Cele mai bune alimente pentru copii sunt acelea care aduc un surplus nutrițional esențial pentru creșterea și dezvoltarea sănătoasă și armonioasă.
Când vine vorba de alimentația copiilor, părinții se împart în două categorii: cei obsedați de alimentația sănătoase ce aproape îi obligă pe cei mici să mănânce produse sănătoase, dar care nu sunt deloc pe gustul lor și părinții care ar face orice ca cei mici să mănânce și care sunt în stare să le dea zilnic pizza, hotdog sau șnițel cu cartofi prăjiți.
Principiile unei alimentații sănătoase se învață acasă și, dacă sunt respectate, copilul va putea discerne mai târziu și va face diferența între alimentele bogate în calorii și grăsimi nesănătoase și între cele bogate în calciu, fier și alte vitamine și minerale esențiale.
Iată un top al celor mai sănătoase 10 alimente pentru copii:
Cele mai bune alimente pentru copii: laptele
Din experiență proprie pot spune că după ce au dispărut biberoanele din casă, copiii mei au început să bea din ce în ce mai puțin lapte. Iar acest lucru pare să se întâmple în multe familii, dar nu pentru că celor mici nu le mai place laptele, ci pentru că „în viața lor” apar și alte băuturi precum sucurile.
Laptele este o sursă importantă de calciu, vitamina D și proteine și ar trebui să se regăsească zilnic în dieta celor mici, mai puțin dacă aceștia au vreo alergie la lactoză. În funcție de vârsta lor, copiii ar trebui să bea zilnic între 2 și 4 pahare de lapte pe zi, mai ales dacă nu consumă și alte alimente bogate în calciu.
Cele mai bune alimente pentru copii: merele
Ca majoritatea fructelor, merele reprezintă o gustare excelentă. Sunt suculente, dulci, au multă vitamina C și au puține calorii și multe fibre.
Din păcate, merele nu sunt unele dintre acele alimente „prietenoase pentru copii” și astfel se pierd multe beneficii nutriționale. În loc să le dea copiilor un măr cu coajă, mulți părinți aleg să le dea mărul decojit sau suc de mere ca alternative. Înlăturarea cojii înseamnă că arunci jumătate din cantitatea de fibre.
Cele mai bune alimente pentru copii: untul de arahide
Există foarte mulți părinți care evită untul de arahide de teama alergiilor alimentare și din cauză că este bogat în grăsimi. Într-adevăr, untul de arahide este relativ bogat în grăsimi, însă acestea sunt mono și polinesaturate, mult mai sănătoase decât grăsimile saturate care se găsesc în alte alimente.
Cele mai bune alimente pentru copii: iaurtul
Iaurtul este unul dintre alimentele sănătoase pentru copii, mai ales pentru cei care nu beau lapte, pentru că iaurtul este o sursă importantă de calciu.
Atenție însă la adaosurile de zahăr din iaurt. Iaurtul trebuie sa fie natural, fără zahăr, dar cu adaos de probiotice, de preferat. Alege acele branduri pe a căror etichetă scrie „culturi de bacterii vii” și cu un conținut scăzut de grăsimi.
Cele mai bune alimente pentru copii: tonul
Peștele este extrem de sănătos, dar nu și cel genul fish fingers.
Tonul este un pește foarte gustos pe care foarte mulți copii îl mănâncă cu plăcere. Mulți părinți se feresc de ton din cauza contaminării cu mercur, însă dacă verifici sursa de proveniență și alegi să-i oferi acest pește cu moderație, este extraordinar.
Tonul este o sursă minunată de proteine și omega 3, dar conține și multe vitamine și minerale.
Cele mai bune alimente pentru copii: cereale pentru micul dejun
Un bol cu cereale ce conțin zahăr nu reprezintă o alegere sănătoasă, însă există multe tipuri de cereale pentru micul dejun.
Atunci când alegi brandul de cereale pentru copii, caută-le pe acelea obținute din cereale integrale, cu adaos de calciu și fibre, dar fără zahăr. Poți adăuga tu, în bol un strop de miere, sau câteva fructe proaspete sau uscate pentru un gust dulce.
Cele mai bune alimente pentru copii: ouăle
Un timp s-a spus despre ouă că nu sunt atât de sănătoase deoarece conțin colesterol. Însă, majoritatea nutriționiștilor recomandă ouăle ca alimente sănătoase ce nu trebuie să lipsească din dieta copilului.
Ouăle reprezintă o sursă bună de proteine și conțin fier, dar și alte minerale și vitamine. Ouăle conțin colesterol, dar nu conțin multe grăsimi saturate, lucru important atunci când vorbim de creșterea nivelului de colesterol. Norma este acum de un nou pe zi pentru majoritatea copiilor.
Cele mai bune alimente pentru copii: legumele
Legumele ar trebui să fie primele pe listă ca alimente sănătoase pentru copii, însă, cei mai mulți din aceștia trebuie ușor păcăliți ca să consume broccoli sau spanac, de exemplu.
Sunt multe legume pe placul copilului precum morcovii, porumbul, mazărea sau cartofii. Toate sunt bogate în fibre, vitamine și minerale.
Cele mai bune alimente pentru copii: ovăzul
Chiar dacă atunci când au fost bebeluși au mâncat mult ovăz, pe măsură ce cresc, copii nu prea mai consumă ovăz.
Vă învăț o șmecherie care la noi a funcționat: cookies din ovăz cu fulgi de ciocolată de terci de ovăz. În ambele pun puțină miere și fructe uscate, ceea ce face ca aceste alimente să fie dulci și extrem de apreciate de copii.
Ovăzul este extrem de bogat în fibre și esențial pentru sănătatea copilului, asemenea tuturor cerealelor integrale.
Cele mai bune alimente pentru copii: semințele de floarea soarelui
Dacă stau să mă gândesc, spartul semințelor este un obicei urât pentru copii, însă dacă mă gândesc apoi la beneficiile semințelor de floarea soarelui îmi dau seama că nu trebuie să le spargă, pot alege doar miezul. Există miez de semințe de floarea soarelui ce se găsește ambalat în magazin și reprezintă o sursă grozavă de fier, vitamina E, magneziu, fosfor, zinc și acid folic. Semințele de floarea soarelui conține grăsimi, dar din acelea bune, lucru esențial pentru copii.