De ce nu ne-am părăsit țara? Mesajul unei mame de Ziua Națională a României!

Georgiana Mihalcea, redactor
romania autista
România autistă ar avea multe de învățat de la copilul meu!

România autistă. Dacă nici eu nu știu ce înseamnă termenul „autist”, nu știu cine ar putea mai bine?! Ba da, miile de părinți de copii cu autism din țară. Mă uit în jurul meu și văd o nație mai autistă decât copiii noștri. Pare surdă, mută, dezinteresată de ce este în jur, absentă și uneori nici nu răspunde când o strigi pe nume. Exact cum făcea fiu-meu pe la 2-3 ani!

Prima oară când am auzit o persoană publică că folosește într-un context greșit termenul de „autism” m-am înfuriat peste măsură. Era fostul prim-ministru al României. I-a sărit toată lumea în cap că „vai, cum a putut, s-o ardem pe rug și alta nu”. Apoi a comis-o chiar președintele țării, dar și un artist mai mult sau mai puțin celebru într-o piesă de o calitate discutabilă.

De doi ani de zile oamenii ăștia importanți m-au pus pe gânduri. Este sau nu România „autistă”?

Uite că azi, de ziua țării m-am luminat brusc. România chiar are nevoie de terapie, pentru că de 30 de ani manifestă aceleași stereotipii, comportamente obsesiv-compulsive, flutură aiurea din steag, deși a uitat ce e aia mândrie națională, merge pe vârfuri după cum îi cântă unul și altul, nu vorbește corect propria-i limbă, se joacă inadecvat cu cetățenii, iar când o scoți în lume scuipă semințe pe jos în marile capitale ale lumii.

Adică exact cum fac adevărații autiștii; cei cu diagnostic cu parafă, cu certificat de handicap, însoțitor și mii de ore de recuperare.

Țară dragă, ți-aș ura „La mulți ani!”, dar asta ar însemna să fiu de acord cu tine, să mergi așa, autistă tot înainte. N-am să fac asta, am să schimb urarea:

„Să fii independentă, empatică, deșteaptă, să ai încredere în tine și în oamenii tăi, să poți mai mult în fiecare zi!”

Hm, deja nu mai știu cu cine vorbesc, cu România sau cu David?! Parcă ar fi una și aceeași persoană. Dar nu sunt. David a lăsat multe din semnele autismului în urmă, s-a depășit pe sine mai mult decât am făcut-o eu în 42 de ani și țara lui în 31 de la Revoluție.

David este România mea, motivul pentru care nu am emigrat, David este românul meu preferat, este eroul meu, pe el l-aș multiplica în 20 de milioane de copii și atunci aș spune că trăiesc și eu într-o țară fără cusur. O țară fără invidie, fără ură, cu capra vecinului mereu vie, cu dorința de a face bine, cu zâmbetul în sus, cu dorința de a trăi doar experiențe pozitive.

România autistă
România autistă ar avea ceva de învățat de la noi despre incluziua copiilor cu handicap în societate.

Romania autistă. O realitate pe care o ignorați degeaba

România este autistă pentru că oamenii ard de vii în spitale și în cluburi și tot ce facem este să dăm o reacție cu față tristă la o astfel de știre.

Este autistă pentru că mama nu găsește medicamente de diabet și tot ce aud în farmacii este că „nu avem pe stoc, asta e situația, trebuie să înțelegeti!”

Este autistă pentru că am peste 1000 de prieteni pe facebook și telefonul meu are apeluri tot de la cei din familia apropiată.

În România autistă cineva a avut Covid acum 2 luni și vecinii de pe stradă îi evită și acum copiii la joacă, ca să nu se infecteze.

Alergăm după like-uri, dar nu alergăm după oamenii care ajung să moară singuri în casă.

Râdem de cei slabi, le călcăm sufletele cu bocancii cu aroganță și impertinență să ne dovedim nouă înșine cât suntem de puternici.

În România autistă spitalele sunt ridicate ori renovate de oameni și nu de stat, spitalele sunt locuri în care oamenii nu vor să mai ajungă nici în al doispezecelea ceas.

Copiii strâng bani să cumpere prima ambulanță aeriană din țară pentru a salva suflete peste hotare, într-o Românie în care nimeni nu s-a gândit la așa ceva până acum!

Femeile sunt bătute, și asta este o normalitate pentru cei mai mulți. Ea trebuie „să asculte de bărbat”, iar vocea lui stă în pumnul său.

România autistă are mii de copii de care ne aducem aminte în Ajun de Crăciun, fără să ne gândim că alte 364 de zile nu au mâncare, umblă desculți și dorm în frig.

Sunt milioane de oameni care abia întind leafa de al o lună la alta, care prețuiesc și o monedă de 50 de bani, și au ca singură alinare: un viitor mai bun pentru copiii lor.

Este țara în care „incluziune și integrare” sunt denumiri pompoase în rapoarte și proiecte care nu au depășit statutul de „teorie”.

România este țara în care autiștii au o oră pe săptămână un profesor de sprijin, din lipsă de fonduri și de personal.

Este printre puținele locuri din lumea civilizată în care părinții renunță la muncă pentru a-și însoți copilul la școală, ca să nu fie batjocura tuturor.

Ne prefacem că nu vedem, nu auzim, nu simțim când unul plânge, când unul nu mai poate. Suntem mai autiști decât toți autiștii cu certificat de handicap.

România autistă: „Să te faci bine, țara mea dragă!”

După ce am vizitat Italia și Grecia în anii trecuți și ne-am îndrăgostit de oamenii și de locurile de acolo, după ce prietena mea virtuală Alina Moldoveanu mi-a povestit ce sistem bine pus la punct au italienii pentru copii cu autism, i-am propus lui David să ne mutăm acolo.

Copilul meu a început să plângă:

„Dar eu nu vreau să plec de aici, România este țara mea, București este orașul în care m-am născut. Eu vreau să rămânem aici. Eu iubesc țara și orașul meu. Eu vreau să aud limba română când plec la plimbare. Tu ai văzut cum se aude limba lor? Promite-mi, Georgiana, că n-o să îmi mai zici niciodată așa ceva! Mă faci să fiu trist!”

Și uite că te iubesc, Românie, așa autistă cum îmi pari, mi-ar plăcea să te faci bine! Te iubesc pentru că te iubește copilul meu cu suflet pur, care nu știe să urască pe nimeni, deși a ajuns la 14 ani. Nu i-am spus niciodată ceva urât despe tine, dar a început să se uite la știri și se prinde singur.

Scria zilele trecute un proiect despre Japonia la geografie și mă întreabă la final: „Dar noi de ce nu suntem așa de performanți ca japonezii? De ce nu muncim mult ca ei și nu respectăm regulile?” E doar începutul! Stai să vezi când se va prinde și de alte hibe pe care le ai!

Să te văd atunci, Românie! Ce o să mai spui când fiu-meu te va pune la zid că nu ești pregătită pentru un adult cu autism? Că a mers la școală cu mama lui de mână ani în șir? Că nu va avea un loc de muncă decent, că nu angajează nimeni handicapați?

Ai grijă, Românie, că va veni ziua în care David al meu te va lua la bani mărunți. Și dacă eu am prins perioada comunistă și de cele mai multe ori am tăcut din gură, fiu-meu e crescut în spirit democratic și își va cere drepturile cât de curând!

romania autista
Pictură făcută de David zilele trecute pentru Ziua Națională.

Să faci terapie, dulce Românie!

Dar vezi că la noi terapia costă mai mult decât ratele la o casă! Sunt părinți de copiii cu autism care au vândut tot să-și recupereze copii, să nu râzi tu de ei când merg la școală și nu știu să stea frumos în bancă și cu mâinile la spate să nu o deranjeze pe doamna!

După 31 de ani de autism atipic, ai mult de tras, patria mea! Învață de la noi, părinții de copii speciali, învață să-ți iei de la gură ca să te faci bine. Învață umilința, răbdarea și suferința, dacă vrei să crești în ochii noștri.

Nu există categorie de oameni mai chinuită decât noi! Speriați, săraci, marginalizați. Sperianți de diagnostic, de viitor, sărăciți de terapii care în alte țări sunt suportate de stat, marginalizați de societate, de prieteni, de vecini, uneori de propriile familii.

De la noi ai cum să înveți cu adevărat cum să mergi înainte. Întreabă-ne! Ne găsești pe grupurile de pe facebook sau încuiați în case alături de copiii noștri pe care îi învățăm să se poarte frumos când ies afară, ca lumea să nu râdă de ei! Vom face terapie cu tine, dulce, Românie, dacă promiți să ai grijă de copiii noștri când noi nu vom mai fi să-i ocrotim!

Îți recomandăm și

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa