Dacă îți întârzie ciclul menstrual, trebuie să ceri cât mai repede sfatul medicului ginecolog pentru a te asigura că nu suferi de afecțiuni și complicații grave
După ce mi-am început viața sexuală și știam că oricând ar putea fi posibil să rămân însărcinată, eram extrem de îngrijorată dacă îmi întârzia ciclul. Deși foloseam metode de prevenție a unei sarcini, o zi de întârziere îmi aducea în minte numai gânduri negative, eram convinsă că mă număr printre acele 1% la care nu au funcționat.
La 13, când nici nu se punea problema de a avea viața sexuală, după ce m-am întors dintr-o tabără, mi-a întârziat menstruația 5 zile. Am încercat să ascund acest lucru de mama, dar parcă își notase undeva data la care urma să-mi vină și mă întreba în fiecare zi dacă mi-a venit ciclul. Când îi răspundeam că nu, mă amenința că mă duce la doctor căci sigur am făcut vreo prostie în tabără. Nu mă simțeam vinovată de nimic, însă mă speria îngrozitor aceasta întârziere. Dacă aș fi încurajat-o să mă ducă la doctor, am fi aflat încă de atunci că am niște dereglări hormonale destul de serioase care mi-au dat foarte mari bătăi de cap în anii ce au urmat. Abia la vârsta adolescenței că am aflat că menstruația poate întârzia din nenumărate motive, sarcina fiind doar unul dintre ele.
Motive medicale
În anii adolescenței mi-am ales medicul ginecolog, Dr. Ruxandra Dumitrescu, căreia, în timpul unui control i-am povestit și ei ce am pățit la 13 ani și i-am cerut mai multe detalii. Mi-a arătat un întreg tratat de medicină, o carte groasă, de câteva sute de file în care sunt descrise cele n motive pentru care își poate întârzia menstruația. Mi-a spus că mama nu a fost singura tirană și de-a lungul vremii a văzut nenumărate astfel de cazuri.
Multe dintre ele ascundeau în spate cauze medicale care tratate la timp și-au găsit rezolvare. Unele, din cauza lipsei de instruire a femeilor din România de acum câteva decenii, nu au fost depistate decât în ultimul moment și din păcate nu s-a mai putut face nimic pentru ele.
Printre cauzele medicale se regăsesc afecțiunile tiroidiene, menopauza precoce (rezerva ovariană a femei se sfârșește înainte de vârsta medie a menopauzei și nu mai ovulează), anovulația, chisturi ovariene, sindromul ovarelor polichistice. Acestea două din urmă, netratate pot genera complicații foarte mari ce pot pune în pericol sănătatea pacientei.
Cele mai comune motive pentru care îți poate întârzia ciclul
Principalele motive fiziologice pentru care îți poate întârzia menstruația sunt reprezentate ca și în cazul meu de dereglările hormonale. Din fericire acestea se rezolvă repede, căci se prescriu tratamente cu hormoni sau anticoncepționale, menite să împuște doi iepuri dintr-un foc: reglează nivelul hormonal și implicit menstruația și previne instalarea unei sarcini nedorite. Însă aceste tratament nu pot fi luate decât după o testare de dozări hormonale și sub prescripția medicului ginecolog.
Un alt motiv ar putea fi oscilația greutății corporale. Pierderea bruscă în greutate sau femeile care sunt supra ponderale pot suferii de cicluri neregulate sau chiar de lipsa ovulației. De cele mai multe ori, în astfel de cazuri după reglarea greutății corporale s-a reglat și menstruația.
Stresul, efortul fizic intens sau schimbările de mediu pot afecta de asemenea regularitatea ciclului menstrual.
Și bineînțeles, un alt motiv este sarcina. După fecundarea, ovarele nu vor mai ovula și astfel până la sfârșitul sarcinii nu vei mai avea menstruație.
În unele cazuri menstruația poate întârzia de la una la cinci-șapte zile, în altele cazuri poate întârzia cu lunile. Recomandat este ca după o întârziere repetată să mergi să ceri sfatul și consultul medicului ginecolog deoarece, așa cum am spus mai sus, sarcina nu este singurul motiv pentru care îți poate întârzia menstruația, așa cum credeam eu la vârsta preadolescentină, ci sunt multe alte care pot ascunde complicații serioase.
În plus, întârzierea menstruației atrage de la sine un ciclu neregulat ceea ce ar putea aduce probleme de fertilitate iar momentul ales de tine pentru a deveni mamă s-ar putea să nu fie același cu cel ales de corpul tău.