Riscurile izolării pentru sănătatea mintală la copii și părinți. Soluții ca să ieșiți cu bine din pandemie

Psiholog Florentina Dumitru
riscurile izolării pentru copii și părinți
Riscurile izolării pentru copii și părinți sunt reale și trebuie tratate cu atenție.

Riscurile izolării pentru sănătatea mintală la copii și părinți sunt veridice. Pandemia de coronavirus ne aduce stres, frustrare și anxietateToamna e pe sfârșite, soarele se arată din ce în ce mai puțin. Urmează trei luni de iarnă în care vom sta mult în casă. Va trebui într-un fel sau altul să găsim soluții care să ne ajute să depășim această perioadă dificilă fiindcă altfel sănătatea noastră mintală ar putea fi pusă în pericol.

Când frica ajunge să pună stăpânire pe tine sunt doar trei modalități prin care poți reacționa: rămâi pe loc, fugi sau lupți?

Nu ne putem lupta cu acest virus. De asta se ocupă medicii. Să fugim nu avem unde fiindcă acest inamic periculos este peste tot, în plus este invizibil. Ceea ce ne rămâne de făcut este să stăm pe loc, în izolare și să respectăm toate măsurile de prevenție necesare. În felul asta ne salvăm viața sau măcar limităm riscurile contaminării.

Riscurile izolării pentru copii și părinți. Primele manifestări

Izolarea la domiciliu și distanțarea socială sunt o adevărată provocare pentru psihicul uman. E greu să ne păstrăm echilibrul trăind departe de ceilalți semeni ai noștri. Prin definiție suntem ființe sociale și avem nevoie să interacționăm cu cei din jurul nostru. Efectele izolării le simțim zilnic, frustrarea se traduce de cele mai multe ori prin nervozitate, iritabilitate și neliniște și se revarsă asupra celor ce ne sunt aproape, asupra familiei.

Micile probleme pe care de obicei le rezolvam într-o clipa par azi adevărate provocari.
Deciziile pe care altă dată le luam rapid ne sunt acum influențate de factori pe care nu îi putem controla fiindcă nu depind de noi.

Nu ne putem concentra, nu putem memora, avem impresia că batem pasul pe loc.
Avem adevărate atacuri de panică atunci când oameni dragi sau cunoscuți sunt bolnavi, când aflăm noi cifre despre evoluția virusului și alte restricții impuse de către autorități.

Suntem centrați mai mult pentru lucrurile negative și rareori ne împărtășim unii altora momentele de bucurie sau reușită.

Pentru că suntem privați de lucrurile care adionioară ne făceau plăcere căutăm să ne satisfacem aceste nevoi apelând la alte substitute și așa apare abuzul de alcool, de fumat și abuzul alimentar.

Frica crește progresiv și uneori se transformă în anxietate ceea ce o face și mai greu de gestionat.

Suntem triști, apatici, plictisiți și nimic nu pare să ne mulțumească pe deplin…

Ne este dor de viața noastră de odinioară când nu eram nevoiți să ne izolăm, când petreceam timp cu prietenii, când puteam să plecăm în vacanțe alături de cei dragi, când nu stăteam cu grija măștii de protecție și amăsurilor de igienă ce azi par exagerate.
Ne simțim singuri, fără vlagă iar singurătatea începe să devină o povară în clipa când nu este alegerea noastră. Momentele de solitudine sunt acum pedeapsa noastră și nu recompensă pentru regăsirea de sine.

Ne este teamă fiindcă nu putem deține controlul în totalitate, pentru că nu știm ce ne aduce ziua de mâine, pentru că nu știm dacă criza economică ce ne bate la ușă ne va lasă fără serviciu și fără un venit sigur.

Ne este teamă de boală și de faptul că n-am putea supraviețui, ne este teamă de moarte.
Toate aceste manifestări ne duc cu gândul la riscurile izolării pentru sănătatea mintală la adulți și copii. Și când adulții nu sunt în echilibru nici copiii nu pot fi. Copleșiți de toate aceste emoții ne revărsăm furia, frustrările și temerile asupra copiilor și suntem mai puțin toleranți cu ei, mai puțin răbdători și mai puțin afectuoși.

Copiii au putere de adaptare mai mare

Sănătatea mintală a copiilor are de suferit în aceste condiții. Avantajul lor este că puterea de adaptare la nou este mai mare decât a adulților însă asta nu înseamnă că dacă există o situație nouă și neplăcută ar trebui să o accepte și să se obișnuiască cu ea.

Însă noi ca părinți trebuie să ne asigurăm că suntem perfect sănătoși dacă vrem să avem copii sănătoși. Copiii nu se bazează prea mult pe partea rațională ci mai mult pe ceea ce simt. Așadar să nu uităm că le transmitem involuntar grijile, frustrările, temerile și nervozitatea noastră. Ei nu vor face decât să ne oglindească comportamentul.

Ce spun experții despre riscurile izolării pentru copii și părinți

Studiile medicale, sociale și psihologice au arătat că viața unei persoane este direct influențată de conectarea cu alte persoane și în lipsa unei rețele sociale, prieteni, familie sau membri ai comunității individului îi este afectată atât sănătatea fizică cât și cea mintală.

Dacă privim atent în jurul nostru observăm că și înainte ca această pandemie de coronavirus să apară erau mulți oameni care trăiau izolați. Cu toții avem un vecin care locuiește singur și pe care rudele nu-l prea vizitează. E mai mereu trist, abătut și rareori răspunde la salut. Singurătatea este o povară greu de dus mai ales pentru persoanele în vârstă.

Oamenii care trăiesc izolați au un risc crescut de apariție a bolilor cronice, a stresului cronic și implicit a depresiei. Izolarea ne răpește calitatea somnului, ne slăbește inima și ne afectează imunitatea. Sunt studii care spun că efectele izolării asupra organismului uman sunt similare cu cele ale obezității, fumatului și hipertensiunii arteriale.

Potrivit profesorului de psihologie și neuroștiințe, Julianne Holt-Lunstad de la Universitatea Brigham Young, lipsa conexiunii sociale crește riscurile pentru sănătate la fel ca fumatul a 15 țigări pe zi și e la fel de nocivă precum consumul de alcool. De asemenea, s-a descoperit că singurătatea și izolarea socială sunt de două ori mai dăunătoare sănătății fizice și mentale decât obezitatea. (Perspectives on Psychological Science)

„Există dovezi solide că izolarea socială și singurătatea cresc semnificativ riscul de mortalitate prematură, iar amploarea riscului o depășește pe cea a multor indicatori de sănătate de vârf”, spune HoltLunstad.

Cum sunt afectați copiii de izolare: învață mai greu, își pierd răbdarea

În ceea ce-i privește pe adolescenți și copii riscurile izolării pentru sănătatea lor mintală sunt la fel de importante. Lipsa interacțiunii sociale la școală îi împiedică pe copii să-și împlinească o nevoie de bază și anume nevoia de apartenență la grup. Un copil izolat va învăța să comunice mai greu sau va pierde această abilitate treptat dacă adulții din jurul lui nu îi vin în ajutor. Ar putea de asemenea să aibă tulburări ale funcției perceptive, să învețe mai greu sau să-și piardă răbdarea și să devină neinteresat de tot ceea ce se întâmplă în jurul lui. Dificultățile emoționale se pot agrava și pot duce chiar la depresie.

Când copilul se închide în el, când refuză să comunice, când își pierde pofta de mâncare înseamnă că ceva se petrece cu el și are nevoie de ajutor.

În cazul copiilor care suferă deja de deficit de atenție și hiperactivitate sau a celor care suferă de autism se va observa o agravare a simptomelor și dificultăți particulare.

Conform unui studiu al Organizației Mondiale a Sănătații despre coronavirus și impactul asupra tinerilor din Marea Britanie (realizat în aprilie-mai 2020) se pare că tinerii între 16-29 de ani au fost cea mai afectată categorie de vârstă din cauza izolării. Ei au declarat că le-a fost afectată bunăstarea, că s-au simțit singuri și principalii factori au fost lipsa activităților în aer liber, condiționarea libertăților și problemele financiare cauzate de criză.

Riscurile izolării pentru copii și părinți. Cum ne îmbunătățim viața de zi cu zi

Vestea bună este că tot ceea ce trăim acum este o situație temporară. Și dincolo de asta pentru că nu putem schimba cu nimic situația ceea ne-ar ajuta acum ar fi să ne schimbăm comportamentul.

Dacă ar fi să vedem și lucrurile bune pe care ni le-a adus pandemia cu siguranță că am găsi câteva. Schimbarea perspectivei și adoptarea unei doze de optimism poate face cu adevărat minuni.

Iată câteva soluții practice pentru reducerea riscurilor asupra sănătății mintale, atât pentru părinți, cât și pentru copii:

  • Acceptă că frica e doar o emoție și că este o reacție normală și sănătoasă care te ajută să te protejezi atât pe tine cât și pe cei dragi. Învață-l și pe copilul tău același lucru și arată-i că au fost și alte situații când frica de necunoscut, de boală sau de orice altceva l-a salvat dintr-un scenariu negativ.
  • Găsește soluții noi pentru a te revedea cu cei dragi. Folosește toate mijloacele de comunicare pe care le ai la îndemână. Așa cum tu ai nevoie de socializare și copilul tău are. Controlează cu atenție timpul petrecut la calculator dar oferă-i și lui posibilitatea să se conecteze cu prietenii lui.
  • Diversifică-ți activitățile, găsește-ți pasiuni noi, învață ceva nou. Găsește o activitate pe care să o faci singur și să te bucuri de ea însă gândește-te și la timp de calitate petrecut în familie alături de copii și bunici.
  • Fă ceea ce ți-ai propus de mult timp să faci și niciodată nu ai găsit momentul potrivit. Alături de copii găsește-ți răbdarea necesară de a-i învăța ceea ce mereu le-ai promis dar nu te-ai ținut de cuvânt.
  • Fă mișcare! Fie că mergi afară în parc sau rămâi în casă sunt o mulțime de exerciții fizice pe care le poți face! Organizează mici competiții și antrenează-i pe copii în această activitate.
  • Creează un obicei și alege un moment din zi în care fiecare spuneți cum va simțiți. Exprimarea sentimentelor este benefică în perioada asta mai ales că de multe ori ne simțim copleșiți de emoții. Exprimați-va furia, frustrarea, frica, tristețea prin artă, sport..etc.
  • Faceți fapte bune! Găsește o acțiune de voluntariat în care să te implici și tu și copiii. Chiar dacă ești într-o situație dificilă gândește-te că există oameni care au probleme mai mari. Bucuria de a oferi chiar și ideea de a te simți util vă va umple sufletul de bucurie.
  • Pe cât posibil petrece timp în aer liber,la soare. Respectă regulile de distanțare și pe cele de igienă însă nu renunța la plimbările în parc.
  • Stabilește o rutină zilnică atât pentru tine cât și pentru întrega familie. Fii atent la orele de masă, la gustări, la orele de somn și la activitățile considerate recreative dar și cele obligatorii.
  • Vezi partea plină a paharului și concentrează-ți atenția pe lucrurile pozitive pe care ni le-a adus pandemia de coronavirus. Mai mult timp petrecut alături de familie, mai mult timp dedicat cititului sau informării din diferite surse, economia de combustibil pentru deplasarea la serviciu, poate chiar mici economii fiindcă ieșirile în oraș au fost limitate, consumul de alimente mai sănătoase și renunțarea la fast food.

Riscurile izolării pentru sănătatea mintală la copii și părinți sunt reale și își pot pune amprenta asupra noastră. Traumele izolării se vor vindeca atunci când vom reveni la normalitate însă lecțiile primite în această perioadă ne vor însoți multă vreme.

Te-ar mai putea interesa