Avort terapeutic prin operație laparoscopică. „I-am auzit inimioara, crescuse cât trebuia, doar că nu în căsuța în care trebuia. Era o sarcină extrauterină“

Uneori, se întâmplă ca o sarcină dorită să nu poată fi finalizată din motive medicale. Este și cazul Laurei, care a avut o sarcină extrauterină după una pe care o dusese la capăt fără probleme.

Laura Udrea, redactor

Aceasta este povestea unei gravide care a fost nevoită să renunțe la bebelușul ei pentru că acesta crescuse într-una din trompele uterine, nu în uter. Astfel de sarcini, numite și sarcini ectopice sau extrauterine nu pot fi duse până la capăt.

„Mă numesc Laura și aceasta este povestea mea. Am 27 de ani și sunt căsătorită de 4 ani. Avem o fetiță de 3 anișori. A venit ușor și repede, imediat cum ne-am dorit-o, a și apărut. Când ne-am gândit la al doilea copilaș, a fost la fel de ușor să rămân însărcinată. Doar că de această dată nu am avut același noroc ca prima dată…

„Testul de sarcină nu era foarte clar“

Testul de sarcină al Laurei

Aveam menstruație regulată, știam exact când trebuia să vină. De îndată ce am văzut că îmi întârzie menstruația două zile, mi-am făcut un test. Era 14 ianuarie 2022. Rezultatul, cele două liniuțe de fericire, s-a văzut, dar parcă nu era foarte vizibil. A doua zi am repetat testul. S-a văzut mult mai bine a doua liniuță. Eram foarte fericită, îmi doream foarte mult acest copil! Urma să mai avem un copil, un frate sau o surioară pentru fetița noastră. Pluteam de fericire amândoi, și eu, și soțul meu. N-am pierdut nicio clipă, am sunat și m-am programat la ginecolog. Primul control a fost stabilit pentru 1 februarie.

„Bebelușul meu era o sarcină extrauterină“

Mari emoții am avut când am ajuns la ginecolog. Oricât de fericită eram, în sufletul meu era un sentiment de alarmă. Nu știu exact să explic, dar parcă aveam un gol în stomac. Am intrat în cabinet și când a început domnul doctor să mă consulte vedeam că se tot uită și nu-mi spune nimic. Și acum îmi pot aduce aminte minutele acelea ca un film care se derula cu încetinitorul. Într-un final, și-a îndreptat privirea spre mine și mi-a spus că nu e bine. Bebelușul meu era o sarcină extrauterină. Tulburător pentru mine a fost că îi bătea inimioara, i-am auzit-o bătând…! Mi-a mai spus și doctorul că e dezvoltat exact cât trebuie să fie pentru vârsta aceea în burtică… crescuse acolo cum trebuie… doar că nu în căsuța care trebuia… Am fost șocată. Nu știam cum să reacționez, nu îmi venea să cred!

„Bebelușul meu se dezvoltase în trompa uterină stângă“

Ecografia pe care Laura o păstrează încă

Doctorul a fost foarte drăguț. Mi-a vorbit frumos și mi-a explicat ce înseamnă o sarcină extrauterină. S-a asigurat că am înțeles tot ce mi-a povestit, apoi mi-a spus și ce ar trebui să fac mai departe…

Bebelușul se oprise în trompa uterină stângă. Nu coborâse în uter, așa cum era normal. Mi-a spus că acest lucru ar fi trebuit să se întâmple în prima săptămână de sarcină. Apoi mi-a mai spus că ar trebuie să merg de urgență la spital, să mă internez pentru operație. Fătul trebuia scos de acolo, deoarece exista riscul să se rupă trompa și să fac hemoragie abdominală. Exista riscul să mor.

N-am fost în stare să spun nimic. Jumătate din mine se gândea la copilul de acasă. Cealaltă jumătate, la bobița care crescuse în mine și căruia îi auzisem bătăile inimii. E un sentiment înfiorător! Dacă aș fi putut, aș fi făcut orice să-l salvez pe Bobiță, dar să rămân lângă amândoi, să-i văd cum cresc și cum se joacă împreună.

„O noapte am fost mamă de doi și i-am strâns la piept“

În seara aceea, am refuzat să merg la spital. Îmi doream să ajung acasă, să-mi văd fetița. Am decis să merg a doua zi la prima oră pentru analize, test COVID și tot ce mai era nevoie. Am ajuns acasă, mi-am luat fetița în brațe și am dormit toată noapte cu ea cuibărită la pieptul meu. A fost singura noapte în care am fost mamă de doi… Unul în brațele mele, altul în mine. Unul în siguranță, altul, într-un loc care îmi punea și mie viața în pericol. A fost cea mai grea decizie din viața mea.

„Bebelușul meu nenăscut a vrut o parte din mine“

A doua zi mi-au făcut analizele, EKG, apoi m-au chemat din nou pentru ecografie. Deja fătul nu se mai vedea în trompă. Era doar lichid. Doctorul zicea că, probabil, trompa s-a umplut de sânge și de aceea nu se mai vede nimic. Abia în 3 februarie m-au operat…

Operația a decurs foarte bine. Am fost anesteziată total, iar după ce s-a terminat m-am trezit la terapie intensivă. Am trecut cu bine, nu am avut probleme, nu m-am simțit rău. Când m-am trezit, a venit doctorul și mi-a spus că a fost necesar să îmi scoată și trompa stângă, acolo unde se înțepenise fătul, deoarece era prea inflamată și nu putea să o lase. Pentru mine, acest lucru însemna șanse mai mici pentru o sarcină viitoare. Pe de altă parte, mă gândesc că a vrut și bebelușul meu nenăscut o parte din mine… N-aveți idee cât de tare doare sufletul.

„Operația laparoscopică este minim invazivă“

A doua zi după operație, asistentele m-au ajutat să mă ridic din pat. Am reușit cu greu, apoi m-au mutat în salon, urmând ca în ziua următoare să fiu externată. Operația laparoscopică (cu laser) e minim invazivă. Aceasta intervenție chirurgicală constă în pătrunderea cu laserul în abdomen prin trei puncte (prin buric, prin partea stângă jos și partea dreaptă jos a abdomenului). Operația nu necesită multe zile de spitalizare, iar recuperarea este rapidă, putând să te ridici chiar de a doua zi din pat.

La externare, doctorul mi-a spus că trei luni ar trebui să evităm să rămân însărcinată sau să aștept să treacă trei menstruații. Menstruația mi-a revenit la aproximativ o lună după operație, exact cum era și înainte.

Acasă mi-a fost greu. Doamne, cât de greu mi-a fost! Am avut nevoie de multe zile să-mi revin, să nu mai simt dezamăgirea, supărarea… Chiar și acum, când scriu, plâng… Îmi descărcasem și o aplicație de sarcină de la care încă primesc notificări. Nu le-am oprit, nu pot… Aș fi fost în 30 de săptămâni acum… Încet, încet, au trecut zilele și dezamăgirea mea s-a mai estompat. Apoi au trecut cele trei luni. Am fost la control din nou și ne-au spus că putem încerca să mai facem un copilaș.

Dar au trecut deja două luni de încercări și nu s-a mai întâmplat nimic. Îmi doresc tare mult un al doilea copilaș și sper să reușim cât mai curând. Având în vedere că am rămas doar cu trompa dreaptă, șansele sunt mai mici acum. Dar sunt fericită și mulțumită că, totuși, avem o fetiță. Și nu mi-am pierdut speranța și încrederea că o să reușim împreună cu Dumnezeu să mai avem un copilaș sau doi”.

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa