Cezariana, o soluție de naștere ce datează din Antichitate

Ramona Dinescu
cezariana

Cezariana a reprezentat o soluție de naștere încă din cele mai vechi timpuri, deși atunci nu exista anestezia. Cu toate acestea, oamenii o foloseau pentru că putea salva viața multor copii, dar nu și pe a mamelor.

Este perfect adevărat că, odinioară, se năștea în condiții greau de imaginat în ziua de azi, însă inventivitatea omului, nu cunoaște limite.

Trebuie să recunoaștem că și în vremurile în care trăim apar destul de des complicații în sarcină și la naștere, chiar dacă medicina a evoluat extraordinar de mult. În aceste condiții, imaginează-ți prin ce trebuiau să treacă mamele din Evul Mediu, atunci când apăreau complicații la naștere. Dacă ai vrut vreodată să afli când s-a făcut prima operație cezariană și cum a evoluat de atunci, acum este momentul potrivit pentru a-ți satisface curiozitatea, deoarece am făcut o scurtă documentare în acest sens.

Cezariana – ultima soluție în Antichitate

Prima operație cezariană, se pare că își are originile în mitologia greacă. Zeul Apollo, a fost primul care a ajutat la nașterea fiului său, Asclepius (zeul medicinei), scoțându-l pe acesta din abdomenul mamei sale.

Numeroase alte referințe la nașterea prin cezariană apar în scrierile hindușilor, ale egiptenilor, romanilor și chiar și în folclorul european. Însă istoria operațiilor de cezariană rămâne sub amprenta mitului, neexistând date concrete ale primei activități chirurgicale de acest fel. Chiar și originea cuvântului „cezariană” pare a fi suferit multe modificări în timp. Inițial s-a crezut că provine de la nașterea pe cale chirurgicală a lui Iulius Cezar, însă, conform datelor istorice, mama sa, Aurelia, a trăit suficient de mult pentru a auzi de victoria fiului său în Britania. La acea vreme, se apela la operația de cezariană numai în cazul se considera că mama nu ar mai avea oricum nicio șansă de supraviețuire, ca o încercare disperată de a salva viața fătului.

Pe parcursul evoluției sale, cezariana a avut multiple înțelesuri pentru diferite civilizații. Indicațiile pentru cezariană s-au modificat dramatic din Evul Mediu pană în epoca modernă. Pe vremuri, singurul scop al cezarienei era acela de a salva viața bebelușului, nicidecum și pe cea a mamei. Iar această teorie s-a perpetuat până în secolul al XIX-lea, când domeniul medicinei a evaluat spectaculos, ajungându-se astfel la practicarea acestor operații chirurgicale în condiții decente.

Cu toate acestea, există unele rapoarte sporadice care prezintă eforturile eroice ale unor oameni de a salva atât viața bebelușilor cât și pe cea a mamelor. Probabil, primul record de acest fel lăsat sub forma unei mărturii scrise provine din Elveția, unde, în anul 1500, un „tămăduitor” de animale, Jacob Nufer, a ajutat-o pe soția sa să nască cu ajutorul cezarienei. După câteva zile de travaliu, supravegheată de 13 moașe, femeia nu a reușit să aducă pe lume bebelușul. Soțul său, ajuns în pragul disperării, a obținut permisiunea autorităților, de a încerca să-și aducă copilul pe lume prin intermediul operației de cezariană. Nufer era cunoscut în comunitatea în care trăia drept cel mai bun castrator de porci. Minimele sale cunoștințe de zoologie l-au ajutat să reușească cea mai dificilă intervenție chirurgicală din viața sa. Atât bebelușul cât și mama au trecut cu bine peste momentele critice, iar ulterior, femeia a mai adus pe lume alți cinci copii, dintre care o pereche de gemeni.

Primele cărți și cursuri de anatomie

Cele mai multe operații de cezariană s-au efectuat până în secolul al XVI-lea, predominant în zonele rurale, unde nu existau nici medici și nici leacuri. Masa de operație era de fapt, masa din bucătărie sau patul de lemn. Nici la oraș lucrurile nu erau prea roz, deoarece, puținele spitale existente erau recunoscute drept surse nesecate de infecții care se transmiteau de la o pacientă la alta prin intermediul personalului sanitar. Mai mult, la acea vreme, niciunul dintre tămăduitorii care lucrau în spitale nu se putea lăuda cu cunoștințe solide de anatomie. Abia în anul 1543 a apărut primul tratat scris de anatomie, semnat Andreas Versalius, care descria în rezumat organele genitale și structura abdomenului corpului femeii. În secolul al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea, chirurgii și-au extins cunoștințele asupra anatomiei corpului uman. Pe la sfârșitul anului 1800, chiar au putut avea acces la practică asupra cadavrelor, astfel medicina cunoscând progrese extraordinare. Studenții școlilor de medicină aveau posibilitatea să învețe meserie, cu ajutorul disecțiilor, însă această formă de educație era disponibilă doar pentru bărbați. Iar acest „misoginism profesional” a fost și mai tare susținut în momentul în care în Anglia s-a descoperit forcepsul, instrument despre care se credea că poate fi folosit numai de către bărbați. Trebuie menționat, însă, că primul record în ceea ce privește reușita unei operații de cezariană a fost obținut de o femeie. Undeva între anii 1815 și 1821, James Miranda Stuart Barry a efectuat o operație de cezariană, operând deghizată în bărbat.

Descoperirea anesteziei

În secolul al XIX-lea, chirurgia a cunoscut transformări uluitoare, atât din punct de vedere logistic, cât și din acela al pregătirii medicilor și personalului medical. O nouă eră în practica chirurgicală a început în anul 1846, la Spitalul General Massachusetts, unde medicul stomatolog William T.G. Morton a folosit dietil eter drept anestezic pentru îndepărtarea unei tumori faciale. Această metodă de anestezie s-a răspândit repede în Europa, însă obstetricienii au ocolit-o, deoarece credințele și poruncile biblice îndemnau femeia la chinurile facerii pentru ispășirea Păcatului Evei. Acest argument a fost demontat în momentul în care figura emblematică a Bisericii Anglicane, Regina Victoria, a fost anesteziată cu cloroform la nașterea a doi dintre copiii săi. Ulterior, anestezia la naștere a devenit o metodă populară printre oamenii cu stare care apelau la cezariană. La sfârșitul secolului, anestezia a fost considerată una dintre cele mai mari descoperiri în medicină, deoarece le permitea chirurgilor să opereze cu precizie, să înregistreze detaliile unei cezariene și să învețe din experiența lor. Mai mult, femeile erau cruțate de agonia nașterii și de durerile îngrozitoare pe care le implica o cezariană.

Singura problemă rămânea însă infecția. Chirurgii operau îmbrăcați cu hainele de stradă și nu prea se spălau pe mâini când treceau de la o pacientă la alta. Din fericire, la mijlocul anilor 1860, chirurgul britanic, Joseph Lister a introdus o metodă antiseptică, folosind acid fenic.

Odată descoperită anestezia și metodele antiseptice, obstetrica și ginecologia aveau toate porțile deschise către cercetare și dezvoltare.

În ziua de azi, în numeroase țări se folosește anestezia epidurală la nașterea prin cezariană, cu ajutorul căreia, mama este conștientă pe durata întregii operații, fără a simți nici cea mai mică durere.

Începând cu anul 1940, obstetrica și ginecologia au progresat într-un ritm alert. Multe noi spitale au fost construite în toată lumea și, astfel, fiecărei gravide i s-a permis să nască în condiții decente. Conform studiilor, în anul 1938, aproximativ jumătate dintre femeile însărcinate din SUA au născut în maternități în comparație cu anul 1955 când procentul a ajuns la 99 %.

Unul dintre medicamentele minune care a salvat viața a milioane de femei care au născut vaginal sau prin cezariană este penicilina. Penicilina a fost descoperită în anul 1928 de Alexander Fleming și  a fost recunoscută oficial ca medicament în anul 1940.

Dacă ți s-a părut util acest articol, dă LIKE paginii noastre de Facebook, unde găsești și alte articole cel puțin la fel de interesante.

Surse: National Library of Medicine, www.nlm.nih.gov

 

 

Îți recomandăm și

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa