s-a diagnosticat o afecţiune incompatibilă cu reproducerea pe cale naturală, de către un medic specialist în obstetrică-ginecologie cu competenţă în tratamentul infertilităţii cuplului.
Criteriile de eligibilitate pentru includere în subprogram:
1. cupluri infertile care au indicaţie pentru efectuarea procedurii FIV/ET;
2. membrii cuplului au calitatea de asigurat (plătesc contribuția la sistemul public de asigurări)
3. se exclude donarea de ovocite, de spermă sau mama surogat;
4. vârsta femeii cuprinsă între 24 şi 40 de ani;
5. indexul de masă corporală al femeii cu valori cuprinse între 20 şi 25;
6. rezerva ovariană în limite normale probată prin valoarea AMH > 1,1 ng/ml.
Procedura de includere a cuplurilor:
1. cuplul solicitant depune la sediul uneia dintre unităţile sanitare care implementează
subprogramul un dosar care cuprinde următoarele documente:
- cerere pentru includerea în subprogramul FIV/ET semnată de membrii cuplului care
va cuprinde, în mod obligatoriu, următoarele date: datele de identificare a membrilor cuplului, adresa de domiciliu; numărul de telefon mobil; adresa de corespondenţă; - copii după actele de identitate ale membrilor cuplului;
- adeverinţe eliberate de casa de asigurări de sănătate din care să rezulte calitatea de asigurat în sistemul de asigurări sociale de sănătate a membrilor cuplului.
- adeverinţă medicală eliberată de medicul de familie din care să rezulte înălţimea, greutatea şi indexul de masă corporală al femeii document emis cu maxim 60 de zile înaintea depunerii dosarului;
- documente medicale din care să rezulte setul minim de investigaţii efectuate pentru
stabilirea diagnosticului, indicaţiei terapeutice şi riscurilor medicale al cuplului - un document medical din care să rezulte indicaţia medicală pentru realizarea procedurii de FIV/ET, eliberatde un medic specialist în obstetrică-ginecologie cu competenţă în tratamentul infertilităţii cuplului şi reproducere umană asistată medical, emis cu maxim 60 de zile înaintea depunerii dosarului;
- declaraţie pe propria răspundere din care să rezulte că solicitanţii au depus un singur dosar la sediul unei singure unităţi sanitare care derulează subprogramul FIV/ET şi că nu au mai beneficiat în trecut de o altă procedură finanţată din bugetul Ministerului Sănătăţii;
- Dosarele se înregistrează în ordine cronologică într-un registru de evidenţă al documentelor procedurilor FIV/ET din cadrul subprogramului, întocmit, completat, păstrat şi arhivat de către unitatea sanitară. Numărul de înregistrare atribuit de unitatea sanitară pentru dosarul depus se comunică în scris solicitanţilor.
- Dosarele depuse în decurs de o lună sunt evaluate de către o comisie a unităţii sanitare care se întruneşte în primele 5 zile ale lunii în curs pentru luna precedentă. Componenţa comisiei este stabilită prin decizia reprezentantului legal al unităţii sanitare şi va avea cel puţin trei membri dintre care un medic de specialitate obstetrică-ginecologie cu competenţă sau atestat de studii complementare în domeniul tratamentului infertilităţii cuplului şi reproducerii umane asistate medical şi un embriolog cu atestare europeană în domeniu. Se aprobă dosarele care îndeplinesc toate condiţiile de legalitate prevăzute pentru includerea în subprogram, în ordinea cronologică a înregistrării dosarelor şi în limita fondurilor disponibile. În situaţia în care solicitările de includere în subprogramul FIV/ET depăşesc fondurile aprobate, comisia va întocmi o listă de aşteptare care se păstrează la sediul unităţii sanitare.
Acest subprogram a fost demarat din 2011 și a fost întrerupt pentru un singur an, în 2013. De la începerea lui s-au născut sute de copii. În imaginea de mai jos sunt doar o parte dintre acești copii.
Criterii pentru includerea clinicilor:
Pentru unitățile de specialitate care au implementat subprogramul și în anul 2016, se solicită doar ca rata de succes a procedurilor de FIV/ET efectuate să fie de minimum 30% sarcini confirmate. Clinicile nou incluse trebuie să îndeplinescă reguli care sunt explicate în ORDINUL ce reglementează acest subprogram și care poate fi consultat AICI
Dacă ți s-a părut util acest articol, dă LIKE paginii noastre de Facebook, unde găsești și alte articole cel puțin la fel de interesante.