articol susținut de

Stresul și mâncatul pe fond emoțional la copii. De ce apare și cum îi pot sprijini părinții

Stresul la copii nu este o noutate, dar acest fenomen continuă să crească odată cu accelerarea ritmului de viață și schimbările asociate acestuia.

Georgiana Mihalcea, redactor
Stresul și mâncatul pe fond emoțional la copii.
Studii recente evidențiază efectul pe care stresul îl poate avea asupra alimentației copiilor.

    Stresul și mâncatul pe fond emoțional la copii reprezintă o realitate care nu trebuie să rămână ignorată. Cuvântul „ stres” se asociază din ce în ce mai des și cu copiii de vârste mici, nu doar cu adolescenții. 

    Cu ajutorul domnul doctor Florin-Ioan Bălănică, expert în medicină nutrițională, doctorand în endocrinologie la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila„ din București, invitat la podcast-ul educativ „Sănătatea în focus” by Secom, explicăm de ce apare mâncatul pe fond emoțional la copii și cum îi pot sprijini părinții.

    De ce la vârstă pot fi copiii afectați de stres?

    Stresul la copii nu este o noutate, dar acest fenomen continuă să crească odată cu accelerarea ritmului de viață și schimbările asociate acestuia. În timp ce stresul moderat poate juca un rol pozitiv în dezvoltarea copilului, stresul repetat sau cronic poate avea efecte devastatoare.

    Copilul poate fi stresat înainte de a se naște și chiar din perioada fetală. Studiile au demonstrat că și nou-născuții pot fi stresați, deoarece stresul mamei a ajuns la ei printr-o serie de transmisii biochimice. Chiar dacă afectarea nu este atât de directă după naștere, știm că bebelușul și copilul mic sunt foarte sensibili la atmosfera înconjurătoare și deci la intensitatea stresului resimțit. Și asta, încă din primele săptămâni de viață!

    În plus, se spune adesea despre un copil că este un „burete emoțional”. Cu cât copilul este mai mic, cu atât este mai dependent de mediul său înconjurător. Bebelușul simte și experimentează atmosfera ambientală într-un mod foarte senzorial. Cu vârsta, fiecare dintre copii va reacționa în mod diferit la stresori: unii învață să se protejeze, dar alții rămân sensibili chiar și ajunși la vârsta maturității.

    Stresul face parte din viața noastră, nu-l putem elimina, dar putem să învățăm să trăim cu el, făcându-i managementul și încercând să deslușim care este diferența între di-stres și eu-stres, adică stresul care mă afectează și stresul care mă poate împinge către înainte. Discuția este foarte lungă, pentru că mâncatul compulsiv este o realitate a erei moderne și există soluții medicale, psihologice, care ajută la reducerea acestuia sau chiar la înlăturarea lui.

    doctor Florin-Ioan Bălănică, expert în medicină nutrițională

    Ce-i stresează pe copii

    Motivele stresului din copilărie sunt la fel de variate ca și copiii care suferă de acesta. S-ar putea totuși realiza o clasificare, prin separarea acțiunilor care dau naștere stresului reactiv, care este în general temporar, de cele responsabile de stresul cronic.

    • O schimbare bruscă a obiceiurilor zilnice (schimbarea locuinței, nașterea unui frate/unei surori etc)  precum și un șoc emoțional (divorț) vor genera în general o reacție de stres temporar. Pe de altă parte, repetarea unor fapte tulburătoare precum și a celor legate de presiunea directă și prelungită asupra copilului (succes școlar, surmenaj) va duce la un răspuns de ordinul doi (stres cronic).
    • Lipsa de încredere în sine. Vine din senzația de a nu avea suficiente abilități pentru a atinge un ideal. Acest ideal poate veni de la copilul însuși sau din cerințele părinților săi. Copilul se simte inutil, are impresia că nu este la înălțimea așteptărilor și pune constant presiune pe sine pentru a nu dezamăgi.
    • Anxietate de performanță. Copilului i se cere să facă din ce în ce mai mult, se pune presiune pe el pentru atingerea penformanței școlare sau într-un domeniu anume și va fi cuprins de anxietate. Frica de eșec îi va „fura” din energia cu care luptă pentru a-și atinge obiectivele. Această anxietate de perfomanță este remarcată în timpul evaluărilor sau competițiilor școlare.
    • Anxietate de separare. Aceasta este un tip de anxietate foarte comun care poate apărea imediat ce copilul începe să meargă la creșă sau să aibă o bonă. Se recunoaște prin criza de lacrimi care însoțește momentul despărțirii de părinți și prin resentimentele reîntâlnirii de la sfârșitul zilei. În timpul cât este separat de părinți această anxietate poate deveni o sursă de stres pentru copil.
    • Fobii. O altă cauză a stresului: anumite fobii, precum fobia socială, teama de a merge cu transportul în comun, fobii față de anumite animale sau insecte, reprezintă o sursă de stres pentru unii copii. Uneori asociate cu anxietatea de separare, aceste fobii sunt exacerbate în mediul școlar și contribuie direct sau indirect la stresul elevului.
    • Presiuni exterioare. Orice presiune exercitată asupra copilului poate fi o sursă de stres atunci când este excesivă și nu răspunde la abilitățile copilului. Aceste cerințe pot veni de la părinți, de la profesori sau chiar de la mass-media.
    • Incertitudinea reperelor. Stresul poate fi legat de incertitudinea reperelor inerente societății actuale, fie că sunt repere familiale (destrămarea familiei, schimbări ale locuinței, etc.), culturale sau morale. Astfel, fragilitatea acestor repere adăugată la multiplele solicitări (presiunea mediatică, influența semenilor etc.) stimulează în același timp deteriorarea autonomiei copilului. Riscul este ca el să integreze aceste presiuni multiple, făcându-se responsabil pentru neajunsurile sale, lucru deosebit de stresant pentru un copil. 
    • Violența școlară. Mult mai frecventă decât se recunoaște, violența școlară este o sursă majoră de stres pentru copii. Fie că suferă tachinări, insulte scrise sau orale sau chiar violență fizică copilul poate fi stigmatizat încă de la vârste fragede.
    • Izolarea. Școala este locul educației, dar și al socializării, iar presiunea socială este foarte puternică în acest mediu. Izolarea unui copil în cadrul clasei sale poate face mediul școlar înfricoșător și, prin urmare, stresant.

    Semne de stres din copilărie

    Fiecare copil reacționează diferit. În timp ce un copil va fi foarte afectat de un eveniment stresant, altul poate să nu-i acorde atenție. Prin urmare, este normal ca fiecare să aibă propriul mod de a-și exterioriza problemele. Atenție, semnele sunt uneori bine ascunse. Iată la ce semne trebuie să fie atenți părinții:

    • tulburări de somn
    • inhibiție (întârziere psihomotorie, blocare a limbajului, pierderi de memorie etc.)
    • neliniște (excitație, hiperactivitate, impulsivitate, etc.)
    • tulburări de alimentație (mâncatul pe fond emoțional, anorexia, hiperfagia, bulimia)
    • compulsii (comportamente dezadaptative repetitive și ritualizate care urmăresc ameliorarea tensiunii nervoase mai mult sau mai puțin conștiente.)
    • tulburări psihosomatice
    • dependențe
    • fobie școlară
    • scăderea rezultatelor școlare

    Conștientizarea existenței stresului în viața copilul tău este un pas decisiv în tratarea acestuia. Prevenirea, însă, este cel mai bun remediu. Pentru aceasta, este important să păstrezi cât mai mult posibil obiceiurile vieții de zi cu zi, cum ar fi ora mesei sau ora de culcare, să comunici zilnic cu copilul despre viața lui de la grădiniță/școală ori în grupul de prieteni.

    Stresul și mâncatul pe fond emoțional la copii

    Studii recente evidențiază efectul pe care stresul îl poate avea asupra alimentației copiilor. Rezultatele sunt foarte interesante, deoarece arată că:

    • Stresul poate duce la consumul de calorii „de prisos” (în absența foamei) chiar și la copiii de vârste mici.
    • Copiii ai căror părinți folosesc mâncarea ca recompensă sau mijloc de a ameliora o situație incomodă (frustrare, durere etc.) tind să mânânce pe fond în cazul unei situații „stresante”.
    • Copiii ai căror părinți controlează cu strictețe alimentația copilului tind să mănânce mai mult (și deci să consume mai multe calorii) în cazul unei situații stresante.

    Cu excepția anumitor cazuri patologice, senzația de foame este fiziologică și toți copiii sunt capabili să-și regleze dieta. Mediul, relația părinților cu mâncarea, discursurile auzite în copilărie pot influența comportamentul alimentar pe termen lung.

    Într-adevăr, mulți adulți recunosc faptul că mănâncă pe fond emoțional, iar managementul dietei devine apoi mai complex, deoarece necesită descoperirea și tratarea motivelor care stau la baza comportamentului alimentar ce duce la creșterea în greutate.

    Uneori doar dieta și sfaturile părinților nu sunt suficiente, fiind nevoie de sprijin de specialitate (psiholog, medic nutriționist). 

    Există o conexiune directă între sistemul digestiv și creier, legătură care poate să facă diferența atunci când trebuie să discutăm despre sănătate și boală. La nivelul intestinului subțire se realizează absorția majorității nutrienților, iar dacă această absorție este făcută într-un mod corect organele noastre responsabile de a produce energie, ficatul în speță, va face acest lucru și atunci vom folosi mâncarea și alimentele ca și nutrient util pentru starea noastră de bine.

    doctor Florin-Ioan Bălănică, expert în medicină nutrițională

    Ce putem face noi, părinții? Să nu ne mai obligăm copiii să termine de mâncat tot din farfurie, să evităm să-i răsplătim sistematic cu ceva dulce sau cu fast-food, dar să evităm și capcana supramonitorizării sănătății!

    Stresul și foamea

    Știm astăzi că există două tipuri de foame: fizică și emoțională. Foamea fizică se simte zilnic în stomac după o perioadă de repaus alimentar. Dar ce este foamea emoțională și cum o putem identifica la copii?

    Înainte de a răspunde la această întrebare, trebuie să știi că mâncarea și emoțiile sunt strâns legate: s-a demonstrat că sentimentele pe care le experimentăm în orice moment influențează alegerile alimentare pe care le facem, precum și cantitatea și modul de a mânca.

    De aici și reformularea expresiei „spune-mi ce mănânci și îți spun cine ești” în „spune-mi ce mănânci și îți voi spune ce ți se întâmplă”.

    Foamea emoțională la copii

    Spre deosebire de foamea fizică, care este resimțită în stomac, foamea emoțională este un apel din partea creierului. Când copiii simt această dorință de a mânca, ei intenționează să folosească alimentele ca mecanism de apărare pentru a face față emoțiilor negative pe care le simt. De fapt, ei nu știu cum altfel să le facă față.

    Astfel, cei mici se refugiază în mâncare pentru a-și calma emoțiile. Creșterea aportului lor alimentar îi alină. Și de obicei apelează la alimente bogate în zaharuri și grăsimi. În realitate, această supraalimentare nu îi va satisface niciodată, deoarece foamea emoțională este nelimitată.

    Emoțiile negative legate cel mai adesea de foamea emoțională sunt: stresul, furia, apatia, frustrarea, frica, durerea, anxietatea, neliniștea, singurătatea și plictiseala.

    Cu toate acestea, din punct de vedere fiziologic, sentimentele negative sunt adesea percepute ca o amenințare și conduc la eliberarea de glucoză în sânge. În mod logic, senzația de foame ar trebui să dispară. Prin urmare, impulsul de a mânca atunci când te simți rău nu este ceva înnăscut. Acesta este un comportament învățat și inadecvat din punct de vedere social.

    Semne ale acestui tip de foame la copii

    Iată câteva dintre semnele care te vor ajuta să deosebești foamea emoțională la copilul tău de apetitul real:

    • Senzația de foame poate apărea oricând, brusc și urgent.
    • Apare dorința de a mânca un anumit aliment și nu oricare.
    • Copilul consumă cantități mai mari decât de obicei.
    • Mănâncă necontrolat și foarte repede.
    • Sentimentele de vinovăție, rușine sau nemulțumire apar după ce mâncă în exces.
    • Se poate observa o creștere rapidă în greutate, ceea ce duce uneori la obezitate.

    Senzația de foame este un aspect care are o conotație fiziologică și hormonală; mâncatul intuitiv, adică mâncatul raportat la acestă senzație și raportat la anumite preferințe alimentare-„am avut pofă de…” ține de zona emoțională și are nico legătură cu partea rațională și științifică.

    doctor Florin-Ioan Bălănică, expert în medicină nutrițională

    Cum îi pot sprijini părinții

    Adolescenții mănâncă compulsiv din cauza presiunii care este pusă pe ei din toate direcțiile. Există o presiune educațională, sunt într-un moment al dezvoltării și într-un moment al schimbării, apare acneea în special la fete și atunci lucrurile nu sunt potrivite. Din punct de vedere al relației cu familia, pentru că lucrurile se schimbă sunt într-o dinamică, iar noi, în calitate de părinți, trebuie să ne adaptăm acestor nevoi și necesități ale adolescenților. Apar primele relații cu sexul opus și acolo există o presiune și o modificare.

    doctor Florin-Ioan Bălănică, expert în medicină nutrițională
    • Recompensarea sau pedepsirea copiilor cu mâncare este una dintre cauzele principale ale dependenței lor emoționale de alimente. Acest lucru îi învață să atribuie anumite stări emoționale anumitor alimente și îi determină să dezvolte o relație nesănătoasă cu alimentele.
    • Este esențial ca părinții să aibă grijă de obiceiurile alimentare ale copiilor. Obiectivul este de a le asigura o alimentație echilibrată, controlând aportul alimentar. Aveți grijă să nu-i privați de orice tip de hrană, deoarece vor simți nevoia să compenseze aceste deficiențe în timp.
    • Familia este responsabilă de educația emoțională a copiilor încă din primii ani de viață, astfel încât aceștia să crească cu suficiente resurse cognitive pentru a-și identifica și gestiona corect sentimentele, atât pozitive, cât și negative, fără să simtă că trebuie să mănânce disproporționat.

    Vă invităm să urmăriți varianta video integrală a podcastului educativ #SanatateaInFocus, dedicat nutriției sănătoase, mai jos:

    Îți recomandăm și

    Te-ar mai putea interesa

    Te-ar mai putea interesa