Ce semnifică pofta de murături în sarcină? Vei avea fată sau băiat? Cele mai populare mituri

Anca Lupescu
Muraturile si sarcina - pot indica poftele sexul copilului?
Poate fi legată pofta de murături de sexul copilului? Află din acest articol! Foto: Shutterstock

Sarcina este o perioadă de schimbări rapide, iar unele dintre noile tale simptome te pot surprinde. O experiență comună în timpul sarcinii sunt poftele. Deși murăturile devin obsesia multor femei în sarcină, mulți leagă această poftă de sexul bebelușului. Așadar, ce semnifică pofta de murături în sarcină? Iată ce spun cele mai populare mituri!

Ce trădează pofta de murături în sarcină 

Nu se știe sigur de ce femeile însărcinate poftesc la diverse tipuri de murături. Cercetările sunt contradictorii, dar există câteva teorii care încearcă să explice această întrebare veche.

Schimbările hormonale. Fluctuațiile hormonale, în special nivelurile crescute de estrogen și progesteron în timpul sarcinii, pot influența percepțiile noastre asupra gustului și mirosului. Aceste schimbări pot face ca anumite alimente, precum murăturile cu aroma lor puternică și acrișoară, să fie percepute mai mai apetisante. Un studiu din 2004 a constatat că până la 76% dintre femeile însărcinate observă modificări ale simțurilor gustului și mirosului pe parcursul sarcinii.

Nevoi nutriționale. Murăturile au un gust sărat și acru, pe care mulți dintre noi îl găsim irezistibil. O teorie legată de această poftă specifică susține că este vorba despre compoziția lor nutrițională. În timpul sarcinii, volumul de sânge al unei femei crește pentru a satisface nevoile corpului. Murăturile sunt bogate în sodiu (sare), esențial pentru echilibrarea mineralelor din sânge. Organizația Mondială a Sănătății indică un maximum de de 2.000 de miligrame de sodiu pe zi. Este important să reții că un consum ridicat de sare poate duce la retenție de apă și probleme de sănătate, cum ar fi hipertensiunea arterială.

Deshidratarea. Deoarece organismul unei femei însărcinate lucrează intens pentru a crește volumul de sânge, este normal să aibă nevoie de mai multă apă în această perioadă. O teorie sugerează că femeile gravide poftesc la murături pentru a preveni deshidratarea. Totuși, cea mai bună metodă de a preveni deshidratarea este consumul de apă.

Cum se explică pofta de sare

Totodată, este posibil să poftești la murături fiind însărcinată din cauza unei dorințe mai mari pentru sare. Un studiu a arătat că 26% dintre persoanele însărcinate au o sensibilitate redusă la gustul sărat în timpul sarcinii. Acest lucru înseamnă că nu percep sarea la fel de bine ca înainte, ceea ce poate duce la pofte pentru alimente mai sărate. De asemenea, este posibil ca acreala murăturilor să amelioreze greața la femeile însărcinate. Majoritatea poftelor din timpul sarcinii ating un vârf în al doilea trimestru și devin mai puțin intense în al treilea trimestru. Greața matinală este, de obicei, mai severă în primul trimestru și foarte ușoară în al treilea. Poftele de murături ar putea fi un rezultat natural al stării de bine de după greața matinală și al nevoii crescute de a mânca din nou.

Cum afli dacă vei avea fată sau băiat 

Poftele ar putea indica sexul bebelușului, conform unei vechi superstiții. Se spune că dacă poftești în sarcină la alimente sărate, precum carne, brânză, covrigei, pește afumat și altele, atunci vei avea un băiat. Dacă poftești tot ce e dulce și condimentat, atunci vei avea fetiță. Dacă suferi de arsuri la stomac înseamnă că vei avea o fată – sau un copil cu mult păr, conform superstițiilor.

Inelul de logodnă prezice sexul bebelușului

Pentru acest truc vechi, ai nevoie de un inel de logodnă: leagă-l pe un lănțișor și ține-l deasupra burții tale. Dacă inelul se mișcă în cercuri, copilul din burtă este fată. Dacă se mișcă înainte și înapoi, este băiat. Sau cel puțin așa spune mitul.

Forma burții prezice sexul bebelușului

Simți că burtica ta devine mai rotundă pe măsură ce săptămânile trec? Potrivit unei credințe tradiționale, dacă burta este rotundă și lată, vei avea o fetiță. Dacă burta îngustă și din spate nici nu se observă că ești însărcinată, atunci vei avea băiat. Dacă sânii tăi sunt mai mari și grei și fundul începe să devină mare și rotund, vei avea un băiat. Se spune că fetițele se așază mai jos în burtă, în timp ce băieții stau mai sus, spre coaste. De asemenea, băieții fac ca burta să iasă mult în față, iar fetele să se dezvolte mai mult pe lateral, conform credințelor populare.

Mituri populare despre sarcină

Testele medicale pot să indice dacă o femeie însărcinată va avea un băiat sau o fată. Cercetările științifice nu susțin însă utilizarea simptomelor din timpul sarcinii pentru a ghici sexul fătului. Conform folclorului, totul, de la poziția burticii până la severitatea simptomelor, poate indica sexul fătului. Totuși, doar aparatura și testele medicale pot indica sexul. Ține minte că nicio cercetare științifică nu susține următoarele moduri de ghicire a sexului unui făt, conform MedicalNewsToday:

Greața de dimineață. Multe mituri spun că dacă ai grețuri severe dimineața înseamnă că bebelușul va fi de sex feminin. Gândirea din spatele acestei idei este că femeile însărcinate cu fete au un nivel mai ridicat de hormoni, ceea ce agravează greața de dimineață, în timp ce femeile însărcinate cu băieți au grețuri mai puține, deoarece nivelul hormonilor este mai scăzut. Există foarte puține cercetări în această privință, iar studiile existente au raportat rezultate contradictorii.

Poftele de alimente sărate și acre. Un mit susține că femeile care așteaptă băieți au pofte de alimente sărate, acre și sățioase, cum ar fi chipsurile, iar cele care au fete preferă alimente dulci, cum ar fi înghețata și ciocolata. Totuși, poftele alimentare sunt mai degrabă un semn al nevoilor nutriționale ale unei persoane. Un studiu din 2024, realizat pe 500 de femei însărcinate, a constatat că 75% au avut dorințe alimentare în timpul sarcinii, iar 40,6% aveau o deficiență de fier și 29,1% o deficiență de vitamina D. Studiul a observat, de asemenea, că nu a existat o legătură semnificativă între dorințele alimentare și sexul copilului.

Schimbări ale pielii și părului. O altă concepție greșită este că un bebeluș de sex feminin provoacă piele lipsită de strălucire, acnee și păr lipsit de viață în timpul sarcinii, în timp ce un bebeluș de sex masculin nu aduce astfel de schimbări. În realitate, modificările hormonale care apar pe parcursul sarcinii afectează pielea și părul multor femei, indiferent de sexul bebelușului. Până la 90% dintre femeile însărcinate experimentează hiperpigmentare, iar până la 70% au melasmă (pete de culoare maro pe piele), conform unui studiu. Schimbările apărute la nivelul părului, inclusiv pierderea unei cantități mari de păr, pot apărea și ele în timpul sarcinii. Totuși, nu există informații care să sugereze că severitatea pierderii părului poate indica sexul fătului.

Schimbări de dispoziție. Un alt mit sugerează că femeile gravide care nu experimentează schimbări de dispoziție ar avea băieței, în timp ce femeile care trec prin schimbări evidente ale dispoziției ar fi însărcinate cu fetițe. Adevărul este că este destul de comun să ai schimbări de dispoziție în timpul sarcinii, mai ales în primul trimestru. Nu există cercetări care să sugereze că schimbările de dispoziție sunt mai frecvente în cazul în care o femeie ar fi gravidă cu un băiat sau cu o fată.

Oboseala. Un alt mit spune că ești mai obosită în timpul sarcinii dacă ai un băiat. Totuși, nu există cercetări care să susțină această idee. Senzațiile de oboseală și epuizare sunt comune, în special la începutul sarcinii.

Creșterea cantității de gaze. Se spune că dacă ai multe gaze în timpul sarcinii vei avea băiețel. Totuși, un motiv pentru creșterea gazelor poate fi indigestia, care este frecventă în această perioadă. Cel mai probabil, acest lucru se întâmplă din cauza schimbărilor hormonale și a poziției fătului, care apasă pe stomac, mai degrabă decât din cauza sexului fătului.

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa