Să lăsam copilul să vină la mâncare

TOTUL DESPRE MAME
porțiile de mâncare

    Nu forța copilul să mănânce. Dusă la extrem, această practică este aproape un abuz. Și are urmări teribile pe termen lung.

    Subiectul alimentației este printre cele mai comune și nu de puține ori ajută la închegarea unei discuțîi oriunde se adună câțiva părinți, fie că se cunosc, fie că nu. Că părinte este foarte puțin probabil să nu fi asistat măcar la câteva povestiri despre copii care mănâncă de toate și oricând, dar mai ales despre copii care nu mănâncă deloc.

    Cât de familiar vă sună: “Am încercat orice, doamna , și nu vrea”? Uneori este greu să nu cazi în tentația de a face comparații între propriul copil și alții. Mai ales când restul par să fie prieteni cu toate legumele, fructele, sarmalele, și orice îngăduie imaginația adulților în farfuria celor mici.

    Ori ce ai face nu forța copilul să mănânce. Citește în cartea Copilul meu NU mănâncă! ce alternative ai. 

    Alimentația copilului, o grijă permanentă

    Indiferent de stadiul în care ne aflăm în creșterea copilului, că e nou-născut hrănit la sân sau cu biberonul, că e în faza de diversificare și ia cunoștință cu noi alimente, ori că e preșcolar sau școlar, o grijă care însoțește mai mult sau mai puțăn accentuat, însă permanent, părinții, este alimentația copilului: este bine hrănit, a mâncat suficient și, după diversificare, ceea ce trebuie? Desigur, există mai multe definiții a ceea înseamnă să fii bine hrănit. Pe vremea copilăriei mele, deși este destul de răspândită această percepție și acum, cu cît erai mai rotunjor în obrajori (și nu numai), cu atât însemna că erai un copil mai sănătos. Astăzi, când informațiile despre alimentația corectă sunt la îndemînă, deși acestea variază după multe criterii, atenția tinde spre grijă față de calitatea și diversitatea alimentelor, iar cantitatea pare să aibă parte de o tratare mai flexibilă din partea părinților.

    Părinții în fața a noi și noi dileme

    Oricare ar fi concepțiile legate de hrănire, grijă părinților nu pare să se diminueze cu timpul, dimpotrivă, pune părinților în față noi și noi dileme. La început, hrănirea este unul din puținele aspecte pe care un părinte simte că îl poate controla în relația cu bebelușul său.

    E ceva cu efect vizibil și cuantificabil, în care intră și o componentă psihologică ce nu este neglijabilă. Un nou-născut care crește în greutate este un copil sănătos, iar noi simțim că suntem niște părinți buni. Cu cât copilul capătă independență alimentară și învață că poate alege între felurile de mîncare și cât să mănînce din fiecare. Ocaziile în care dorințele părinților și cele ale copilului sunt diferite se pot înmulți. Nu de puține ori părintele simte nevoia să intervină. Ce faci mai ales cînd copilul refuză să mănînce?

    Ori ce ai face nu forța copilul să mănânce. Citește în cartea Copilul meu NU mănâncă! ce alternative ai. 

    Ai încredere în copilul tău

    În ceea ce privește alimentația, medicii pediatri ne recomandă să nu fortăm copilul să mănânce,. Să îl tratăm că pe noi înșine, căci și noi avem zile cu poftă de mîncare și zile fără poftă. Așa cum spun doctorii, nu forța copilul să mănânce. Atâta timp cât copilul se află în limitele normale de greutate, cel mai probabil copilul are dreptate și nu noi. Trebuie să recunosc că uneori este deosebit de dificil să stai deoparte și să aștepți răbdătoare când știi că toată ziua copilul nu s-a atins de aproape nimic. Însă răbdarea va fi răsplătită în majoritatea cazurilor.

    Uneori soluțiile sînt mai simple decît credem. Sfatul medicului este esențial pentru a ne feri de anxietate. Spre exemplu, când bebelușii și copiii mici sunt răciți, e foarte probabil să mănânce mai puțin doar pentru că nu pot respiră pe nasul înfundat. Este, deci, suficient să curățăm nasul cu apă distilată sau de mare că situația să se îmbunătățească imediat. Alteori, când copilul dă semne de constipație, acestea ar putea fi însoțite de scăderea apetitului până se rezolva problema.

    Noile reguli la masă: nu forța copilul să mănânce!

    Discutați cu medicul pediatru în primul rînd, ori de cîte ori vreți să va lămuriți un aspect, oricît de complicat sau banal vi se pare. Printre sfaturile pe care le-ați putea primi, câteva pot fi sintetizate astfel:

    • Nu insistați, nu certați și nu forțați copilul să mănânce, lăsăți-i timp să hotărască când dorește să facă acest lucru. Studiile arată că insistență părinților are un efect negativ asupra atitudinii copilului față de mâncare.
    • Nu îi oferiți recompense dacă mănâncă tot din farfurie. Copilul nu trebuie șantajat să se hrănească, el trebuie să considere luatul mesei o activitate firească, nu una din care poate obține avantaje sau să sesizeze potențialul unei relații de putere cu părinții săi.
    • Nu criticați și nu va exprimați dezamăgirea în public față de cât se hrănește copilul dvs., mai ales dacă este și copilul dvs de față. El trebuie să simtă sprijinul dvs. în orice moment. Încercați să identificați și să evitați situațiile în care presiunea grupului de părinți sau rude va face să va simțiți vinovați sau că trebuie să va justificați pentru situația în care copilul nu pare să confirme așteptările generale legate de hrană.
    • Nu uitați că alimentele noi și mâncarea, în general, sunt mai ușor acceptate dacă adulții participa și ei la masă. În plus, părinții sunt un model pentru proprii copii și în ceea ce privește alimentația, de aceea, așa cum regândim atâtea alte aspecte ale vieții noastre odată cu apariția copiilor, poate este momentul să reevaluăm și propriul comportament alimentar din această perspectiva. Mâncăm noi oare ce ne-am dori să mănânce copilul nostru pentru a fi sănătos? Dacă ne gândim că deprinderile legate de hrănire pe care copilul și le însușește de foarte mic, rămân toată viață alături de el în asemenea măsură încât devine previzibil că adult sub aspectul consumului și preferințelor alimentare, cu siguranță influență propriilor noastre deprinderi asupra copiilor noștri merită o reflecție mai adâncă.

    Un studiu recent a pus în evidență faptul că cei mici preferă mâncăruri cu de două ori mai multe culori și varietate în farfurii față de adulți. Dacă pentru un adult e suficient că o combinație de 3 tipuri de alimente și în 3 culori să fie considerată apetisantă, copiii sunt atrași de mâncare dacă sunt 7 feluri de alimente și 6 culori.

    Ori ce ai face nu forța copilul să mănânce. Citește în cartea Copilul meu NU mănâncă! ce alternative ai. 

    Îți recomandăm și

    Te-ar mai putea interesa